Răsfoiam zilele trecute internetul şi am dat peste o ştire cel puţin bizară: „La o oră de vârf, pentru că nu a acordat prioritate, un băcăuan a intrat cu căruţa într-un Audi”. Măi să fie, îmi zic, a naibii căruţă, ce căuta pe drumurile publice? Şi dacă totuşi căuta, înseamnă că ştirea trebuia să sune cam aşa: La o oră de vârf, pentru că nu a acordat prioritate, un băcăuan a intrat cu căruţa într-o altă căruţă. Păi, la o oră de vârf, cam cu ce viteză putea să circule Audi-ul? Cam cu 10 km pe oră. Asta e şi viteza unei căruţe. Tot cu viteza asta circulă şi ambulanţele la orele de vârf. Asta atunci când nu se ciocnesc cu căruţele. Care pot fi şi Audi-uri, conform demonstraţiei de mai sus. Sau un amestec între căruţă şi Audi.
Pentru primarul Oprescu şi directorii săi nu contează faptul că numărul deceselor cauzate de întârzierea Salvării este în creştere. Anul trecut, de exemplu, în intervalul de timp de la primirea apelului de către dispecerat şi sosirea ambulanţei la caz au murit peste 2.500 de persoane. “Ce să-i faci, atât le-a fost dat lor să trăiască. Dumnezeu să-i odihnească! Nici măcar eu (ca doctor, nu ca primar) nu puteam să-i mai salvez. Păi dacă salvarea a ajuns după şapte ore? ” Decât să ne bazăm pe planurile de fluidizare a traficului ale domnului primar, şi pe autostrăzile suspendate (suspendate cu sensul că au fost suspendate lucrările de construcţie ale acelor autostrăzi) data viitoare mai bine se dau brancardierii jos din ambulanţă şi o iau perpedes cu targa. Sau se urcă în căruţă.
Aţi auzit cu siguranţă expresia: „O bere pentru calul meu”. De când am intrat in Europa se pare că expresia a fost înlocuită cu : o cola pentru calul meu şi-un hamburger pentru mine, pentru că am văzut cu ochii mei, la MacDonald-ul din Rahova o căruţă parcată la “drive in” (nu era căruta din poză dar era asemănătoare).
Şi pentru că tot am vorbit de căruţe am vrut să vad, tot pe internet, cum arăta Bucureştiul prin 1920, toamna. Surpriză: căruţele coexistau în mod paşnic împreună cu pietonii şi cu tramvaiele. Şi nici nu poluau foarte tare şi chiar dacă poluau era vorba de o poluare fără efect de seră şi mai ales biodegradabilă. Unde mai pui că dacă dădea norocul peste tine şi călcai într-o balegă de cal, nu mai aveai nevoie de Ogică să-ţi spună numerele câştigătoare de la Loto, iar dacă luai tramvaiul vedeai cum toată lumea coboară brusc la prima şi rămâneai singur să te lăfăi în tot vagonul.
M-a mânat apoi curiozitatea să văd cum arăta circulaţia în Bucureşti pe vremea comuniştilor. Habar n-aveam că trecea tramvaiul pe la Universitate. Ce trafic lejer era pe bulevard! Mai că mi-aş fi dorit să fiu şofer în acele vremuri deşi nici pieton nu mi-ar fi displăcut. N-am văzut nicio maşină parcată pe trotuar (bine, la câte maşini erau atunci...).
Dar să teminăm cu visele şi să revenim cu picioarele pe pământ şi cu pneurile în gropile Bucureştiului. Încep să înţeleg de ce în Bucureşti viteza maximă în orele de vârf este de 10 kilometri pe oră. Păi dacă poliţiştilor nu li se mai decontează benzina, în curând o să-i vedem circulând cu căruţele. Să vezi atunci urmăriri ca-n filme!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu