Stimată duduie redacţie,
vă scriu pe întuneric şi pe genunchi, cu inima cât un purice (şi mie mi se pare un pic trasă de păr, da' aşa e expresia). Aşa cum stau acum, ciucit pe vine, îmi vine greu să cred că am fost personajul principal al unui film ce nu s-a turnat încă, da' dacă ne înţelegem vă vând drepturile de autor să-l turnaţi dvs. si cu dl. Sergiu Nicolaescu, dac-o mai fi în viaţă până mă-ntorc. Luni, adică acu' două sau trei zile, nu mai ştiu exact, că am pierdut noţiunea timpului şi multe alte noţiuni, în orice caz era imediat după anunţarea rezultatelor finale pentru alegerile prezidenţiale, mă trezesc la uşă cu Giculanu, vecinu' de la patru pe care l-am inundat anu trecut, pentru ca nevastă-mea a ţinut cu orice chip să dormim pe o saltea cu apă, cum văzuse ea în nu ştiu ce telenovelă. Nu-i vorbă că am dormit vreo două nopţi, da' numai după ce am luat un pumn de pastile d-alea pentru rău de mare, că la fiecare mişcare ziceai că-i Titanicu atunci când s-a rupt în două. În a treia noapte a muşcat ăla micu’ din saltea ca din brânză, că-l dureau dinţii. L-am ţinut noi cu gura încleştată de saltea vreo jumătate de oră, că stiam că dac-o să-şi scoată dinţii din ea o să tâşnească apa ca la fântâna arteziană din parcul Karol, fost Libertăţii, dar până la urmă ăla micu’ a reuşit să scape, şi de necaz a mai muşcat salteaua în doua locuri şi pe mine-ntr-un loc. Până să ne dezmeticim ne-am trezit cu Giculanu în pragul uşii. Zice: "Neaţa vecine" (era vreo doua dimineaţa). "Îmi pică din tavan. E de la matale?" Acuma, ce sa zic, se vedea de la o poştă ca e de la mine, că era apa până la glezne în sufragerie, da’ aşa e Giculanu noaptea: politicos. L-am poftit în casă, i-am dat o ţuică de prună şi ce-a mai rămas din salteaua cu apă, că zicea că vrea să vada şi el cum e, şi-am rămas prieteni. Asta a fost anul trecut.
" Ia zi Giculane, care-i treaba?", îl întreb eu acum, în timp ce pe ecranul televizorului scrie: „Pensiile de peste 1000 de roni vor fi impozitate”, iar pe banda de jos circulă mesajul unui telespectator: „Îi invit pe cei din diaspora să se întorcă în p### mea în ţara preşedintelui pe care ni l-au ales” . "Păi, zice el cu un zâmbet şăgalnic într-un colţ al gurii şi cu o ţigară în celalalt, având în vedere ultimele arestări, nu vrei să facem Paştele la văru-meu, la Montreal?” Mi-am facut ochii cerc, nările tuburi de aspirator şi urechile pâlnie să detectez vreo sursa de pericol prin apropiere. Zic: "Stai să-mi iau ceva pe mine". Apoi din uşă: "Tamara, cobor cu Giculanu până jos că a băgat pâine proaspată la minimarket". Şi dus am fost. Nici n-a mai apucat să-mi răspundă săraca.
În faţa blocului ne astepta Bisisica , căţeaua maidaneza sterilizată de dl. Basescu pe când era primar, împreună cu cei şapte căţelandri pe care numai Dumnezeu si dl.Băsescu ştiu cum i-a mai facut după aceea şi cu cine. Giculanu a pornit Trabantul lui de raliu la sfert de cheie, cum îi place să se laude, adică prin împingere în viteza a treia. El la volan, bineînţeles. M-am suit şi eu din mers şi iată-ne plecaţi. Până în port la Constanţa n-am scos o vorbă. Mă tot gândeam ce figură o fi facut Tamara când a văzut că nu mă mai întorc de la pâine, mai ales că ştia ca minimarketul e-nchis de o săptămână pentru renovare. "Hai mă c-o sa fie bine", zice Giculanu ca să mă mai scoată din ale mele. "Am luat şi şahul şi tablele ca să ne treacă timpul mai repede pe drum."
Aşa că stimată redacţie vă scriu din container ca să-i transmiteţi Tamarei că sunt bine sănatos şi c-o sun imediat ce pun picioru’ pe uscat. Încă nu ştiu cum să fac să vă parvină scrisoarea, dar cred c-o s-o pun într-o sticlă de Borsec goală şi-o s-o arunc în ocean cu prima ocazie. Aşa că dacă aveţi drum pe la Constanţa, daţi o fugă si pe plajă ca să vedeţi dacă a sosit corespondenţa. Cu mâncarea o ducem încă bine, că a luat Giculanu un sul de şorici şi vreo 10 kg de biscuiţi de armată, marca Nato. Eu închei aici sperând din tot sufletul să nu mi se fi terminat pasta de la pix în timp ce scriam, că eu n-am cum sa verific, că v-am zis că e un întuneric de să-ţi bagi degetele în ochi şi chiar le-am băgat, da’ în ochii lu' Giculanu, că am vrut să văd dacă doarme şi nu dormea, aşa că am apăsat mai tare pe pix, "just in case" cum zice Giculanu în canadiana, şi puteţi la o adică să vă luaţi după urmele de pe hârtie.
Mardare Aprofundoaie,
undeva în oceanul Atlantic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu