Limba bulgară fară profesor

Vara trecută am făcut o excursie în Bulgaria să văd dacă într-adevăr bulgarii au ceafa groasă. Lucrez la un studiu despre stereotipurile etnoculturale oglindite în versurile: „Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire/ Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire”, din poezia „Scrisoarea a III-a“ de Mihai Eminescu. Ce am realizat din prima e că bulgarii au nu ceafa, ci limba groasă şi destul de grea. Seamănă cu rusa, dar şi mai tare cu limba aia pe care o auzeam la televizor pe timpul mult prea degrabă împuşcatului (de frica dezvăluirilor pe care le-ar fi putut face despre lovitura de stat a lui Iliescu): „leka noshti detza” (adică noapte bună copii, în fiecare seară, la ora 19.50).

Iată câteva dintre peripeţiile lingvistice trăite de mine în Bulgaria: La prima benzinărie întâlnită pe tărâm bulgăresc am cerut un „pet” de apă minerală şi mi-au adus 5 sticle (“pet”- cinci).

„Bărzo, bărzo lecar” striga cineva de mama focului, după ce am intrat cu maşina într-un măgăruş parcat de altfel regulamentar pe marginea şoselei. Am ieşit ameţit din maşină şi m-am uitat după un cuib de berze. („Bărzo, bărzo lecar” - „repede, repede un medic!”

Mult timp am crezut că bulgarii au probleme cu stomacul. Auzeam la tot pasul: „cac”, „cac”, „cac”, şi cu toate astea nimeni nu se repezea la toaletă. („cac” - „cum”). Din primele mele conversaţii am dedus că numele de familie cel mai des întâlnit în Bulgaria este Dobre. Când auzeam Dobre, mă prezentam şi eu automat, şi-o prezentam şi pe secretara mea („dobre”- „bine”).

L-am rugat pe un bulgar să-mi înregistreze şi mie nişte muzică de-a lor, tradiţională, şi mi-a retezat-o scurt: „No ne Moga!“ Zic, hait până şi ăsta a auzit de Moga, micul Mozart de Bucureşti. N-am insistat, dar seara m-am uitat în dicţionar: „no ne moga“ - „nu pot“).

Am fost foarte indignat când femeia care făcea curat în camera mea de hotel a arătat spre prosopul cu care tocmai mă ştersesem şi-a întrebat: „cărpă”? De unde să ştiu eu că mă întreba dacă mai vreau un prosop? Ştiţi cum se zice la duş în bulgară? Duşăt. La televizor se zice televizorăt, la sifon, sifonăt, la uliţă, uliţăta, la benzină, benzinăta. Dar la aer condiţionat? Climaticăt, bineînţeles. Am putea, prin extrapolare, să deducem că ciorapul este ciorapăt, bocancul este bocancăt, pianul este pianăt etc. Dacă un bulgar îţi spune că găteşte pe „cotlon”, nu vă imaginaţi cine ştie ce coclauri unde s-a izolat el împreună cu cartea sa de bucate. Pur şi simplu „cotlon” înseamnă „maşină de gătit”. Când zice că a intrat în „bocluc” nu înseamnă că a luat spagă cu găleata la vamă şi-au intrat nişte ziarişti pe fir. Bocluc înseamnă în bulgară: „gunoi”. Bulgarii au „stol” la cap, şi nu mă refer aici la păsărele, pentru că „stol” înseamnă „scaun“ în bulgară. Nu pot sa vă descriu ce faţă a făcut un bulgar la restaurant când mi-a cerut un „pepelnic”, iar eu i-am întins o felie de pepene roşu („pepelnic”- „scrumieră“)

Ce mândru am fost tot la restaurant, când i-am cerut ospătarului (cu dicţionarul în faţă) o „bobena supa”, adică o ciorbă de fasole boabe. Nu m-am fâstâcit nici când ospătarul m-a atenţionat: „cac”, „cac“, pentru că acum ştiam ce înseamnă. Dacă în meniu vedeţi „sirene”, nu vă faceţi iluzii. E vorba de brânză. La „sirene i Smetana” să nu credeţi că vi se va servi brânză în acorduri de muzică simfonică. N-a ajuns chiar până acolo turismul bulgar. („Smetana“ - „smântână“). Dimineaţa să nu cumva să refuzaţi „zacusca” pentru că riscaţi să rămâneţi nemâncat (“zacusca”- „mic dejun”). A, şi-ncă ceva. Bacşiş se spune la fel şi-n bulgară.
Săptămâna viitoare plec în Grecia să văd dacă grecii au nasul subţire.