vineri, 21 ianuarie 2011

Jurnal de zece ani (1)

Pe mine mă cheamă Andrei şi am zece ani. Mama mi-a dat un caiet şi a zis să scriu în el lucrurile mai importante pe urmă a plecat în Italia să îngrijească un bătrân bogat şi s-a căsătorit cu el.
Eu când o să cresc mare vreau să mă fac preşedinte jucător. Adică să am şi eu echipa mea de fotbal da’ să joc şi pe teren cu fotbaliştii nu doar să intru peste ei în vestiare şi să-i înjur la pauză cum am văzut la televizor c-a făcut nea Gigi.
Îmi place că preşedintele ţării umblă mult cu elicopterul şi se duce unde e lume multă şi se pupă cu toată lumea indiferent de orientarea sexuală, religie sau naţionalitate. Tata zice că ar trebui să poarte mască pe faţă ca să nu ia gripă porcină dar io nu l-am văzut să se pupe cu porcii sau poate n-am fost eu prea atent.

Doamna învăţătoare m-a întrebat azi cum îmi dau eu seama c-a venit toamna şi  am răspuns că după înjurăturile lu’tata când se uită la televizor: “ ’ra-ţi ai dracu’ de îmbuibaţii dracu’ bine vă face Băsescu că vă bagă-ntr-o singură cameră” şi după faptul că pleacă raţele în ţările calde. Bine, nu chiar toate alea mandarine nu pleacă din Cişmigiu că nu le lasă badigarzii (prietenul meu Niţă zice că raţele se numesc aşa pentru că se hrănescu numai cu mandarine).
În pauză ne-am jucat de-a parlamentarii. Adică ne-am jucat cu bilele cum am văzut că fac şi dânşii în Parlament. A venit fiecare cu bilele lui de-acasă le-am pus în două cutii de tablă goale de la bulion de roşii şi-am votat secret cine e cea mai drăguţă fată din clasă. După numărarea bilelor a ieşit Elena care are buzele mari şi groase şi se machiază la ora de desen cu acuarele da’ n-a fost bine că Monica zicea că ea trebuia să iasă că vorbise cu toţi băieţii s-o voteze pe ea contra o ciocolată cu lapte că maică-sa lucrează la cofetărie şi o plăteşte în ciocolată şi prăjituri că e criză şi Monica a spus că votul nu a fost corect s-a supărat şi ne-a dat cu bilele în cap şi ne-a cerut ciocolatele înapoi. Ionel care e reprezentantul opoziţiei pentru că nu face nimic din ce-i dă să facă doamna a zis că votul va fi anulat dar ciocolatele nu le dăm înapoi că ce e dat e bun dat şi mortul de la groapă nu se mai întoarce decât dacă e vorba de moarte clinică cum a fost cazul cu bunica lui care s-a ridicat din coşciug în biserică, a zis că i-e sete şi s-a culcat la loc. N-am mai avut timp să ne certăm c-a trebuit să strângem bilele care se-mprăştiaseră prin toată clasa şi deja se sunase de intrare.

La ora de istorie doamna învăţătoare ne-a întrebat ce-am face dacă am deveni preşedinţi pentru o zi.
Traian a zis că i-ar ajuta pe oamenii săraci şi i-ar băga la închisoare pe cei care nu sunt de acord cu ce zice el. Doamna a zis că asta e dictatură şi-n dictatură nu se mai dau desene animate cu Ben Ten la televizor. Atunci Traian a lăsat-o mai moale şi-a spus că dacă ar fi preşedinte ar da câte o puşcă de jucărie la toţi copiii că fratele lui vitreg are un magazin de jucării.
Elena care umblă cu nasul pe sus că părinţii ei sunt intelectuali a bătut câmpii ca de obicei şi-a zis că toţi suntem victime ale manipulării psihologice şi că ea nu-şi doreşte să fie preşedinte ci secretară de preşedinte să-l intrebe în fiecare dimineaţă cum preferă cafeluţa să-i cheme liftul şi să-i ţină umbrela când plouă. Am uitat să vă spun că Elena e blondă.
Semafor (chiar aşa îl cheamă: Semafor Papară) a zis că dacă ar fi preşedinte ar da o amnezie generală pentru hoţii de buzunare şi alte tipuri de ciorditori care este, ca să-i scoată din închisori şi să-i bage în locul lor pe oligarhii şi pe mogulii care suge bogăţia poporului şi au vândut macarale la fier vechi ca să se îmbogăţească pe spinarea noastră.
Eu n-am mai apucat să spun ce-aş face dacă aş fi preşedinte că s-a sunat de ieşire şi m-am dus să lipesc afişe cu Monica la WC-ul băieţilor c-a zis că-mi dă o savarină dacă iese ea cea mai drăguţă fată din clasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu