Sunt veşted, Doamnă (parodie după Mircea Dinescu)

Sunt tânăr, Doamnă (original de Mircea Dinescu)

Sunt veşted, Doamnă (parodie de Viorel Gaiţă)

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge, cum aş putea întoarce copilul care-am fost când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge. Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul ca să pricep căderea din somn spre echilibru, dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul nu m-aş încape în pielea mea de tigru. Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă, să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă. Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii, această putrezire mă-mbată ca un vin căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii. Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred, oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!

Sunt veşted, Doamnă, toamna mă ştie pe de rost şi ochiu-abia distinge lumina de-ntuneric, cum aş putea întoarce bărbatul care-am fost când carnea mi-e uscată şi râsul mi-e himeric. Sunt veşted, Doamnă, vânturi m-au bântuit destul ca să pricep că moartea nu-nseamnă echilibru, doar bulgări de ţărână de-aş mistui, sătul, m-aş spânzura de lampă cu dungile de tigru. Sunt veşted, Doamnă, veşted cu spatele bubos, şi vreau să muşc din sfârcuri măcar şi cu proteza, îmi creşte noaptea-n suflet, cuţitul mi-e la os, zâmbesc mai rar de frică să nu îmi vezi pareza. Sunt veşted, Doamnă, foşnesc precum o frunză, iar fulgii din aripă s-au dus în patru zări, cuvintele-balsam nu mai fac mare brânză când timpu`-mi se măsoară doar în însingurări. Sunt veşted, Doamnă, veşted, de-aceea te-nţeleg când spui că pentru tine contează numai vara, cu un descântec invers de mine te dezleg, la tine-i înca ziuă. Sunt veşted. Bună seara.