Bodyguardul lui Băse (3)

M-a chemat şefu’ în biroul lui dis de dimineaţă să-mi dau şi eu cu părerea.  Vă zic eu mai încolo despre ce. În birou erau adunaţi sefii principalelor servicii secrete,  "Am primit azi pe adresa mea un CD, cu ce credeţi?" „Cu manele cântate de Sorinel Puştiu, zice directorul SRI. Eu vi l-am trimis domnule Preşedinte, că ştiam cât de mult vi-l doriţi.” „Eşti departe rău”, zice şefu’. „Cu înregistrarea operei Oedip?”, încearcă şi directorul SIE. „Nici vorbă. Să nu vă miraţi, când veţi fi schimbaţi. Ia uite că fac şi versuri. Ia, că am inspiraţie: A-nceput de ieri să cadă, câte-o macara pe stradă, câte un vagon pe şine, să trăiţi cu toţii bine. Hă, hă, hă. Ia zi şi tu Mardare, ce conţinea CD-ul după părerea ta?”  Înghit în sec şi m-arunc cu capul înainte: „Înregistrarea  convorbirii dintre generalul Degeratu şi Omar Hayssam”. „Eşti pe-aproape. Conţine un mesaj din partea lui Osama Bin Laden către preşedintele României. Ascultaţi-l cu atenţie.”

La început s-a auzit un zgomot aşa, cum se aude când face purici televizorul, apoi o voce gâfâită:

„Salam Aleikum la domnul breşedinde. Sunt alăduri de dumneavoasdră de când domnul Liviu Dragnea a declarad că PD-L a pornit jihadul în deridoriu împodriva PSD. Dumnezeu e mare. Dacă aveţi nevoie pentru jihad în deridoriu, am câţiva derorişdi disponibilizaţi (că şi aici s-a simţid criza de la blestemadul de american) , care pod să bună bombe pe autostrazi, dar am înţeles că nu prea aveţi. O să drimid câdeva bersoane de încredere infesdade cu gripa porcină la băi de mulţime să dea mâna cu adversarii dumneavoastră care este. Ce nu mi-a blăcut la dvs. că aţi dat prea mult nas la femeie ca, Udrea şi Anastase. Femeia tebuie ţinut sub văl şi sub babuc sau făcudă să explodeze. Bomba sexy, Elena Udrea, ar fi în stare să exblodeze bentru dumneavoasdră în sediul PNL? Asta e dovadă de iubire.

Am de gând să vin pentru câdeva zile în România. Aderizez pe aerobortul Henri Coandă şi voi burta aceeaşi berucă verde be care a burtat-o şi Omar Hayssam când a blecat bine mersi. Boate îl drimideţi be Boc să m-aştepde la aerobort ca să nu mă mai fure taximetrişti, ca dada drecudă. Saludăm cu rezbect, Osama Bin Laden, care este.”

Băsescu: „Ei, ce părere aveţi?” Directorul SRI: „După cum gâfâie, nu mai are mult de trăit.”

Directorul SIE: „Să-l aşteptăm cu mascaţii pe aeroport, împreună cu primarul Oprescu, îl arestăm, punem mâna pe cele 25 de milioane de dolari recompensă şi vă finanţăm şi viitoarea campanie electorală.” Băsescu: „De ce trebuie să fie prezent şi Oprescu?” „Păi cum de ce? Dacă-l arestăm pe cel mai căutat om de pe planetă, vorbeşte dânsul să ne bage şi-n Cartea Recordurilor cum a băgat şi cârnatul.”

Băsescu: „Tu Mardare, ce părere ai?”  „Cred că e o glumă, şefu’. Parcă am recunoscut câteva din ticurile verbale ale Vicepresedintele PSD, Marian Vanghelie, care este, pă persoană fizică.”

Ilie si Didina

Pe timp de criză pensionarii se distrează şi ei cum pot: unii plimbă câinii vecinilor mai înstariţi, alţii taie frunză aceloraşi câini, o parte dezleagă cuvinte încrucişate, iar altă parte joacă diverse jocuri de societate: “Şeptică” pe porunci (de genul “duci tu gunoiul”, sau “stai tu la coada pentru bilete la Olăneşti”), “Nu te supăra frate, dar brânza-I pe bani”, “Ai rim jim jim, ai ram jam jam”, sau „Flori, fete filme sau băieţi”. Vor să-şi aducă aminte de tinereţe şi să uite de necazurile pe care le au (lipsa medicamentelor compensate, dispariţia agentului termic sub acoperire, întreruperea difuzării serialului „Santa Barbara” supă 3255 de episoade). Cunosc un cuplu, Ilie şi Didina, cam la 70 de ani, care se distrează dând telefoane cunoscuţilor şi necunoscuţilor.

Didina: „Ilie, mi s-a stricat vaporizatorul de la fierul de călcat. Sună tu te rog la magazin si vezi dacă e-n garanţie.” Ilie: „Dă-l încolo de vaporizator. Mă uit acum la „Ştirile de la ora 5”. E una groaznică. Cică: „Guvernul Boc ucide în faşă firmele private.” Păi, Ceauşescu era mic copil cu genocidul lui”. „Hai mă Ilie, sună te rog, că vreau să-mi calc budigăii ăia cu volănaşe să mă mai simt şi eu sexy.”

Ilie ridică receptorul şi formează numărul magazinului de electrocasnice. „Călcaţi cu noi” srl, bună ziua, se aude o voce de la celălalt capăt al firului, avem o nouă promoţie la fierul de călcat cu sistem anti-picurare şi auto-curăţare, jet vertical, wireless...Ilie: „Ho, ho, ho. Las-o mai moale, că nu pentru promoţie te-am sunat eu.”

„Are talpa din duriliu, buton de precizie pentru termostat...” Ilie: Auzi, agasantule, are şi telecomandă?”

„Nu, dar vă putem oferi o protecţie împotriva calcifierii...” Ilie: te rog frumos să nu fii obraznic. Pentru calcifiere iau Osteoprotect. Te-am sunat pentru că am un fier de călcat căruia i s-a stricat vaporizatorul şi vreau să ştiu dacă este în garanţie.”

„Nu este în garanţie, dar vă putem oferi promoţia: două fiare de călcat la preţ de unu. Ambele fiare au sistem de răcire automat precum şi kilometraj, vitezometru...Ilie: „ Dacă n-au şi GPS tot degeaba. Şti ce, ia dă-mi-l pe şeful tău.” „Imediat, imediat domnule, rămâneţi pe fir.” „Hai că rămân pe fir" ". Didino, ăsta mă pune să fac şi echilibristică la vârsta mea”.

 „Trece vremea, trece vremea, trece vremea şi n-o poţi opri.” Didina: Ilie, ce faci acolo, îţi arde de cântat? Ilie: îmi arde pe dracu’. Mi-a pus inutilu’ăsta muzică de aşteptare şi fredonez şi eu ca să treacă timpul mai repede. „Trece vremea, trece vremea...”

Răspunde şeful: „Bună ziua, sunt Bâzdâc Vasile, responsabilul magazinului. Cu ce vă pot ajuta?” Ilie: „Staţi un pic. Doar iubirea, doar iubirea, doar iubirea, e tot ce mi-a rămas...” Domnule client puteţi să-l înlocuiţi cu succes pe Cotabiţa. Mai ales că-i trece vremea, îi trece vremea şi nici Gerovitalul nu mai e ce-a fost. Cu ce vă putem ajuta?” Ilie: „Vaporizatorul este în garanţie?” „Da, dar nu la noi. Vă transfer imediat la departamentul de vaporizatoare. Rămâneţi pe fir.” Ilie: „Didino, mă transferă în altă parte. Mi-a pus şi altă muzică. „Tu-i spui politicianului că totu' e la vale/ Şi nu se mai Oprescu până nu face Boc”.  „Bună ziua, departamentul de vaporizatoare.” Ilie: „Tu-i spui politicianului că totu' e la vale... Auzi mă, demagogule, m-am săturat de promisiunile tale deşarte. Toţi sunteţi o apă şi-un pământ. Crezi că de vaporizator îmi arde mie acuma?”, şi-i trânteşte telefonul în nas. „Didino, cum era continuarea de la melodia aia cu „Paraziţii”. „Nu ştiu Ilie, că mie nu-mi plac Paraziţii. Eu ascult numai BUG Mafia.

Ilie: „Stai că sun atunci din nou la departamentul de vaporizatoare.”

Gândurile aburite ale unui pierde vară (1)

Stimată redacţie,

vă scriu pentru a treia oară, negru de suparare şi de fum, datorat unui scurtcircuit întâmplător pe care l-am provocat eu cu mâna mea când am dat drumul la calculator, din braţe, de două ori la rând, de ciudă că nu mi se mai conecta Internetu’. Acuma să mă iertaţi dacă mai mănânc din litere sau din cuvinte dar mi-au cazut pe jos câteva taste şi sunt prea nervos ca să le mai pun la loc acum iar una din ele cred c-a înghiţit-o ăla micu’ că ştiu că-i plăcea litera „q” foarte mult şi mai e şi fum în cameră de să-l tai cu cuţitul (pe fum, nu p-ăla micu'), da nu cu cuţitul nostru, că nu mai taie că l-am folosit ca să tai cu el ţevile de la caloriferul din dormitor că după ce că n-avem căldură mai ţinea şi caloriferu’ rece.

Mai pe scurt, că nu vreau să vă reţin prea mult că nici eu nu am prea mult timp că sunt ocupat cu  mutatul că a uitat nevastă-mea fierul în priză şi-a plecat la coafor să se facă şi ea frumoasă pentru petrecerea de 24 Ianuarie de la sectoru’ 2 şi când s-a întors cu părul pe moaţe a trecut pe lângă casa noastră că n-a mai recunoscut-o, că semăna cu un foc de tabară. Era plină curtea de copii care căscau gura, se hârjoneau şi se fugăreau ca nebunii. Pompierii au venit săracii la timp. Numai că timpul lor a fost un pic mai mare decât timpul în care a ars casa.

Aşa că voi fi scurt, din cauză de mutat şi din cauza apei care curge din caloriferul pe care l-am amputat cu mâna mea. Am astupat eu pe urmă ţevile cu dopuri de şampanie, da’ se face presiune prea mare şi dopurile pocnesc din două-n două minute. Zici că e Revelion, ce mai.
Să mă prezint: mă numesc Mardare Aprofundoaie, da' matale poţi să-mi ziceţi „nea” (c-aşa fac mişto ăştia mici de mine iarna când ies la zăpadă, cica „ia uite-l si pe nea, a iesit sa dea la nea”, 'rar ai dracu' cu jocurile lor de cuvinte cu tot) şi sunt de profesie autodidact. Problema pentru care vă scriu este de natura filosofica, că azi-noapte după ce-am venit de la petrecerea de 24 Ianuarie de la sectoru’ 2 unde ne-au dat fasole cu ciolan şi ţuică fiartă m-am apucat să-i citesc pe Emmanuel, pe Louis, pe Gheorge, şi pe Descartes (de la ăsta din urmă lipseau vreo 20 de pagini că le-a mâncat ăsta micu’, da’ doctoru-a zis că e ceva normal, că la vârsta lui de un an şi unşpe luni are lipsă de plumb şi să nu ne impacientăm decât dacă începe să spargă pahare cu dinţii şi să înghită sticlă pisată ) da' era ca şi cum n-ar fi lipsit nici o pagină, ca puteai să-l citeşti şi de la coadă la cap, şi o pagină da, o pagină nu că tot aia era şi problema asta a mea mă bântuie mai ales în timpul Posturilor, că eu ţin post negru, numai cu ţuică şi pâine şi-atunci m-apucă pă mine chestiuni legate de nemurire, suflet, şi alte alea şi vreau să ştiu, adică vorba lu' Arghezi: "Să pipăi şi să urlu: este!" .

Ce e sufletul? E corpuscul, undă, sau ce dracu' mai e (doamne iarta-mă!). Anu' ăsta am încercat şi cred că am şi dovedit că sufletul e făcut din materie, şi are şi greutate. De-asta vă scriu. Poate aranjaţi dumneavoastră să intru în Cartea Recordurilor. Păi uitaţi cum am facut, dragă redacţie. M-am suit pe cântaru’ electronic din sufragerie, dimineaţa pe la ora două, gol puşcă după ce-am venit de la petrecere, şi m-am cântărit. Aveam 68 de kile. M-am dat jos, am tras aer în plămâni, mi-am ţinut apoi respiraţia, adică sufletu-n piept şi m-am cântărit din nou. Aveam 68 de kile şi 200 de grame. M-am năpustit aşa în pielea goală peste nevastă-mea în dormitor, să-i spun şi ei vestea cea mare. N-am mai apucat, din motive pe care nu vi le pot împărtăşi (şi oricum pentru a vi le împărtăşi trebuie să vă spovediţi mai întâi). Aşa că vreau să îmi spuneţi ce părere aveţi despre experimentul meu şi dacă nu vreţi să trec zilele astea pe la ziar să vă cântăriţi şi dvs împreună cu mine că poate reuşim să ne ţinem amândoi respiraţia şi „qvat erata demonstrandum”.
Închei aici, pentru ca mi-a ajuns apa la glezne şi aşa cum bănuiam e rece. Aştept răspuns pe e-mail.

viorel gaita suflet corpuscul unda arghezi mardare pompieri lol umor

Scrisoarea necenzurată a unui soldat român din Afganistan

Dragă mamă şi tată,

Am ajuns cu bine la teatrul de operaţiuni din Zabul. N-am înţeles de ce se cheamă teatru că aici nu se joacă nici o piesă. Poate cel mult un show de muzică uşoară. A venit cu noi, în acelaşi avion şi  Andreea Bălan, aia care cânta despre grenadă: „prinde-mă, aprinde-mă, scoate-mi cuiu-aruncă-mă”, să le mai ridice moralul soldaţilor. Până una alta a reuşit să le ridice libidoul piloţilor, care au lăsat pentru câteva minute carlinga goală şi au fugărit-o pe Andreea, şi ea aproape goală,  printre scaune, vrând s-o coopteze în echipajul lor, pe post de însoţitoare de bord. Normal că nu puteam să stau cu mâinile-n sâni, (era deja prea multă aglomeraţie) aşa că că m-am băgat şi eu, în carlingă, nu vă gândiţi la altceva, doar ştiţi că sunt imun de când  am văzut-o pe Nikita făcând baie-n cadă la Acasă Tv. Folosindu-mi cunoştintele dobândite la cercul de aero-modelism de la „Palatul copiilor”, am reusit să aterizez pe o singură roată, adică am căzut direct pe una din roţi, după ce avionul a explodat în aer la vreo mie de metri de sol.

Soldaţii americani m-au primit ca pe unul de-al lor şi mi-au zis: „Dude, you were lucky!” Şi de-atunci aşa mi-a rămas numele: „Dude”. La prima misiune, m-a trimis comandantul să pun nişte scrisori la poştă-n Kabul şi eu, băiat descurcăreţ, am vândut maşina la Talibani pentru două pachete de ţigări şi m-am întors pe jos. "Where's your car, Dude?" m-a întrebat comandantul american.  „Uen ai ueic ap in ză morning, gone uith the uind”, i-am răspuns şi i-am dat şi lui un pachet de ţigări. Altă dată m-au pus să duc un prizonier la bază şi pe drum l-am făcut scăpat contra a două stick-uri de memorie de 10 giga cu filme XXX cu femei kamikaze. Nu vă mai spun de unde le-a scos, spun doar atât: stick-urile, ca şi banii, n-au miros. Când am ajuns la bază m-a întrebat comandantul: "Dude, Where's My terrorist?" I-am repetat şi eu fraza aia pe care am auzit-o la domnul Boc: “Iu nău, aviara gripa…” şi a izbucnit în râs. O văzuse şi dânsul pe youtube.

Într-o noapte făceam de pază la depozitul de muniţii şi ca să-mi mai treacă dorul de casă cântam din frunză maneaua aia a lu’ Nicolae Guţă „Ce perversă e lumea şi rea”. Cântam dintr-o frunză de-aia mare, de mac, că la ăştia nu creşte altceva, de-aia principala lor industrie e cea producătoare de opiu, cântam deci când îl aud pe comandantul american răcnind cât îl ţineau bojocii: „Silence, Dude. Shut the fuck up. The enemy will find us!”. Astea au fost ultimele lui cuvinte. Pe urmă am auzit câteva rafale de mitralieră, câteva grenade explodând şi-am văzut un foc de artificii cum n-a fost nici la concertele lui Michael Jackson, Dumnezeu să-l ierte. Gratis l-am văzut. La Michael Jackson m-a costat 50 de dolari biletul. A doua zi după explozie m-au decorat, ca am fost singurul care am scăpat nevătămat şi-au zis că am apărat depozitul ca un adevarat erou."Thank you, Dude" mi-a zis noul comandant. Mi-a părut rău c-am scăpat nevătămat, că aici pentru o mână lipsă, un picior, ceva, poţi să iei până la 60.000 de euro, nu ca fraierul ăla de Gogu de la mine din sat care şi-a donat rinichiul pentru 1000 de euro şi-un abonament pe un an la bordelul din comună:  „La Peştişorul de aur.”

În rest aflaţi despre mine că sunt sănătos, cu dragostea o duc bine, tocmai m-am îndrăgostit zilele astea de o puşcaşă marină frumoasă de pică. Pică la propriu, din picioare, când ţi-e lumea mai dragă, că are lipsă de calciu, degeaba manâncă ouă de struţ cu tot cu coajă. Aşa că între noi s-a înfiripat o relaţie plantonică (că vine pe la mine când sunt de planton şi mai stăm de vorbă). M-a pus să-i spun câte ceva despre România. I-am zis că „ză pipăl dont laic ză politişănz and iz a lot of cărapşăn, but Romania iz ză best country. ”. "Whoa, dude!", mi-a zis ea. „I'm a masochist too”. 

Basescu, armata, afganistan, lol,  parodie, funny, sexy, lumea lui gaita, ironie, pamflet, andreea balan, talibani, michael jackson, umor.

Presa sub microscop (2)

“România este o ţară predispusă la cutremure”, îmi spunea un prieten al meu, geolog. “Mai bine nişte cutremure mici şi dese, decât unul mare şi devastator, zicea tot el.” Privind ceea ce se-ntmplă pe scena noastră politică, înclin să-i dau dreptate. De cutremurele din zona politică ne putem apăra şi singuri, mergând la vot, să vedem însă ce putem face în cazul unui adevărat cutremur. 

Potrivit site-ului ehow.com preluat zilele trecute, fără pic ruşine şi fără pic de discernământ, de câteva ziare centrale, iată ce este indicat să faci: 

1. În primul rând încearcă să nu te panichezi. Uşor de zis, greu de făcut. Încercaţi să vă păstraţi echilibrul, la propriu, şi printre două zgâlţâituri repeziţi-vă la sertarul cu medicamente, luaţi un pumn de antidepresive şi aşteptaţi liniştiţi să-şi facă efectul (metodă testată şi recomandată de C.V. Tudor).   

2. Nu te lăsa luat prin surprindere de un cutremur, pregăteşte-ţi un rucsac în care să ai o lanternă, baterii suplimentare şi un sistem de transmisie radio. Eu aş mai adăuga un sistem de transmisie prin satelit, o mică televiziune portabilă, care să poată intra oricând în direct, de sub dărâmături, eventual la OTV, hârtie igienică, mileul de la bunica, un fier de călcat, un aparat de epilat, un deodorant şi ceva de-ale gurii: pasta de dinţi şi proteza.

3. Păstrează obiectele din casă cât mai aproape de podea, pentru a evita ca în timpul cutremurului să cadă şi să te lovească. De când am citit articolul mi-am culcat la pământ rafturile bibliotecii, soţia, şifonierul şi dulapul din hol. Noaptea trecută, când m-am dus la toaletă m-am împiedicat de lustra, pe care am pus-o tot pe jos, am căzut şi m-am izbit cu capul de unul din colţurile dulapului, aflat şi el în poziţie culcat. Acum când vă scriu sunt la spital şi împart patul cu alţi trei colegi de suferinţă, care şi ei au luat de bune sfaturile din acel articol.

4. În timpul unui cutremur poziţionează-te sub o piesă rezistentă de mobilier, pentru a rămâne în siguranţă. Mărturisesc că sunt în dilemă. Păi sub ce piesă de mobilier să mă mai adăpostesc dacă le-am pus pe toate la pământ de frică să nu-mi cadă în cap? A zis un prieten ca-mi dă un seif metalic în care poate intra un om stand în picioare. Banca la care lucrează nu mai are nevoie de el şi vrea să-l dea la fier vechi. Să văd cum îl urc pe scări până la etajul patru, ca seiful are vreo 400 de kg şi blocul meu n-are lift.

5. Stai în casă, eşti mult mai în siguranţă.  Păi cred şi eu c-o să stau în casă. Cine mai coboară cu seiful pe scări? A fost nevoie de şase inşi ca să-l urc.

6. Pe timpul cutremurului evită folosirea aparatelor care funcţionează cu gaz sau cu energie electrică. Ăsta e chiar un sfat de bun simţ. La cutremurul trecut, ăla de 5.5 grade, am pus pariu cu nevastă-mea că reuşesc să bag ştecherul de la maşina de spălat rufe în priză până se termină cutremurul. Am pierdut pariul. Acum va trebui să spăl rufele, de mână, până la sfârşitul anului.

7. În cazul în care după cutremur vei rămâne blocat între dărâmături, nu striga după ajutor, pentru că vei putea inspira praf care să îţi afecteze plămânii. Oricum, n-are niciun rost să strig, ca tot nu m-aude nimeni. Seiful e din tablă groasă de 20 de milimetri şi nu răzbate nimic prin el. Dacă rămân blocat printre dărâmături sper să mă găsească cât mai repede nişte cetăţeni rromi, de la echipele de intervenţie în caz de cutremur, care, prin trusa lor de şperacluri şi chei potrivite, să aibă şi un flex, aşa, just in case.

8. Dacă în timpul cutremurului eşti în stradă, încearcă să te îndepărtezi de clădiri. Există riscul să-ţi cadă ceva în cap. Văd că aştia de la ehoe.com tot insistă să cobor cu seiful în stradă. Poate cu tot cu bloc, că altfel nu-l mai dau jos singur, la cât de greu e.

Cuvinte cheie: cutremur, parodie, funny, ehoe.com, viorel gaita, lumea lui gaita, revista presei, ironie, pamflet, umor.

Viaţă de şantierist

Îl duceam astă toamnă, într-o dimineaţă, pe puştiul meu la tenis şi când s-o iau la dreapta pe strada ce iese spre terenuri văd că e drumul blocat. O mulţime de muncitori fremăta veselă de colo-colo într-o totală mişcare browniană (cum ar spune domnul primar Vanghelie, pă persoană fizică). Hait, îmi zic, te pomeneşti că schimbă iar ăştia bordurile pentru că nu se asortează cu  pantofii lui Oprescu? Las geamul din stânga jos şi mă adresez unui tip respectabil, la bustul gol, cu o burtică de poliţist de circulaţie, sprijinit într-un târnăcop: “Dumneavoastră sunteţi şeful?” “Da, zice, scoţându-şi ţigara din gură, dar cum v-aţi dat seama?” “Mi-aţi transmis telepatic”, încerc eu să fiu spiritual. Îl aud scoţând apoi un zgomot, ceva aşa, între un râgâit şi un horcăit şi pănă să deschid eu uşa să-i sar în ajutor omului, mă trezesc cu o flegmă pe parbriz. “Şi p-asta tot telepatic ţi-am transmis-o, şmechere.”, zice, şi pleacă trăgând dispreţuitor din ţigară. “Tati, dacă tot a început să ne spele parbrizul, de ce nu-l laşi să termine?”, vrea să ştie ăla micu’.

Cu riscul de a întarzia cu copilul la tenis, vreau să aflu acum, cu orice preţ, ce se petrece pe strada mea şi de ce nu mai pot face dreapta să ies în strada principală. Las maşina de izbelişte şi mă îndrept spre un alt muncitor, mai tinerel care joacă table cu un coleg. “Iertaţi-mă că vă deranjez, încerc eu să fiu cât mai politicos, pentru că de data asta nu mai beneficiam de protecţia parbrizului, aveţi idee ce se construieşte aici?” Tânărul ia zarurile în pumn, îmi intinde mâna să suflu peste ele şi le aruncă apoi cu dexteritate: “Alea jacta est!”, zice tinerelul şi nici nu mă mai bagă în seamă. “Măi să fie”, mă trezesc vorbind de unul singur. “Parc-am nimerit în Twilight Zone. Nimeni nu vrea să-mi spuna nimic. Ce-o fi cu secretomania asta?  Te pomeneşti că aici sunt îngropate marile dosare de corupţie din ultimii ani?”

Mai fac o ultimă încercare cu un tip căruia I se vede numai capul din groapă. Are părul lung şi prins în multe şuvite creţe, aşa ca al lui Bob Marley. “Fiţi amabil, ce se construieşte aici?” Individul ridică o privire pierdută spre mine şi vorbeşte cu cineva situat în văzduh, mult deasupra mea: “Un teren de baschet, nu se vede?”, pe urmă îşi pleacă privirea spre laptop-ul pe care-l ţine pe genunchi şi continuă să joace “Frontiera morţii 3”, un first person shooter, adică un joc în care trebuie să-mpuşti pe toată lumea şi la sfârşit să-ţi tragi şi tu un glonţ în cap, aşa de dragul de a vedea ce ai în el. O fi stresat omul, şi are nevoie de destindere. “Vorbiţi cu inginerul şef”, se mai aude din groapă, printre gemete şi-mpuşcături. “E în cabina buldozerului.”

Inginerul şef moţăie cu capul pe butoanele de comandă de pe bord. Se sperie când îl ating şi se dă cu capul de stingătorul de incendii. Înjură printre dinţi, apoi răspunde amabil tuturor nedumeririlor mele: “Credeţi că eu nu ştiu că mai bine făceam o parcare-ntre blocuri, decât terenul ăsta de baschet? Cât priveşte echipa de zombi pe care aţi văzut-o la treabă, ne descurcăm şi noi cum putem. Băieţii fac parte din primul lot de funcţionari publici disponibilizaţi, din cei 200.000 de mii anunţaţi de domnul Boc pe anul ăsta. Şi după cum aţi văzut n-au renunţat la obiceiurile pe care le aveau prin ministere.”

Peste câteva zile am trecut iar pe lângă şantier să văd cum au mai evoluat lucrările. Se mişcaseră destul de repede băieţii, terenul de baschet era aproape gata. Un singur lucru uitaseră: să scoată buldozerul de pe teren înainte să cimenteze şi ultimii stâlpi ai gardului împrejmuitor. Acum aşteptau să vină o macara şi să ridice buldozerul peste gard.

Presa sub microscop (1)

Astăzi voi lăsa deoparte politica şi mă voi ocupa puţin de tabloidele din România şi de aiurea.

Ziarul Click, cel mai vândut ziar din ţară, după cum singur se autoproclamă este cu sigurantă cel mai vândut subiectelor lejere, prostului gust bârfelor şi scandalulilor. În articolul “Fata care cântă la fierăstrău”, Elena  spune că un recital la fierăstrău nu e deloc floare la ureche. “Se poate lăsa chiar cu febră musculară”. Fată dragă zi mersi că ai scăpat de mersul la sală sau de exerciţiile “pilates”. Ţine-o tot aşa pentru că aşteptam cu interes “Concertul pentru joagăr şi orchestră de coarde în si bemol major”, sau “Toccata  pentru drujbă şi pian”. Tot din Click alflăm că: “Păcănelele şi bingo ne sot din foame”, pentru ca în interiorul aricolului Alina Stoian, crupier la o sală de jocuri din Bacău să recunoască faptul că „oamenii cu venituri mici <sparg> şi pâna la 300 de le pe zi la poker şi pierd toţii banii de cele mai multe ori.” Păi şi cum rămâne cu titlul? Cum ne scot păcănelele din foame? Ca să dea oarece greutate articolaşului, autoarele (Dana Enache, Maria Muşat, Nicoleta Vera, Oana Neacşu), au avut fiecare contribuţia sa: una a făcut cafeaua, alta a scris titlul, alta a făcut rost de ţigări, iar cea de-a patra a făcut documentarea pe goagăl) l-au băgat în seamă pe pshihologul Cristian Andrei, care ne spune, în sfârşit, ceva senzaţional: “Există un fenomen la nivelul ţării, în sensul că mulţi români încearcă să câştige repede ce nu pot câştiga prin muncă.” Păi nu asta fac şi politicienii noştri, fără să joace neapărat la păcănele? Bine, azi nu fac politică.

Tabloidul englez “The Sun” a publicat următoarea ştire: “La câteva luni după ce s-a întors dintr-o vacanţă în Egipt, domnişoara Kwiatkowska, în vârstă de 13 ani, de origine poloneză, a constatat că a rămas gravidă.” Până aici nimic neobişnuit. Un caz banal care se întâmplă aproape zilnic în România, însă la noi trebuie musai ca fata să rămână gravidă cu tatăl sau cu fratele ca să apară în ziar.

„Cin’ să fie, cin’ să fie misteriosul tată?”, a întrebat-o maică-sa pe bună dreptate.
Domnişoara Kwiatkowska a luat-o prin eliminare: eunucul de la recepţie, cu care a dormit în prima noapte nu, din motive lesne de înţeles, instructorul de înot care i-a arătat cum să facă pluta pe salteaua din dormitor nu, întrucât era atât de beat, că a adormit pe la mijlocul lecţiei. Ar mai fi Sfântul Duh, dar parca e prea de tot să se fi deranjat a doua oară pentru o „immaculate conception”. A, da, şi-a adus aminte.
În ultima noapte de vacanţă în Egipt a făcut baie în piscina interioară a hotelului şi a înghiţit foarte multă apă…care i s-a parut că e mult mai vâscoasă ca de obicei şi că are un gust ciudat, aşa ca de lichid seminal, dar nu prea a dat importanţă pe moment acestui fapt. Mama inocentei a uitat s-o întrebe: de unde ştia ea la 13 ani ce gust are lichidul seminal şi cam de câţi egipteni e nevoie pentru a putea umple o piscină cu un asemenea lichid, aşa că a depus imediat o plângere împotriva conducerii hotelului din Egipt, la autorităţile turismului din Varşovia, cerând despăgubiri pe motiv că fiica sa a rămas gravidă în timp ce făcea baie în piscină.

Eu, să fi fost în locul mamei, aş fi organizat pelerinaje chiar la piscina în cauză, pentru femeile credule care se chinuiesc să rămână însărcinate. Şi le-aş fi perceput  comision. Oricum ştirea asta din The Sun cu fata uşoară care a rămas grea cu apa din piscină păleşte în faţa celei care a fost difuzată pe Sky News: o tânără belgiancă a dat în judecată un maestru în arta tatuajului pe motiv că în loc să-i tatueze doar trei, acesta i-a tatuat 56 de steluţe, de forme şi mărimi diferite, în timp ce pe ea o furase somnul. Nu-i aşa că vă e dor de tabloidele noastre?

Jurnal de zece ani (1)

Pe mine mă cheamă Andrei şi am zece ani. Mama mi-a dat un caiet şi a zis să scriu în el lucrurile mai importante pe urmă a plecat în Italia să îngrijească un bătrân bogat şi s-a căsătorit cu el.

Eu când o să cresc mare vreau să mă fac preşedinte jucător. Adică să am şi eu echipa mea de fotbal da’ să joc şi pe teren cu fotbaliştii nu doar să intru peste ei în vestiare şi să-i înjur la pauză cum am văzut la televizor c-a făcut nea Gigi.

Îmi place că preşedintele ţării umblă mult cu elicopterul şi se duce unde e lume multă şi se pupă cu toată lumea indiferent de orientarea sexuală, religie sau naţionalitate. Tata zice că ar trebui să poarte mască pe faţă ca să nu ia gripă porcină dar io nu l-am văzut să se pupe cu porcii sau poate n-am fost eu prea atent.

Doamna învăţătoare m-a întrebat azi cum îmi dau eu seama c-a venit toamna şi  am răspuns că după înjurăturile lu’tata când se uită la televizor: “ ’ra-ţi ai dracu’ de îmbuibaţii dracu’ bine vă face Băsescu că vă bagă-ntr-o singură cameră” şi după faptul că pleacă raţele în ţările calde. Bine, nu chiar toate alea mandarine nu pleacă din Cişmigiu că nu le lasă badigarzii (prietenul meu Niţă zice că raţele se numesc aşa pentru că se hrănescu numai cu mandarine).

În pauză ne-am jucat de-a parlamentarii. Adică ne-am jucat cu bilele cum am văzut că fac şi dânşii în Parlament. A venit fiecare cu bilele lui de-acasă le-am pus în două cutii de tablă goale de la bulion de roşii şi-am votat secret cine e cea mai drăguţă fată din clasă. După numărarea bilelor a ieşit Elena care are buzele mari şi groase şi se machiază la ora de desen cu acuarele da’ n-a fost bine că Monica zicea că ea trebuia să iasă că vorbise cu toţi băieţii s-o voteze pe ea contra o ciocolată cu lapte că maică-sa lucrează la cofetărie şi o plăteşte în ciocolată şi prăjituri că e criză şi Monica a spus că votul nu a fost corect s-a supărat şi ne-a dat cu bilele în cap şi ne-a cerut ciocolatele înapoi. Ionel care e reprezentantul opoziţiei pentru că nu face nimic din ce-i dă să facă doamna a zis că votul va fi anulat dar ciocolatele nu le dăm înapoi că ce e dat e bun dat şi mortul de la groapă nu se mai întoarce decât dacă e vorba de moarte clinică cum a fost cazul cu bunica lui care s-a ridicat din coşciug în biserică, a zis că i-e sete şi s-a culcat la loc. N-am mai avut timp să ne certăm c-a trebuit să strângem bilele care se-mprăştiaseră prin toată clasa şi deja se sunase de intrare.

La ora de istorie doamna învăţătoare ne-a întrebat ce-am face dacă am deveni preşedinţi pentru o zi.

Traian a zis că i-ar ajuta pe oamenii săraci şi i-ar băga la închisoare pe cei care nu sunt de acord cu ce zice el. Doamna a zis că asta e dictatură şi-n dictatură nu se mai dau desene animate cu Ben Ten la televizor. Atunci Traian a lăsat-o mai moale şi-a spus că dacă ar fi preşedinte ar da câte o puşcă de jucărie la toţi copiii că fratele lui vitreg are un magazin de jucării.

Elena care umblă cu nasul pe sus că părinţii ei sunt intelectuali a bătut câmpii ca de obicei şi-a zis că toţi suntem victime ale manipulării psihologice şi că ea nu-şi doreşte să fie preşedinte ci secretară de preşedinte să-l intrebe în fiecare dimineaţă cum preferă cafeluţa să-i cheme liftul şi să-i ţină umbrela când plouă. Am uitat să vă spun că Elena e blondă.

Semafor (chiar aşa îl cheamă: Semafor Papară) a zis că dacă ar fi preşedinte ar da o amnezie generală pentru hoţii de buzunare şi alte tipuri de ciorditori care este, ca să-i scoată din închisori şi să-i bage în locul lor pe oligarhii şi pe mogulii care suge bogăţia poporului şi au vândut macarale la fier vechi ca să se îmbogăţească pe spinarea noastră.

Eu n-am mai apucat să spun ce-aş face dacă aş fi preşedinte că s-a sunat de ieşire şi m-am dus să lipesc afişe cu Monica la WC-ul băieţilor c-a zis că-mi dă o savarină dacă iese ea cea mai drăguţă fată din clasă.

Iubirea ca un dop de plută

Ai promis că indiferent ce se va întâmpla cu viaţa noastră mă vei aştepta în staţia tramvaiului 14, sau în curtea liceului, sau cel mai bine într-o sticlă de vin. Vom fi împreună-ntr-o zi, spuneai, mereu cu alţii de mână. Numai eu ştiu câte dopuri de plută am desfăcut de atunci. Când în sfârşit a venit şi ziua mea, mi-am scos blugii jerpeliţi de la naftalină, mi-am lipit pe faţă zâmbetul strâmb, mai mult spre stânga, mi-am şters din palmă linia vieţii, mi-am încălţat tenişii scâlciaţi, am mai citit o data sms-ul de la tine şi m-am urcat în trenul galben fără cai. Un timp am fost poetul lu' peşte, recitat printre blocuri de băieţii de cartier. Pe urmă n-am mai scris nimic. Sper că nu din cauza mea, mi-ai spus într-o zi prin uşa întredeschisă de la baie, în timp ce te spălai pe dinţi cu Colgate Total. După o vreme nu te-am mai zărit prin casă. A rămas doar un cuvânt scris cu aburul respiraţiei pe oglinda din baie.
Mâine am să-mi cumpăr un nou tirbuşon.

Noră pentru mă-sa, sau despre Irealitatea reality - show-urilor din România (1)

Pentru cei care n-au urmărit nici un sezon din „Noră pentru mama” trebuie să vă anunţ că producătorii de la Kanal D au ajuns deja la sezonul cu numărul 5. Am făcut o documentare pe youtube şi vă prezint în cele ce urmează câteva fragmente din sezonul 3, ca nu cumva să fiţi tentaţi să vă uitaţi la sezonul 6.

Mai întâi ce-am înţeles eu din această emisiune: băieţii vin cu mamele şi trebuie să se cupleze cu fetele din casă. Perechea care rezistă până la sfârşit, indiferent de bârfele care se vor spune pe seama ei, face nuntă şi câstigă premiul cel mare (100.000 euro). Emisiunea se cheamă „Noră pentru mama” pentru că fata aleasă de băiat trebuie să fie musai pe placul viitoarei soacre.

În loc de mamă, unul dintre concurenţi a venit însă cu o matuşă. Pe bune. Şi nu era mătuşa Tamara. Aşa că sezonul trei ar fi putut foarte bine să se cheme :”Noră pentru mătuşa”

Cum e moda şi pe la alte emisiuni de „reality show”, există şi-o psiholoagă de serviciu, Mirela Zivari, supranumită “căţeluş cu păru-ntins”, pentru modul în care este coafată. Ea are menirea de a explica din punct de vedere psihologic de ce locatarii din casă fac anumite fapte. De exemplu una din mame (doamna Ioana) le-a pus într-o noapte pastă de dinţi pe picioare, altor două mame (Stela şi Ildiko). Pentru a putea să interpreteze fapta din punct de vedere psihanalitic, psiholoaga a analizat cu mare atentie caseta video şi a fost foarte atentă la dialog. 

Doamna Stela (una din mamele „săpunite” cu pastă): “Ildiko, ia vezi fă că ne-a pus Ioana pastă de dinţi pe picioare.” Nici o mişcare. „Ildiko, fă, da’ eşti moartă? Doamna Ildiko (o femeie cu părul alb, la vreo 65 ani) se trezeşte cu greu (era ora 5 dimineaţa): „Lasă fă, că nu ma speli tu.” Apoi, după ce constată în ce hal i-au fost mânjite picioarele, explodează şi face o declaraţie demnă de luptatorul de K1, Gica Moroşanu, supranumit şi „Moartea din Carpaţi”: „Să se cace toţi câinii Bucureştiului în gura mea. Ascultă ce spun eu. Chiar dacă mă descalifică din concurs, îi dau lu’ Ioana pâna-i sună apa-n cap. Si-apoi cand i-oi da una, o şi pun cu curu-n sus.” Fiind obişnuită să recepţioneze numai mesaje de dragoste şi pace, inima doamnei Ioana nu mai rezistă. Femeia se chinuie în pragul preinfarctului. Pe burtiera scrie acum “Ioanei, una dintre posibilele soacre, îi este rău”. Apare şi Gabriela Cristea, prezentatoarea emisiunii, îmbracată într-un costum de curcă, se uită la bolnavă ca curca-n lemne şi întreabă: „Doamna Ioana, vă este rău?” Dovadă clară că nu citise ce scria pe burtieră, sau făcea pur şi simplu pe proasta, în speranţa că doamna Îoana o să moară in direct, iar ei îi va creşte audienţa. Ca fond muzical, cu totul întâmplător, se aude recviem-ul lui Mozart.

Graţiana e şi ea de faţă şi priveşte înmărmurită, cu un licăr de extaz în ochii mari şi tâmpi, întreaga scenă. Graţiana are 24 de ani, e vânzatoare la un raion de pantofi dintr-un Mall bucureştean şi face parte dintre norocoşii telespectatori care au câştigat o săptamâană de neuitat în casa „Noră pentru mama”, alături de idolii lor.

Urmează apoi voturile concurenţilor, care vor duce la eliminarea unor persoane din casă. Pe căi mai mult sau mai puţin ortodoxe se incearcă manipularea „electoratului”. Andreea către Alina:

„Gândeşte-te bine pe cine votezi, că dacă faci vreo mişcare greşită te bag cu capu-n veceu şi trag apa dupa tine.” Gabriela Cristea: „Alina, care sunt jignirile pe care ţi le-a adus Andreea?” Alina: „Nu pot să reproduc jignirile pentru că sunt prea jignitoare.”

Am uitat să vă mai spun ceva. Casa asta în care sunt filmaţi concurenţii 24 de ore din 24 se mai numeşte şi Cetatea Dragostei. Eu unul nu mi-am dat seama de ce. N-am vazut decât scandal, bârfă şi pipăieli. Sau aşa o fi dragostea în perioada de criză?

Zâmbeşte şi tu

Zâmbeşte şi tu 

din când în când.

Stiu că e obositor,

ştiu că sunt câteva zeci

de perechi de muşchi 

pe care

trebuie să îi pui în mişcare.

De ce mă priveşti 

aşa fix? 

Tot mai crezi  

că iubirea noastr-a dat chix?

Tot mai crezi
că eşti o pasăre călatoare,
rătacită în deşertul alb
al ţinuturilor polare?
Să nu te-aştepţi
să te mai muşc
de ureche,
sufletul meu ne-pereche.
De altfel nici n-aş mai putea,
că mi s-ar strepezi dinţii
în acreala ta.
In timpul din urmă
eşti crispată,
toată.
Să fie de vină,
cuiul din perete,
de care
stai atârnată?
 

Iubire pe Messenger

Zilele trecute am intrat la fiu-meu în cameră să dau cu aspiratorul. Îl cheamă Andrei (pe fiu-meu, nu pe aspirator) şi are 12 ani neîmpliniţi. Calculatorul îi rămăsese deschis. Brusc mi-am adus aminte de încălzirea globală, si-am zis să fac şi eu o faptă bună şi să-l închid. Ochii mi-au alunecat însă pe ecranul monitorului şi-am zărit un fragment dintr-o discuţie pe messenger. Cineva îi tot dădea Buzz, aşa că m-am hotărât să răspund eu, în locul lui fiu-meu, ca şi cum aş fi fost el.

Little kitten: buzz, buzz.
Cool-boy (asta-i fiu-meu): Sunt aici.
Little kitten: Ai fst plkt ?
Cool-boy: Da un pic.

(între timp am dat search pe internet după un dicţionar al prescurtărilor online, ca să pot face faţă discuţiei. Vi-l recomand cu căldură.)

Little kitten: Cmj?
Cool-boy: Ceaka-paka.

Little kitten: Buey iubi era s mor. Te-am vzt c ai plekt de la scl cu skrb aia de princess. Ke-am fakut s sufar att?
Cool-boy: Asha kum ţi-am mai zs nu e nimik intre noi. I-am dat delete mai demult.

Little kitten: Ash vrea s te crd dar imi este frik, ash vrea s te ibsc dar imi est si mai frik.
Cool-boy: Muah
Little kitten: Pls Nu te jc cu sent ml. Eu Tbx cu advrt, lov u.
Cool-boy: Pwp.

Little kitten: Lasa k st yo k umbli q mai multe. Te-am vzt in pnm cum te pwpai q blueberry in krtea scl.
Cool-boy: Omg nu-mi vn s crd c nu ai incrdr in mn. Adv este k numa la tn m gndsc.

Little kitten: Mai ti minte poezia p kare mi-ai scrs pe sms de z mea?
Cool-boy: Nuj kare k ti-am scrs mai mlte.
Little kitten: Aia ku: D c t uiti la mn cu oki strn s goi, c s-ntamplt q tn c s-ntmplt q noi?
Cool-boy: Nu-mi aduk aminte.

Little kitten: Dar de ast? O rm rm la mn, tbx att d mlt, ale tl drr mlte nm yo st s l asclt.
Cool-boy: Parca.
Little kitten: Vb m trz face2face. Gtg. A vnt mm. Nb. Luv u.
Cool-boy: Luv u 2. Nb.

Moamaa c chin. Sper k nu l-am fkt de rs pe fiu-meu. Ma dc s dau akum c asprtl, iar mâine îl pun pe Andrei să-mi facă şi mie un cont de Messenger. Păi nu? Ce plm!

Dragostea dintre un ţăran şi-o capră

Nu pot spune că sunt un împătimit al privitului la televizor. Mă mai uit din când în când la filmele coreene (mai ales de când le-a lăudat domnul Pleşu într-un articol din Dilema Veche) şi la ştiri. Mai un sex în grup în WC-ul din curtea şcolii, mai un viol cu o persoană iertată de mult de Dumnezeu, mai o crimă în care soţia şi-a tranşat propriul soţ pentru că acesta a înşelat-o cu o femeie gonflabilă, să aibă telespectatorii cu ce-şi delecta simţul estetic.Însă nimic despre dragoste. Şi vorba lui Marin Preda: unde dragoste nu e, nimic nu e. Da’ nimic, nimic. Aşa că am rămas plăcut surprins să văd, într-unul din programele de ştiri, scris în josul ecranului: „Dragostea dintre un ţăran şi-o capră”. La început am crezut ca e titlul unei viitoare telenovele aducătoare de audienţă, acum, în perioadă de criză, dar pe urmă m-am convins că subiectul era real. Poliţistul comunei Băgău, judeţul Alba, unde se înfiripase idila, nu părea să fie de partea tânărului ţăran: „Bună ziua domnule reporter. Sunt plutonierul Zgabercea Cristian”, s-a prezentat dânsul conform Codului de Etică şi Deontologie al Poliţistului şi Concepţiei de Atitudine şi Acţiune a Poliţiei Române. „Numitul Gelu Corcodel a profitat cu neruşinare de inocenţa acestui animal care a stat capră, fără să aibă vre-un sentiment pentru dânsa, ci urmarindu-şi propriul interes. Agresorul susţine că victima a consimţit de bună voie, ba chiar ca dânsa a fost cea care la atras în hambrul din spatele casei”. Poliţistul a continuat apoi relatarea de la locul faptei, încercând să-i aducă pe cei doi protagonişti în aceeaşi stare pe care au avut-o în momentul consumării actului. Ce m-a surprins însă ca telespectator a fost, nu privirea plină de dragoste şi dăruire a tânărului ţăran, ci aroganţa fără margini a caprei care, chiar în momentul reconstituirii faptelor îl privea pe tânăr cu dispreţ, afişând un aer de superioritate, ceva de genul: „Eşti terminat, băiete. Credeai, că sunt vreo oaie bleagă, care să accepte o relaţie pasageră ca asistentele alea care se perindă prin paturile din Strehaia?” A fost intervievat apoi Pandele,stâpânul caprei şi vecinul lui Corcodel, care a certificat că de când acesta din urmă o agresează sexual pe Şachira (ăsta e numele la care răspunde oaia), aceasta a încetat să mai dea lapte, ba chiar i-a lăsat de izbelişte şi pe cei doi ieduţi rezultaţi dintr-o relaţie anterioară cu un ţap ispăşitor.

Poliţistul era vizibil în mare încurcătură deoarece nu ştia la ce infracţiune să încadreze fapta, mai ales că tânărul susţinea sus şi tare că o iubeşte pe capră şi că vrea s-o ia de soţie şi să-i ofere condiţii la care nici măcar n-a visat: furaje gratuite, piscină incălzită, mulgătoare automată şi inima lui pe deasupra. Capra însă nici măcar nu vroia să audă. Dovada clară că patrupedul copitat era „călare”pe situaţie, a fost că, la un moment dat, în timp ce poliţistul încerca să facă lumină în acest caz, destul de întunecat, capra s-a întors cu spatele la cameră şi a slobozit câteva căcăreze în direct, la o oră de maximă audienţă. Tânărul îndrăgostit a scos din buzunar o pereche de mânuşi de plastic şi o punguţă din material biodegradabil şi a făcut imediat curat. A declarat apoi în exclusivitate pentru postul respectiv, că nimic din ce face iubita lui nu-i displace şi că îşi doreşte să aibă cel puţin trei iezi cucuieţi cu ea, care să-i semene. Poliţist să fii şi la chestia asta nu poţi rămâne tare ca pulanul din dotare. Aşa că plutonierului Zgabercea i-a strălucit o lacrimă în colţul ochiului, lucru ce nu a scăpat neobservat de camera de luat vederi. Capra a început să mehăie şi să roadă şireturile de la pantofii reporterului, moment în care s-a dat legătura în studio unde a urmat un talk-show cu invitaţi, pe tema: „Rolul caprei vecinului în istoria zbuciumată României”

Bodyguardul lui Băse (2)

Senzaţional, incredibil, mirobolant! Continuăm să publicam (nu se ştie până când!) file din jurnalul unuia dintre oamenii preşedintelui. In exclusivitate, numai aici pe acest blog.

Azi e sâmbătă şi domnul Băsescu nu are o agendă prea încărcată: la ora 11.00 are o vizită la fabrica de jucării de la Buftea, secţia de marionete. Vor fi prezenţi şi câţiva mânuitori profesionişti de la serviciile secrete care vor interpreta piesele de teatru: Boc degeţel şi Jocul de-a vacanţa obligatorie. La ora 13.00 are loc o vizită “întâmplătoare” la restaurantul Pescăruş din Cişmigiu. Chiar dacă nu e invitat, măcar un mititel şi-o apă plată tot iese. Sâmbăta trecută, la acelaşi restaurant am avut parte şi de un mic incident: o femeie destul de atrăgatoare s-a apropiat de preşedinte şi i-a aruncat în faţa conţinutul unei halbe de bere. “Asta e pentru tot ce mi-ai făcut”, a zis femeia întorcându-i spatele. Degeaba m-am aruncat eu, scut viu, între halbă şi preşedinte, n-a mai fost nimic de făcut.  Preşedintele a fost udat din cap până-n picioare şi a fost foarte necăjit, nu pentru că şi-a stricat bunătate de costum, ci pentru că, oricât s-a străduit, n-a mai putut să recupereze decât vreo două trei guri din halba de bere. Oricum au sărit pe urmă socrii mari să-şi ceara scuze şi să ciocnească cu dânsul vreo câteva pahare de whisky „fără alcool”, ca să nu mai comenteze pe urmă ziariştii că a baut şi s-a urcat la volan. A râs la nuntaşi, a furat mireasa şi a adus-o înapoi contra unei sume destul de mari (utilă în viitoarea campania electorală), a dat autografe pe feţele de masă, s-a pozat cu socrii contra cost, ce mai, a fost un scucces nebun. Nu şi-a dezminţit nici de această dată renumele de preşedinte jucător şi a jucat-o pe doamna Elena Udrea, cu care s-a întâlnit la restaurant, absolut întâmplător, până i s-a rupt tocul de la pantof şi-a trebuit să fie dus în braţe până la maşină.

Cu toate astea l-am invidiat pe Tony, bodyguardul lui Geoană şi prietenul meu. Păi a fost cu dl. Preşedinte al Senatului la Racşa, lângă Satumare, la o nuntă de 2500 de persone, plus oamenii politici. Mirele e fiul primarului din localitate - lider al PSD local, care a scos din buzunare 50.000 de euro pentru acest eveniment. Vă dati seama ce buzunare are? Liderul PSD a mai spus că a sacrificat 60 de porci, dar nu a vrut să dea nici un nume. Sala de bal a  fost aranjata ca la intalnirile social democraţilor, în alb si roşu. A avut şi Sile parte de câteva evenimente: când a fost adus tortul miresei, din care trebuia să iasă unul din băieţii din trupa Flamingo şi să facă un număr de streaptease, a ieşit domnul Adrian Năstase, îmbrăcat în costumul lui Adam care, după ce l-a făcut cu ou şi cu oţet pe Mircea Geoană, s-a autosuspendat de o bară solidă de fier, aflată in debaraua mirilor. Tony a intervenit prompt, l-a pus să sufle-n etilotest şi i-a suspendat şi carnetul pentru trei luni. 

Un alt eveniment pe care mi l-a povestit Tony a fost atunci când unul dintre cei 80 de ospătari aduşi în urma unei selecţii foarte riguroase, s-a dovedit a fi infiltrat de cei de la PDL şi-n loc să-i aducă lu’ domnu Geoană friptură de bou, i-a adus un bou de baltă viu, cu menţiunea: „Să vă stea-n gât, cum ne staţi şi nouă!” Mircea Geoană şi soţia sa Mihaela au fost primiţi într-un mod tradiţional, cu horincă, pâine, sare şi ţipurituri: „De sus până în Vişeu / Nu-i ficior ca Geoan-al meu / Cât îi Maramureşu, nu e luzer cum eşti tu!” La petrecere, domnul Iliescu a ţinut să-i facă lui Geoană urmatoarea dedicaţie: „Când s-o-mpărţit norocu’/Măi, Mircică, măi/ Când s-o-mpărţit norocu’/ Fost-ai tu dus la lucru / Fost-ai tu dus la lucru /Măi, Mircică, măi/.”

Politică şi erotism

Aseară am avut un vis erotic. De fapt mai multe. Primul a fost cu Roberta Anastase. Eram singuri în Parlament, “pe bănci de lemn” vorba poetului şi ea îmi striga la microfon: “Nu te opri, nu te opri, mai am puţin şi voi atinge punctul maxim al recesiunii.” Simţeam şi eu cum îmi creşte deja produsul intern brut. Apoi, fără măcar să-mi dea un semn, ceva, Roberta a suspendat şedinţa şi m-am trezit lac de sudoare. Adormisem cu televizorul aprins iar pe ecran  era o emisiune economică.

Al doilea vis a fost cu Elena Udrea. Până să devină erotic, visul a semănat mai mult cu scenariul unui film Indian: Elena era o simplă muncitoare la o fabrică de săli polivalente subvenţionate de la bugetul de stat dintr-o periferie a oraşului Calcutta, preşedintele Indiei făcea o vizită de lucru la acea fabrică, îsi comanda vreo două trei sali polivalente pentru zile negre şi îi cădeau ochii pe frumoasa blondă, care avea un ditamai inelul în nara stângă. Mă rog şi de aici interveneau o serie de probleme.  Preşedintele trebuia să se deghizeze în tot felul de personaje pentru a se putea întâlni pe ascuns cu amanta. Odată a sărit gardul palatului deghizat în cerşetor, l-au arestat gărzile de pază şi i-au cerut să se identifice. Preşedintele s-a enervat, s-a dezbrăcat până la brâu şi le-a arătat tatuajul pe care-l avea pe spate: un rechin portocaliu care înghiţea un guzgan rozaliu. Gardienii au recunoscut tatuajul şi-au cerut scuze şi i-au dat drumul.

Elena, fruntaşă la sălile polivalente, avea un prieten, un animal de companie şi, ca în multe alte filme indiene, animalul de companie era un elefant. Iar elefantul eram eu. În fiecare dimineaţă şi seară, stăpâna mă scotea afară, în stradă, să-mi fac nevoile fiziologice. Dacă în Bucureşti vă supăraţi atunci când călcaţi într-un răhăţel de căţeluş şi-l înjuraţi imediat pe Oprescu, imaginaţi-vă cum e să calci într-unul de elefant. Te scufunzi cu totul în el şi cu toate astea n-am observat niciun cetăţean înjurându-l pe primar. E drept că şi cetătenii îşi făceau nevoile tot în stradă. Şi mai citeau şi ziarul în timpul ăsta. Erotismul s-a declanşat în momentul în care stăpâna mea a început aşa, tam nesam, de faţă cu preşedintele, să mă mângâie pe trompă. Trompa este zona mea cea mai sensibilă, în trompă am 40.000 de mii de muşchi, care au început rând pe rând să se umfle. N-am mai rezistat şi m-am trezit din vis, fleaşcă de transpiraţie. La televizor era un talkshow politic despre legea pensiilor. N-am înteles care era legătura cu trompa şi m-am culcat la loc.

De data asta am visat-o pe senatoarea Sorina Plăcintă. Se făcea că eram pe plaja de la Costineşti şi participam la o spirala MISA. Era numai lume bună: Lavinia Sandru, ansambluri muzicale, Elena Udrea fară perdea, de fapt fără nimic pe ea, Comandantul Poliţiei din Costineşti, doar cu pistolul la brâu, Simona Sensual doar cu un şirag de mărgele în jurul gâtului, câţiva procurori care l-au anchetat pe tânarul Andrei Placintă acuzat că ar fi încercat să treacă peste un bărbat cu maşina. La întrebarea mea: de ce a încercat să-i influenţeze pe procurori, dna Sorina Placintă a răspuns ca în transă (în visul meu se dăduse deja drumul la drogurile uşoare): „ pentru că MISA rupt  (prima dată m-am gândit la Guvern sau la inimă) de anchetă”, „şi MISA fâlfâit (aici am crezut că e vorba despre unul din steagurile de la „zece steaguri”) de justiţia din România.” S-a nimerit s-o ţin chiar eu de mână pe dna Placinta, în timpul spiralei. Am simţit cum îmi transmitea valuri, valuri de energie Yang. Dacă mi-ar fi băgat cineva un bec în gură, cred că s-ar fi aprins. M-am trezit exact înaintea extazului suprem. La televizor era talk show-ul lui Horia Roman Patapievici: „Înapoi la argument.”

In disperare de cauză azi m-am prezentat la sexolog. După ce m-a ascultat cu atenţie, sexologul mi-a recomandat să nu mai adorm cu televizorul deschis.

Amintiri din „Iepoca de Aur” (2)

Azi tovarăşa învaţătoare ne-a zis că cine vrea poate să participe la concursul de creaţie literară „Tinere Condeie”, faza pe şcoală. Am ridicat şi eu mâna, că tovarăşa a zis că cine se duce are un zece din oficiu la „dezvoltarea limbii române”, chiar dacă nu face nici o brânza la concurs.

Imediat după ce m-am înscris a început să-mi para rău, că tovarăşa ne-a mutat în primele bănci pe toţi cei cu concursul şi ne-a zis să-i scriem pe o bucată de hârtie câteva idei. Eu n-am mai stat niciodată în prima bancă. Se vede de aici până şi crăpătura pe care am făcut-o anu’ trecut, când eram într-a treia, împreună cu Vicenţiu, când am dat la ţintă, cu bile de rulment, în nişte cercuri pe care le-am făcut cu creta pe tablă. Tovaraşa a alunecat pe doua bile şi aproape a facut şpagatu’, cum îl face Adina din banca a doua la orele de Educaţie Fizică şi Sport. Numai că tovarăşa, în loc să se bucure ca Adina şi să sară-ntr-un picior de fericire, s-a ridicat cu greu de jos şi-a întrebat: „Cine-a fost idiotu’”? A doua zi m-a chemat cu părinţii la şcoală, iar tata i-a dat mană liberă să-mi facă ce vrea dânsa, că s-au săturat şi ei de câte prostii fac.

Abia mai tarziu am înţeles eu ce însemna „mână liberă”, când mi-a tras tovarăşa doua castane, chiar în creştetu’ capului, cu inelul dânsei cu piatră preţioasă de-am văzut stele verzi, ca şi culoarea pietrei de la inel. Mi-a tras şi-o palmă peste ureche de mi-a ţiuit câteva ore ca televizorul nostru Rubin cu lămpi, la care ne uităm la Sfântu’ şi la Mannix. Tot atunci mi-a scăzut şi două puncte la purtare că mă pârâse Irina, pistruiata cu cozi din banca a treia, că mi-am lipit un ciob de oglindă de pantof şi puneam pariu cu băieţii pe o ciungă cu surprize că ghicesc ce culoare au chiloţii fetelor. Tovarăşa a fost foarte supărată şi zicea că să-mi fie ruşine, da’ mie nu-mi era şi mă bufnea şi râsul că văzusem că tovarăşa nu purta nici un fel de chiloţi. Când i-am spus asta lu’ Radu, fratele meu de cruce, că ne-am crestat amândoi la degetul mare cu briceagul şi ne-am supt sangele unul altuia cum am citit în Tom Sawyer, da’ mie mi-a venit să vomit, că nu suport să văd sânge, şi l-am făcut totuna pe Radu pe pantaloni de-a mirosit a acru-n toată clasa-n ziua aia, deci când i-am spus lui Radu că nu are chiloţi pe dânsa nu m-a crezut, aşa că i-a ridicat fusta tovarăşei când eram în careu la adunarea de pionieri pe unitate, aia când trebuie să zicem cu toţii: „Pentru propăşirea patriei, tot înainte!” Când l-am intrebat a doua zi pe tata ce-i aia, a zis că-mi dă el o „propăşire” de nu mă văd.
”Ai văzut mă c-am avut dreptate?”, i-am zis eu pe urmă lui Radu, după ce l-au exmatriculat vreo două săptămani, că participase la adunare şi un tovarăş de la capitală şi văzuse şi dânsul că tovarăşa nu purta chiloţi, da’ Radu era acum bucuros că nu se mai duce la şcoala dimineaţa şi poate să vada filmele cu Piedone la matineu cand e mai ieftin.
Ce idei să-i scriu eu tovarăşei învăţătoare pentru „Tinere Condeie”, de aici din prima bancă?

Nici nu pot să mă concentrez. N-am văzut-o niciodată pe tovarăşa aşa de aproape.

Pot să-i văd şi aluniţa de pe obrazul stâng, despre care Narcis dintr-a cincea zice că-i făcută cu creionul chimic, ca şi a lu’ Margareta Pâslaru, că prea i se mută când pe un obraz, când pe celălalt.

Mai sunt cinci minute şi se sună de pauză. N-am scris nici un rând pe hartie. Tocilarii au umplut deja câteva pagini. Radu trage din fundu clasei cu cornete. Unul mi-a intrat direct în bancă. Îl desfac şi citesc, scris cu alfabetul morse, ca să nu-nţeleg decât eu: „D’Artanagane, Athos şi cu Porthos te aşteaptă în pauză la ţâşnitoarea din curte. Ia-l cu tine şi pe Aramis. Vedeţi să nu se prindă Cardinalul şi Milady.” Ce-ar fi să scriu despre asta?

Povestea împăratului roşu-verde-galben

A fost odată un împărat, care era roşu, atunci când bea o duşcă împreună cu prietenii , verde, atunci când îi spuneau ziariştii verde-n faţă că fratele lui are afaceri necurate şi galben atunci când avea hepatită. Împăratul, ca orice soţ iubitor avea o amantă care îşi dorea tare mult să apară pe prima pagină a revistelor de scandal, sau măcar într-un reality show la o televiziune generalistă. Şi câte n-a încercat săraca: a fost la nudism împreună cu soţia împăratului, a dat cu mopul în grajdurile împărăteşti, a participat la concursuri de tricotat în direct, a plantat un măr de aur lângă o groapă de gunoi, l-a pus pe un membru al coaliţiei să-i cheme liftul. Nimic. Singura soluţie care-i mai rămăsese pentru a fi băgată în seamă de paparazzi era să-i facă un copil împăratului. Au încercat în toate poziţiile (în poziţie de drepţi: ea timonier, el căpitan de vas, culcat: el sforăind, ea într-o rână ) dar degeaba. Amanta împăratului, deşi se îngrăşa văzând cu ochii (în timpurile acelea erau promoţii la paste făinoase şi ciocolată), nu rămânea cu niciun chip grea. Aşa că îi spuse într-o bună zi împăratului: “Ia, mâine dimineaţă, cum s-a miji de ziuă, te scoli, te urci în Logan şi apuci încotro-i vedea cu ochii să cauţi leac pe la ghicitorele de la OTV, pe la vrăjitoarele din Salem, oracolul din Bălceşti, moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur etc, să putem şi noi avea un copil ca să apărem la televizor ca Monica şi Iri.” A doua zi de dimineaţă zis şi făcut. S-a urcat împăratul în Logan, a descins un pic în Mall să se dea mare cu paloşul lui cu cristale swarovski, ultima fiţă în materie de accesorii pentru bărbaţi de la Botezatu, s-a deplasat apoi cu elicopterul la Festivalul Ţuicii din Ardeal şi la Urda Oilor din Dobrogea. La Hora Românilor din Moldova nu s-a mai dus, că ţara era-n criză şi împăratul trebuia să dea exemplu de austeritate. Pe drumul de întoarcere s-a luat la luptă cu Greuceanu, cu Tăriceanu, cu Păsărilă şi cu prostănacul prostănacilor. “În ce vreţi să ne batem? În luptă dreaptă, în K1 sau în bloguri?” întrebă împăratul. „Ba mai bine în servicii, că-s mai secrete”, răspunseră în cor cei trei.  Şi se luptară, şi se luptară, însă nimeni nu biruia. În toiul luptei, simţind că-l lasă puterile şi că scade-n sondaje, împăratul roşu (de furie) îl trimise pe omul său de încredere sa-i aducă o sticlă de apă vie de la Golden Blitz. Prinzând puteri, împăratul băgă în pământ economia, până la gât şi-i tăie capul (adică îl înlocui pe Primul Ministru).

În euforia victoriei se simţi inspirat şi-i trimise un sms amantei, ca un buzdugan care sa-i anunţe venirea:

„Decoltată când te văd

Îmi vine să mă reped,

Ca un lup flămând la stână,

Ca motanul la smântână.”

Se întoarse apoi acasă la amantă cu un buchet mare de flori. După nouă luni, amanta împăratului născu un copil din acele flori, prilej cu care intră şi în cartea recordurilor, alături de cârnatul lui Oprescu. Aveau acum o frumuseţe de fetiţă care plângea de dimineaţa până seara de-ţi venea să-ţi iei lumea-n cap şi să organizezi alegeri anticipate. Au adus-o şi pe psiholoaga de la Super Nanny, au fost şi la „Schimb de Mame” şi la Noră pentru Mama, degeaba, micuţa nu se oprea din plâns “Taci fetiţa tatii, că o să combat marile acte de corupţie şi-o să te trimit la Bruxelles când vei fi mare.”, a încercat s-o îmbuneze împăratul. Fetiţa plângea şi mai tare. “Taci, bebeluşa tatii că o să-ţi dau bani să-ţi măreşti buzele şi-o să fac reformă în justiţie.” Fetiţa plângea de mama focului. “Taci, odorul tatii, că o să-ţi dau pe fiul cel mic al zmeului de soţ şi jumătate din acţiunile lui frate-meu la firma Desintco. Fetiţa tot nu se oprea din plâns. “Taci prinţesa mea că-ţi voi da tinereţe fară bătrâneţe şi viaţă fără satisfacţii.” Ca la un semn copila se opri din plans. În aceeaşi secundă însă izbucniră în plâns douăzeci şi două de milioane de români.

Bodyguardul lui Băse (1)

Senzaţional, incredibil, mirobolant! Am pus mâna pe jurnalul unuia dintre oamenii preşedintelui. Îl puteţi citi începând de azi, în exclusivitate, numai aici. 

