Jurnal de 10 ani (2)

Bunica mi-a spus că Dumnezeu se află în fiecare dintre noi. Păi dacă-i aşa să-i spună el lu’ Elena că-mi place de ea că mie mi-e ruşine. M-am îndrăgostit de ea la dansuri populare. Eu făceam pereche cu Delia, care e mai multă, mai rotundă, că mănâncă orice. Odată a mâncat un pumn de râme şi trei melci de grădină c-aşa a văzut ea pe Discovery, la emisiunea aia „Tehnici de supravieţuire”. Partenerul lu’ Elena n-a venit în ziua aia la dansuri, că i-am dat un senviş cu şniţel de pui şi cinci plicuri cu acţipilde cu jucători de fotbal din Uefa Şempions Lig şi-a rămas în clasă să le lipească şi doamna a zis să fac pereche cu Elena iar Delia să stea pe bară că-i era foame şi era cam nervoasă pentru că cineva îi furase sendvişul cu şniţel de pui. Când m-a luat de mână Elena am simţit aşa ca nişte fluturi în stomac dar nu m-am dat de gol ca să nu-i vină lu’ Delia ideea să-i halească cum a halit atunci melcii de grădină. Mi-a transpirat mâna de emoţie şi Elena m-a întrebat dacă n-am temperatură, scurgeri din nas şi dureri de cap. Am râgâit ca porcu’ (cred că de la fluturii ăia din stomac) doamna a râs şi-a zis: „Andrei, eşti sigur că n-ai gripă porcină?” Elena a râs şi ea şi m-a strâns mai tare de mână.

Sunt bune şi dansurile astea populare la ceva. Eu cred că cel care le-a inventat a călcat într-o zi într-un rahat de câine în faţa blocului şi pe urmă a început să scuture din picioare ca să scape de el. Oare domnul primar a făcut şi dânsul dansuri populare?

La istorie am învăţat despre Mircea cel voinic şi merele de aur. Sau era Mircea cel Viteaz? În orice caz era vorba despre un domnitor care nu-i iubea pe turci îi caftea pe unde-i prindea şi otrăvea fântânile cu verde de Paris şi cu albastru de Voroneţ. Eu cred că era un domnitor cam rasist cum am învăţat la „Educaţie civică”, când l-a pus doamna pe Trăienel din banca a treia de lângă uşă să scrie de 50 de ori pe tablă: „Ţiganii şi românii sunt fraţi” pentru că o făcuse pe Mercedesa din banca a patra rândul de la geam „ţigancă împuţită” că ea zisese că se spală o dată pe lună ca să nu răcească.

 

În pauză ne-am jucat de-a şantajul şi de-a înregistratul convorbirilor. Remus are un telefon mobil cu care poate să înregistreze pe cine vrea muşchii lui. Avea boală pe Dara, tocilara clasei, că l-a pârât lu’ doamna că a tras dintr-un muc de ţigară pe care l-a aruncat pe jos profu’ de sport când era dânsul cu spatele. Doamna a zis că nu e frumos să băgăm în gură lucruri luate de pe jos, dar Remus a spus că  mama lui e doctor de oameni şi aşa se fac anticorpii care se luptă corp la corp cu microbii şi cu bateriile şi că el a băgat în gură de pe jos o gumă de mestecat şi de atunci nu l-a mai durut niciodată în gât. Doamna s-a oribilat şi l-a pus să scrie pe tablă de 100 de ori: „Nu mai bag în gură nimic de pe jos”. De-asta era supărat Remus pe Dara, că îl durea mâna şi-acum de cât scrisese. Aşa că a dat drumul la înregistrare şi i-a făcut semn lu’ Semafor s-o tragă de cozi. Dara s-a intors şi l-a înjurat ca la uşa cortului. După asta, Remus a ameninţat-o că  dacă nu-i face temele la mate până la sfârşitul anului o să-i dea Doamnei să asculte înregistrarea. Degeaba a strigat Dara că trăim într-o ţară democrată şi că înregistrarea este ilegală, Remus nici nu a vrut să audă, asa că pâna la urmă tocilara n-a avut încotro şi a acceptat.

La ora de „Ştiinţele naturii” doamna ne-a întrebat de ce brazii cresc aşa de înalţi şi rămân verzi tot timpul anului iar Miruna a zis că din cauză că îşi hrănesc organismul cu multe vitamine şi spanac.

Eu i-am scris Elenei o poezie de dragoste şi i-am pus-o în penar în timpul pauzei: „E greu să stai în bancă /La tablă să priveşti /Când de la iubiţică /Tu nu ai niciun veşti.” N-am găsit altă rimă. M-a vazut Mercedesa şi de ciudă că ei nu i-a scris nimeni nicio poezie i-a dat bileţelul doamnei. Credeam c-o să mă cheme cu părinţii la şcolă, când colo a zis că mă-nscrie la concursul de poezie pentru copii: „Muguri de ruguri”.