"Eu sunt unul dintre oamenii preşedintelui, “umbra” lui Băse la Cotroceni, cum mă alintă chiar dânsul, că “umbra” lui Mircea la Cozia e un prieten de-al meu şi face parte dintr-alt serviciu secret. E şase dimineaţa, stau întins sub patu’ lu’ “şefu” şi astept să se trezească. Deocamdată sforăie şi îşi dă aere. I-a gătit doamna Maria fasole cu cârnaţi aseară. În sfârşit îi sună ceasul. Soneria e cu o melodie de Lady Ga Ga. Înainte avea melodia aia a lui Guţă, „De-aş avea lumea la picioare”, dar I-a sugerat domnul Patapievici s-o schimbe, că nu cadrează cu funcţia dânsului. S-a întins şi s-a dus la baie. O întind şi eu de sub pat şi instalez platforma de călcat să-i calc cămaşa şi pantalonii. De când cu criza, am preluat, prin cumul de funcţii, şi postul de fată în casă. Îi ung cu unt două felii de pâine prăjită, îl închei la şireturi, îi suflu de pe chelie câteva scame imaginare şi-apoi plecăm. Doamna Maria rămâne acasă. O aşteaptă pe Eba să-i aducă nişte varză de la Bruxelles.

Tot eu sunt şi cel care conduce Loganul când şefu e obosit. E drept că intră greu în marşarier, picură înăuntru când plouă, la căldură îi plesneşte plasticul de la clanţe, e zgomot mare în interior, dar una peste alta eu sunt mulţumit de maşină. Am condus şi Mercedesul lui şefu’, dar la fiecare intersecţie se-nghesuiau piţipoancele să urce şi mai ales când era şi doamna Udrea în maşină vă-nchipuiţi ce scandal ieşea. Aşa că mai bine cu Loganul. Astăzi mergem la Sibiu, la Târgul Olarilor. Sefu a adormit pe bancheta din spate. M-a sunat aseară prietenul meu Sile, care e bodyguardul lui Ponta şi m-a întrebat: „Tu ştii mă de ce se duce Băsescu la Târgul olarilor?” „Ca să facă baie de mulţime”, i-am răspuns eu sigur pe mine. „Nu mă, zice el, pentru că s-a saturat să calce în străchini şi pentru că vrea să plătească neapărat oalele sparte de Boc. Hă, hă, hă.” „Da tu ştii mă care-i cel mai scurt banc?”, îl întreb eu. „Nu mă, nu ştiu.” „Ponta preşedinte”, zic. „Hă, hă, hă.” „Ce-ai mă de râzi ca prostul?”, zice şefu’ pe jumătate adormit. „Ţi-ai adus aminte de bancul pe care ţi l-am spus ieri?” „Da şefu’”. „Păi râzi şi tu în gând, că ai un râs oribil”, zice şefu şi se culcă la loc.

Mai bine să mă gândesc la filmele alea cu Cichi Cean şi Bruzli. Ce bişniţă mai făceam cu bilete în faţă la Patria. Nici acum nu ştiu cum dracu’ făcea Bruzli flotări într-un deget, că am încercat şi eu şi mi l-am rupt. De când sunt „bodyguardul” lui şefu, am avut un singur eveniment: când am fost cu Preşedintele să „mulgă” voturi la Sâmbra Oilor. Primisem informaţia că un terorist deghizat în „băbuţă bătrână cu brâul de lână” avea ascunse în brâu două kilograme de explozibil. Aşa că, atunci când am văzut o băbuţă strângându-se cu brâul cu gesturi suspecte, i-am aplicat câteva lovituri de karate până a căzut lată. Am incercat apoi să-i scot masca de latex, cu riduri, de pe faţă. N-am mai avut timp, pentru că m-am trezit c-o ghioagă-n cap: „Ce-ai mă nesimţitule cu ţaţa Floarea? Vrei s-o violezi?”, şi pe urmă mi-am pierdut cunoştinţa.

Hopa, ne opreşte un poliţist de circulaţie. „Suntem în misiune”, îi zic eu în şoaptă prin geamul întredeschis. „Mergem la Târgul Olarilor de la Sibiu.” „Dar de ce vorbiţi în şoaptă?”, mă-ntreabă agentul. Îi fac un semn cu mâna spre bancheta din spate, „Aoleu, domnu’ preşedinte.  Permiteţi să raportez: am ieşit în stradă ca să protestez, nu ca să vă opresc pe dumneavoastră pentru că circulaţi cu 130 de kilometri la ora în localitate. Nu vedeţi că sunt cu bicicleta? Ni s-au tăiat sporurile, ni s-au tăiat banii de benzină...”Unde-i Elena? Cine a răpit-o pe Elena?”, îl intrerupe Preşedintele destul de panicat.  „Aţi visat, şefu.” „Ce vrea bă găozarul ăsta?”  „Zice că a ieşit în stradă ca formă de protest.” „Să iasă bă, să iasă, să iasă-n stradă şi judecătorii, şi magistraţii, şi medicii, şi intelectualii, şi jurnaliştii lu’peşte, să iasă-n stradă ca să-i pună Ministrul Transporturilor la treabă, că poate aşa terminăm autostrăzile alea mai repede. Hă, Hă, Hă.”

Ocupaţia: forumist

Sache e un individ aparent normal, pe care l-am cunoscut la ziua unui prieten. Era cu laptopul după el şi toată seara a stat într-un colţ al camerei şi a trimis mesaje pe internet. Dacă-l întrebi ce ocupaţie are îţi răspunde fără să clipească: forumist. Pentru cei care nu ştiu, forumistul este un animal social pe cale de răspândire, (înrudit cu şobolanul de net, după cum reiese dintr-un articol al singurului scriitor din Rmânia care a ales să scrie asta pe barba lui, mă refer aici la Andrei Pleşu) a cărui ocupaţie  zilnică este de a-şi da cu părerea despre diverse teme postate pe internet, care  mai de care mai interesante: „Cum agăţi o fată pe internet”, „Totul despre arta gătitului”, „Femeile şi orgasmul”, Politică la greu” etc. Sache intră pe forumuri pentru că: „ mă simt ca la război, deşi n-am făcut armata, că eram prea mic de statură şi toată lumea îmi zicea „Girafă mic㔺i toată copilăria am fost foarte interiorizat şi mi-am ros unghiile şi de la mâini şi de la picioare. De când a fost numit dl. Boc Prim Ministru, am mai crescut şi eu câţiva centimetri în ochii mei.”

Iată câteva exemple de Nick-uri folosite de Sache (pentru necunoscători, nick-urile sunt pseudonimele cu care îşi semnează internauţii comentariile): „vaspargpetoti”, matrix4”, „gigicontra”, „periscop”, "mi-e rau”, „tinarulninja”, „smecheriinumoare”.

„La început”, povesteşte Sache, „totul a pornit ca o distracţie, ca un mod plăcut de a-mi petrece timpul liber, după ce am fost concediat de la unul din serviciile române secrete, pe motiv că, în timp ce-l filam pe personajul cu nume de cod „guzganul rozaliu”, mi-a venit ideea să-l strig chiar aşa pe stradă, să văd dacă se întoarce. Şi s-a întors. În schimb, eu a doua zi nu m-am mai întors la servici, urmare a sms-ului pe care l-am primit de la Şefu: „LOL, ai fakt kkt prf Sache.  De mâine DND”, DND, însemnând „do not disturb”, adică stai draq acasă şi nu mă mai deranja. Poate şi din cauza frustrării am intrat în primul internet cafe care mi-a iesit în cale, m-am logat cu nick-ul: „Nabucodonosor” şi-am început să-mproşc cu noroi în stânga (pe blogul lui Geoană) şi-n dreapta (pe blogul lui Crin Antonescu) De cele mai multe ori, pentru a nu fi depistat, lucrez sub acoperire (vezi foto).”

„Şi cum îţi câştigi existenţa?” „La început mi-a fost foarte greu. Mai vindeam câte un nick de Mirc, câte un id de mess, mai faceam câte o clonă la comandă. Mai târziu, după ce am determinat, prin comentariile mele, închiderea câtorva forumuri, blog-uri şi chiar a câtorva site-uri de politicieni, am început să primesc mesaje pe e-mail în care, pe lângă înjurăturile de rigoare, mi se propuneau şi diverse colaborări contra cost. Au contat foarte mult experienţa pe care o căpătasem în serviciile secrete şi stăpânirea unor tehnici ca: insinuarea, denunţul calomnios, turnătoria, manipularea etc. Cel mai uşor a fost pe blog-ul Elenei Udrea unde, la postul dânsei: „Comisia parlamentară de execuţie a Elenei Udrea” am publicat câteva poezii de dragoste, ca să-i mai ridic moralul şi ca să abat atenţia de la acuzaţiile ce i se aduceau. Am folosit nik-ul: „pleşuvultăudrag”. Pe blogul lui Crin Antonescu mi-am folosit în schimb tot arsenalul din dotare, plus cuvinte ca: limbric, sfertodoct, mafiot, urangutan gay, misogin, şulfă bătrână, trepăduş de serviciu, lingău, scârbă penală, canalie arogantă, (asta am folosit-o cu succes şi pe site-ul lui Mircea Badea), bugetofag (ăsta din urmă nu ştiu ce înseamnă, dar mi-a plăcut cum sună). A dat bine la polemică, domnul Crin Antonescu a testat promptitudinea cu care admiratorii săi au sărit să-l apere şi ulterior m-a răsplătit pe măsură. Recunosc că multe dintre cuvintele şi expresiile folosite le-am „împrumutat” din arhiva ziarului România Mare, cu acordul Tribunului, în schimbul a şase cutii de Rudotel Forte. Abia aştept să-nceapă viitoarea campania electorală.”