PageRank

vineri, 20 iunie 2014

Ţara lui Gaiţă (8)



În vizită la pirande

Baian Trăsescu, un obişnuit al băilor de mulţime, indiferent de mirosurile pe care le degajă băieşii, a ajuns, marţi după-amiază, împreună cu soţia, la sărbătoarea rromilor de la Costeşti, judeţul Vâlcea. Gazdele i-au întâmpinat bucuroase, cu pâine, sare, ghiuluri, cocoşei de aur şi maşini de fiţe. Cei doi au petrecut aproape o oră în mijlocul comunităţii rrome, preşedintele întreţinându-se câteva minute cu Regele rromilor de pretutindeni (inclusiv ai celor din Calea Lactee), Florin Cioată.
Iata înregistrarea convorbirii dintre cei doi:
Cioată: Haules baules, vrau să vă simteţi bine domnule preşedinte, să vadă şi ochii lu’ matale că rromii nu mănâncă numa’ lebede negre şi raţe Mandarine, ci mănâncă şi mititei şi berbecuţi la proţap şi somon afumat. Tradiţiile noastre culturale nu e numa’ furturile, violurile şi jafurile la drumu’ mare ci şi dansurile, ciorditu’ din nebăgare de seamă şi cântecele ţigăneşti.
Trăsescu (pupându-se cu pirandele): Bine v-am găsit! Să trăiţi bine!
Cioată: Tot aici la Costeşti a dat-o la babardeală şi Tiron Costa cu jandarmii. Păi dacă vă zic io că locul ăsta e loc sfânt! Brilianto, ia vino fă-ncoa şi-i ghiceşte lu’ domnu preşedinte.
Brilianta: Haoleu, băftosule, ia taie cărţile. Ce-ai acolo? Dama de inimă roşie? Vezi că asta-ţi leagă şi-ţi dezleagă cununiile. Nici nu cântă Cocoşu’ de trei ori şi-o să se
lepede de matale ca de mere pădureţe. Ai grijă la Valetul de Pică, că o să pică în curând şi trage pe mulţi dupe dânsul. Dacă vrei să mai fii preşedinte trebuie să striveşti un broscoi cu Loganul matale, la miezul nopţii, în cimitirul Reînvierea. Hai bafto, delo, delo.
Tăsescu: Ar trebui să mai terminaţi cu prostiile astea cu ghicitul şi să vă apropiaţi mai mult de biserică, să vă daţi copiii la şcoli.
Cioată: Păi ce nevoie are puradeii de şcoli, că şcoala vieţii de rrom o-nvaţă din tată-n fiu. Ce, Mondialu are vreo şcoală şi uite c-a ajuns ditamai interlopu’de dă mâna cu preşedintele ţării. Staţi aşa doamna Maria că nu vă face nimic puradelu’, nu vă ia lănţişoru’ de la gât, vrea să vă puie o medalie cu chipul meu, să moară toţi duşmanii preşedintelui, inclusiv Victor Ciudatu să să-înece cu vorbele lui grele.
Luaţi şi lanţul ăsta de aur, cu el a fost legat Puturosu’, câinele nostru credincios, să i-l daţi Madonei când vă mai vedeţi cu ea, pă la vre-un concert ceva,  că mult bine ne-a făcut dânsa c-a zis la opinia publică internaţională că suntem descriminaţi. Luaţi şi ghiulul ăsta de culoare portocalie, e făcut dintr-un amestec de aur şi aramă, să vă poarte noroc.
Trăsescu: Eu vorbeam de şcoală pentru puradei...
Cioată: Nu vă faceţi probleme domnu’ Preşedinte, că am angajat o profesoară de limba română, că săraca nu putea să trăiască numa’ din salar, ca să înveţe puradeii să vorbeşte corect gramatical: „eu ciordesc”, „tu ciordeşti”, „noi ciordeşte”, nu ca domnu’ Von-Ghelie care vrea să se dea bazat c-a citit la viaţa lui mai multe almanahe decât domnu’ Tatapievici şi când colo zice: „noi furarăm”, în loc de „noi furăm”.  
Trăsescu: Din păcate eu trebuie să mă retrag. Ţara e-n criză...
Cioată: Păi plecaţi tocmai acum când începe cu adevărat ţigăneala, mai ceva ca-n Parlament? Nu uitaţi, e „Vremea ţiganilor”, domnu preşedinte, cum a zis şi domnul Kusturiţa. Ia uitaţi-vă la soţia dumneavoastră ce repede şi-a tras fusta pe cap şi ce bine-i stă aşa „gipsy”. Parcă-i născută în şatră. Păcat că n-a venit şi doamna Urdea, că ştiu că-i place chiolhăneala şi babardeala ca şi dumneavoastră. Te trailes bahtalo la toţi alegatorii lu’ matale. Eu nu l-am citit deloc, da’ să moară mama dacă n-ai cel mai şucar program electoral.





Ţara lui Gaiţă (7)


Testimoniale despre cartea Ţara lui Gaiţă:
 
Aveam o mâncărime groaznică la limbă de câţva ani buni, mă-nţelegi. Am încercat tot felul de tratamente. Deşi mie nu-mi place să citesc, că-mi lăcrimează ochii, mă-nţelegi, mă dor ochii, de cand am început să citesc “Ţara lui Gaiţă“ mâncărimea a dispărut ca prin farmec (Gigi Fecali, cioban de oi).
De când am început să citesc “Ţara lui Gaiţă“ simt că am mai multă energie. Parcă aş dărâma munţii cu această carte. Gătitul este acum mult mai rapid. “Ţara lui Gaiţă“ nu este o carte. E chiar mai mult decât atât. (Adriana Maimuţeanu, gospodină)
Toată viaţa am fost mai grăsuţă şi nu credeam ca asta se va schimba vreodată. Am încercat multe programme de slăbit în trecut, dar toate m-au lăsat înfometată şi dezamăgită. Viaţa mi s-a schimbat însă pentru totdeauna în momentul în care am descoperit cartea “Ţara lui Gaiţă“. Am slăbit 26 de kg şi continui să slabesc fară să am senzaţia de înfometare. Nu mai trebuie să contabilizez caloriile. Citesc 5 minute din “Ţara lui Gaiţă“ înainte de fiecare masă şi kilogramele dispar ca prin minune. (Oana Romanescu, gurmandă) 
Pe mine mă dureau şalele de-mi ieşeau ochii din cap, mă durea coloana, pentru că în trecut am lucrat la montat borduri şi pavele. Vai şi amar de sufletul meu ce tare mă durea mijlocul. De când am început să citesc cartea “Ţara lui Gaiţă“ durerile au început să dispară. Pentru mine, cartea “Ţara lui Gaiţă“ a devenit prietena mea, este al treilea membru al casei, după căţeluşa mea Ciu-ciu.(Adrian Bideanu, fost primar)
Ce se-ntâmplă, eu sufeream de mâncărime în zona anală. O perioadă nici nu m-am putut scărpina, că aveam cătuşe la mâini. Din cauza mâncărimilor aveam coşmaruri noaptea. Am visat de pildă că cineva vroia să vină, să îmi numere găinile. În vis i-am sugerat că mai bine să vină să-mi numere ouăle. Ce se-ntâmplă, nu mai puteam să mă odihnesc. Asta până am pus mâna pe cartea “Ţara lui Gaiţă“. Mâncărimea a dispărut după doar zece pagini. (Adrian Păstase, politician)    
 
PS : continuă cu succes operaţiunea de promovare a cărţii “Ţara lui Gaiţă“ şi peste hotare.  Echipa de marketing şi vânzări a făcut o treabă excelentă ieri la Londra.    


joi, 19 iunie 2014

Ţara lui Gaiţă (6)



Prezentare: În cartea “Ţara lui Gaiţă“, autorul scrie despre ce ştie el mai bine, adică despre viaţa politică din România. Sau despre ce crede el că ştie mai bine. Dar oare el chiar ştie ce crede, sau numai crede că ştie ? Aceasta-i întrebarea. Iată aşadar încă un motiv pentru a citi această carte şi a afla singuri răspunsul. Cititorule, cumpără cu încredere această carte, pentru că îţi va aduce numeroase beneficii, printre care şi pe acela de a cheltui 30 de roni. Rămâne să decizi la sfârşitul cărţii dacă au fost cheltuiţi cu folos sau nu. (oricum, idiferent de ceea ce vei decide, banii înapoi nu-i vei mai vedea, aşa că e mai bine să decizi de la început că au fost cheltuiţi cu folos). Sună acum şi comandă cartea la preţul uimitor de doar 30 de roni. Comandă acum cartea şi vei primi o colivie în care să-ţi pui păsărica sau păsărelele, după caz. Dar stai, asta nu e tot. Sună acum şi vei primi un cadou nelipsit din orice gospodărie : un mixer. Dar nu orice fel de mixer. Un mixer audio cu trei viteze. Mai mult, odată cu cartea vei primi şi o ascuţitoare de creioane marca Vorner. Şi tot n-am terminat, vei mai primi şi o husă pentru mixerul audio cu trei viteze. Nu mai stai pe gânduri, comandă imediat cartea “Ţara lui Gaiţă“! Vei primi odată cu ea o colivie goală, un mixer audio cu trei viteze, o husă pentru mixer, o ascuţitoare de creioane marca Vorner şi toate acestea, la incredibilul preţ de 30 de roni.Ofertă unică, chilipir curat!
PS: Deşi azi a plouat cu găleata, echipa de la marketing şi-a facut datoria. Bravo fetelor, aveţi o umbrelă roşie de la mine. Faceţi si voi cu schimbul, atunci când plouă.


 

vineri, 13 iunie 2014

Ţara lui Gaiţă (5)



Politruci, vi se pregateşte ceva !



Mai jos sunt câteva capturi din timpul emisiunii "Schimbă vorba" a lui Lucian Mandruţă, emisiune ce va fi difuzată azi la ora 21.00, pe site-ul Gandul.info.  A fost un dialog cât se poate de relaxat despre emigrare, politică, sentimentul ratării, dar mai ales despre Ţara lui Gaiţă.

Veţi afla şi răspunsuri la întrebări ce n-au fost puse niciodată, ca de exemplu :

L.M :"De ce te-ai apucat de scris ?"


V.G :"Nu mi-a dat pace «diva din mine». Mărturisesc că am fost invidios pe succesul Andreei Esca, cu cartea sa «Ce-am făcut,când am tăcut» şi m-am gândit să scriu un fel de volumul doi,cu titlul «Dacă tăceai, filosof râmâneai» şi cu subtitlul : «Tăcerea e de aur».  M-am gândit un pic şi la dl Liiceanu, care tace foarte mult şi din cauza asta a rămas, cât de cât, filosof. Pe urmă mi-am dat seama că regula asta nu se aplică deloc clasei noastre politice, care deşi nu vorbeşte, nici filosoafă nu e. Şi uite aşa a apărut ideea cărţii «Ţara lui Gaiţă», care va deveni bestsellers, îndată ce ce cititorii vor afla răspunsul la întrebarea Mihaelei Rădulescu « Cum iubesc bărbaţii » din cartea cu acelaşi titlu, în care bănuiesc că ne explică cum iubeşte ea mai mulţi bărbaţi deodată. Avizi de cunoaştere, imediat ce vor fi aflat răspunsul la întrebarea Mihaelei, cititorii vor căuta răspunsuri la alte întrebări, mult mai pământene de genul : «De ce clasa noastră politică e de rahat ?», « Există rating după moarte ?», «De ce beau preşedinţii statelor care încep cu litera R», «Care dintre partide fură mai cu spor ?» etc., iar răspunsurile le vor găsi, bineînţeles, în «Ţara lui Gaiţă».  


  





joi, 12 iunie 2014

Ţara lui Gaiţă (4)


Fraudă electorală de proporţii la Moara de Pădure


 „În comuna Moara de Pădure, judeţul Cluj, doi bătrâni au amenajat o secţie de votare în propria sufragerie.” (sursa newsin.ro)



Duminică 22 noiembrie 2009. Ora 05.30. Interior de casă de ţară.

Frusina: „Scoală, măi omule, că azi e zi mare şi tu n-ai terminat încă de făcut cabina de vot”. 
Tudorică: „Apăi fă Frusino, aşa n-am niciun chef de votare, că m-am uitat azi-noapte până târziu la domnul C.T. Ionescu şi zicea că-l apucă greaţa de politica noastră şi aşa m-o apucat şi pe mine greaţa, da’ cred c-o fost mai degrabă de la carcaletele cu jinars şi cu vin de buturugă pe care l-am băut înainte să mă culc."

Frusina: „Hai, bărbate, scoal’ n-auzi”. 
Tudorică: „Nu mă aburc din pat nici mort până nu cântă Guliver”.

F: „Aşteaptă tu mult şi bine, că Guliver e-n oale şi-n ulcele în frigider, c-am făcut supă şi pilaf din el, că prea se purta urât cu găinile şi le <călărea> într-una, de le mergeau fulgii.
T. (dându-se jos din pat): „Auzi, fă Frusino, m-am tot gândit, ce-ar fi să amenajăm noi cabina de vot în fundul curţii, în budă mai exact, ca să nu mai facem deranj în sufragerie?”
F: „Măi bărbate, asta zic şi eu idee, că tot pe tine te ajuţi, că trebuia pă urmă să baţi şi covorul şi ultima oară când l-ai bătut, la alegerile din 2004, ai zăcut în pat vreo două săptămâni din cauza efortului.” 
T: „No, Frusină io mă duc să instalez camerele de supraveghere la budă să nu carecumva să încerce cineva vreo fraudă electorală.”

Ora 06.00. Apare la poartă primul alegător în persoana lui Belibou, beţivul satului.

Belibou (clătinându-se pe picioare): „Ţaţă Frusino, dă-mi bre drumu’ c-am venit să-mi exercit dreptul la vot”.

F: „Ptiu, bată-te să te bată, treci în sufragerie că nu-i gata cabina de votare. Ai băut aşa cu noaptea în cap?”

B: „Da’ de unde. Păi cine s-a mai culcat? De aseară beau într-una ca să capăt curaj să-mi exprim opinia în legătură cu viitorul acestei ţări.”

F: „Hai, mă Belibou, te doare pe tine de ţara asta cum îi doare şi pe oamenii politici. Nu vrei să-ţi dau un gât de jinars să te dregi?”

B: „Cetăţeană Frusina, mă fac că n-am auzit pentru că altfel ar trebui să sun la 112 pentru tentativă de cumpărare a votului cu bături alcoolice.”

F. (punând mâna pe făcăleţ): „Fir-ai al naibii de beţivan nenorocit, stai că-ţi dau eu 112.”

B: „Stai bre ţaţă Frusino, ce nu mai ştii de glumă? Adu sticla aia de jinars să mă limpezesc la minte şi să văd mai bine unde pun ştampila.”

Se întoarce şi Tudorică: „Treaba-i gata, am instalat şi camerele oaierles. Putem să vedem la televizoru’ din sufragerie cine trişează. Am dat şi cu spray să miroasă frumos, ce mai, am creat toate condiţiile.”
B: „Înseamnă că putem să ciocnim un pahar pentru secţia de votare”

T: „Ciocnim şi două, măi Belibou, că avem de unde. Hai să trăim bine!”

Ora 08.00. De pe drum se aude zgomot de glasuri şi de motoare turate la maxim. Vreo 20 de autocare încearcă să urce panta, destul de abruptă, ce duce spre secţia de votare. O parte din cei peste 700 de oameni au luat-o pe jos, pe lângă autocare. Unul din ei, cu mustaţă şi cu alură de lider, mormăie nemulţumit: „Şi i-am zis lu’ şefu să amenajeze secţia asta specială mai la câmpie nu unde şi-a înţărcat dracu’ copiii.”

Iese Frusina la poartă: „Ce e, bre, cu zarva asta?”

Apare unu care zice că e ghidul turiştilor: „Mă numesc Pipi Piperuş şi sunt responsabil cu cei peste 700 de turişti care au venit în scopul de a vizita frumuseţile comunei Moara de Pădure şi dacă tot am ajuns aici ne-am gândit să şi votăm.

F: „Auzi bre, şi ce obiective turistice vreţi să vizitaţi alde matale p’aci prin zonă, că-n-afară de căminu’ cultural, dispensaru’ şi cimitiru’ din deal, altele nu prea mai avem.”

Asa că, imediat după alegeri, ţaţa Frusina a sunat la 112 şi-a făcut următoarele plângeri: „turiştii care au votat la noi la secţie au intrat câte trei în cabină şi s-au dedat la perversiuni. Unii dintre ei au folosit buletinele de vot pe post de hârtie igienică. La un moment dat s-a luat curentul, iar turiştii au introdus mai multe buletine de vot în urnă profitând că nu mai mergeau camerele oaierles. Având în vedere toate aceste fraude propun repetarea alegerilor, precum şi trimiterea unei vidanje care să ne golească secţia specială de votare.”

 


miercuri, 11 iunie 2014

Ţara lui Gaiţă (3)




Dragostea dintre un ţăran şi-o capră



Nu pot spune că sunt un împătimit al privitului la televizor. Mă mai uit din când în când la filmele coreene (mai ales de când le-a lăudat domnul Pleşu într-un articol din Dilema Veche) şi la ştiri. La ştiri chiar ai ce vedea. Mai un sex în grup în WC-ul din curtea şcolii, mai un viol cu o băbuţă iertată demult de Dumnezeu, mai o crimă în care soţia şi-a tranşat propriul soţ pentru că acesta a înşelat-o cu o femeie gonflabilă, aşa, să aibă telespectatorii cu ce-şi delecta simţul estetic. Însă nimic despre dragoste. Şi vorba lui Marin Preda: unde dragoste nu e, nimic nu e. Da’ nimic, nimic. Aşa că am rămas plăcut surprins să văd scris, într-unul din programele de ştiri, pe burtiera dn josul ecranului: „Dragostea dintre un ţăran şi-o capră”. La început am crezut ca e titlul unei viitoare telenovele aducătoare de audienţă, acum, în perioadă de criză, dar pe urmă m-am convins că subiectul era real. Din câte mi-am dat seama, poliţistul comunei Băgău judeţul Alba, (nume de comună predestinat) unde se înfiripase idila, nu părea să fie deloc de partea tânărului ţăran iubitor de animale: Reportajul a început cam aşa: „Bună ziua, domnule reporter. Sunt plutonierul Zgabercea Cristian, numitul Gelu Corcodel a profitat cu neruşinare de inocenţa acestei vietăţi pe care a pus-o capră, fără să aibă vre-un sentiment pentru dânsa, ci urmărindu-și propriul interes. Agresorul susţinea că victima a consimţit de bună voie, ba chiar ca dânsa a fost cea care l-a atras în hambarul din spatele casei”. Poliţistul a continuat apoi relatarea de la locul faptei, încercând chiar să facă o reconstituire şi să-i aducă pe cei doi protagonişti în aceeaşi stare pe care o avuseseră în momentul consumării actului. Ce m-a surprins însă, ca telespectator, a fost, nu privirea plină de dragoste şi dăruire a tânărului ţăran, ci aroganţa fără margini a caprei care, chiar în momentul reconstituirii îl privea pe tânăr cu dispreţ, afişând un aer de superioritate, ceva de genul: „Eşti terminat, băiete. Credeai, că sunt vreo oaie bleagă, care să accepte o relaţie pasageră, ca <mioriţele> alea care se perindă pe la festivalurile de muzică uşoară?” A fost intervievat apoi Pandele, stăpânul caprei, vecin cu Corcodel, care a certificat şi el că de când acesta din urmă o agresează sexual pe Şachira (ăsta enumele la care răspunde oaia), aceasta a încetat să mai dea lapte, ba chiar i-a lăsat de izbelişte şi pe cei doi ieduţi rezultaţi dintr-o relaţie anterioară cu un alt ţap ispăşitor.
Poliţistul era vizibil în mare încurcătură pentru că nu ştia la ce infracţiune să încadreze fapta, mai ales că tânărul susţinea sus şi tare că o iubeşte pe capră şi că vrea s-o ia de soţie şi să-i ofere condiţii la care aceasta nici măcar n-a visat: furaje gratuite, piscină încălzită, mulgătoare automată, plus inima lui pe deasupra. Capra nici măcar nu vroia să audă. Dovada clară că patrupedul copitat era „călare” pe situaţie, a fost că, la un moment dat, în timp ce poliţistul încerca să facă lumină în acest caz, destul de întunecat, capra s-a întors cu spatele la cameră şi a slobozit câteva căcăreze în direct, la o oră de maximă audienţă. Tânărul îndrăgostit a scos din buzunar o pereche de mânuşi de plastic şi o punguţă din material biodegradabil şi a făcut imediat curat. A declarat apoi în exclusivitate pentru postul tv respectiv, că nimic din ce face iubita lui nu-i displace şi că îşi doreşte să aibă cel puţin trei iezi cucuieţi cu ea, care să-i semene. Poliţist să fii şi tot nu poţi rămâne tare ca pulanul din dotare, când auzi aşa ceva.  Aşa că plutonierului Zgabercea i-a strălucit o lacrimă în colţul ochiului, lucru ce nu a scăpat neobservat de camera de luat vederi. Plictisită, Şachira a început să mehăie şi să roadă şireturile de la pantofii reporterului, moment în care s-a dat legătura în studio unde a urmat un talk-show cu invitaţi, pe tema: „Capra vecinului în istoria zbuciumată României”.





duminică, 8 iunie 2014

Ţara lui Gaiţă (2)


O carte de recitire
 
Liviu Antonesei

Pe vremea cînd mai citeam ziare – ba chiar și scriam în ele! – îmi fixasem un lot de editorialiști și comentatori pe care îi citeam constant. Uneori, unii ieșeau din echipă. Și mai rar însă, intrau alții, prospături, ca să spun așa. Viorel Gaiță a făcut mereu parte din lot, de la primele articole pe care i le-am citit. Nu, nu pentru că am coabitat niște ani în paginile Cotidianului într-una din cele mai bune versiuni ale ziarului, ci pur și simplu pentru că îmi plăceau comentariile sale, mereu cu miez, sau cu skepsys, cum ar spune cineva care-și caută formulele. Îmi plăceau, mai ales, pentru că nu comentau neapărat evenimentele curente, deși pleca uneori de la acestea, ci situațiile mai ample și personajele accentuate ale vremii. În al doilea rînd, îmi plăceau comentariile sale pentru că erau subîntinse ba de ironie, ba de un umor sănătos, care îi permiteau să evite patetismul atît de larg răspîndit. Or, singurul autor patetic pe care îl suport este CTP, pentru că are o expresivitate foarte plastică și un memorabil dar al formulei. Nu în ultimul rînd, citeam cu mare plăcere textele lui Viorel Gaiță pentru talentul să literar, nu aît de răspîndit pe cît ar trebui printre comentatorii, analiștii și canaliștii noștri, chiar în cele mai bune vremuri ale meseriei. De altfel, în opinia mea, singurul lucru care salvează de efemeritate un text scris pentru gazetă, dincolo de acuitatea observațiilor și calitatea analizei, este talentul. Pe care îl ai sau nu-l ai, restul se învață, talentul e un dat, poate chiar cu dar, dacă ești și puțin masochist! Viorel Gaiţă este un autor cu automatul mereu în poziţia de tragere, însă talentul, inteligenţa artistică îl învaţă să aibă mereu la îndemînă surdina, amortizorul, pentru că acesta este rolul pe care îl joacă umorul şi ironia în textele sale.


Dacă textele sale, recuperate acum, parţial desigur, între coperţile unei cărţi, ni se par şi acum actuale – mie aşa mi s-au părut acum, la recitire – se datorează în primul rînd talentului. Acesta oricum le-ar fi salvat. Dar mai este ceva şi anume norocul. Mă refer la norocul său de autor care rezidă în faptul cumva exotic că, în minunata noastră ţară, situaţiile se reiterează cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună, iar personajele par să rămînă etern aceleaşi, chiar dacă, uneori, se mai întîmplă să apară şi chipuri noi. E stranie, aş spune remarcabilă, dacă termenul n-ar avea o conotaţie pozitivă, capacitatea de auto-reproducere a politrucilor noştri, care a făcut ca „feminizarea” politicii să ne aducă în prim plan diverse Eba, Udrea, Ritzi e tutti quanti, iar „întinerirea” să ne procopsească cu alde Ponta, Boureanu, Şova şi restul junimii „de viitor”, deşi mental aparţin unei lumi pe care am fi dorit-o trecută. Sau bătrînii politruci i-au ales după chipul şi asemănarea lor, sau au dovedit o capacitate de modelare ieşită din comun. Norocul autorului, cum scriam, dar şi ghinionul nostru, al trăitorilor în Absurdistan, după excelentul pseudonim găsit acestor meleaguri de excelentul poet şi comentator Dorin Tudoran. Nu l-am amintit degeaba pe bunul meu prieten trans-atlantic, există o afinitate de structură între el şi autorul pe care am avut plăcerea să-l recitesc acum.

Trecînd din nou prin comentariile lui Viorel Gaiţă, mi-au fost reconfirmate două concluzii pe care le formulasem, măcar mental, mai de mult. Prima este aceea că, de la bun început şi pînă la începutul crizei economice şi al mogulizării presei – deşi nu neapărat simultane, cele două procese au acţionat, vorba clasicului marxist Ion Iliescu, sinergic –, comentariul politic a fost net superior politicii efective din România. Păcat că politrucimea noastră nu citeşte, iar cînd citeşte, este interesată mai mult de tabloide, că acestea au multe poze şi efortul e minim. Ar fi avut ce învăţa de la unii comentatori, dar cum ei se pricep la toate, nu învaţă niciodată nimic. A doua concluzie se referă la faptul că din asemenea culegeri de comentarii – am observat asta citind produse similare tipărite de Alina Mungiu, Dorin Tudoran, CTP şi alţii – aflăm mai multe despre lumea în care am trăit ultimul sfert de veac decît din recapitularea istoriei factuale sau a puţinelor analize specializate, deci de sociologie, politologie sau istorie recentă. Acestea surprind, cîteodată, scheletul acelor vremuri, culegerile comentatorilor par să aibă acces la întregul fenomen viu.

La naiba! Ar fi trebuit să public eu această carte! Ca editor, vorbesc, că n-am apucat încă să descopăr virtuţile inefabile ale plagiatului! Păcat că un plan editorial hipertrofiat şi complicatele calcule contabiliceşti m-au făcut să ezit pînă cînd autorul s-a adresat altei edituri. Asta este, mai şi pierdem! Cum nu sînt însă excesiv de egoist, felicit editorul pentru inspiraţie – poate şi curaj – şi autorul pentru această excelentă carte de recitire... Vînd bun la pupă, trăim încă în epoca Marinelului!


10 Mai 2014, în Iaşi


vineri, 6 iunie 2014

Ţara lui Gaiţă (1)


Cuvânt înainte

 Deşi s-ar părea că epoca noastră de infinită tranziţie oferă belşug de material pentru un neiertător ochi satiric, scriitori care să abordeze acest gen doar la prima vedere facil nu prea s-au mai ivit după 1990. Cu texte tipărite în cărţi, în sensul pomenit mai sus, au apărut doar Cornel Udrea de la Cluj, grupul Ars Amatoria de la „Caţavenci” şi Simona Tache şi Mihai Radu, de la aceeaşi revistă, cu excelentul lor volum „Femeile vin de pe marte, bărbaţii de la băut”. (Vorbesc, desigur, de texte cu un anumit nivel valoric, nu de orice însăilări). Satira postdecembristă a migrat spre show-biz, spre televiziuni, unde au excelat într-o vreme grupul „Divertis” (înainte de dezbinare) şi, cu un prag mai jos, „Vacanţa Mare”. Deci o primă concluzie ar fi că scriitorii satirici de talia lui Ion Băieşu, Teodor Mazilu, Mihai Ispirescu, Tudor Popescu, ba chiar şi a lui Aurel Baranga, care făceau să râdă mase largi de cititori şi spectatori de teatru au înflorit, paradoxal, în dictatură, şi că democraţia, oricât de originală ar fi, nu prieşte condeielor aşa, mai ascuţite.
Şi totuşi... Am în faţă volumul „Ţara lui Gaiţă”, scris de excelentul farseur şi om de spirit Viorel Gaiţă, cunoscut îndeobşte prin suculentele sale reportaje tv, din care indimenticabil rămâne „Nivelul erecţiei în România”. De data asta autorul are curajul să-şi aştearnă talentul satiric în scris, într-un text structurat în trei părţi: „Pamflete politice”, „File din jurnale” şi „Scurte proze satirice”.
De la început vreau să spun că Viorel Gaiţă n-are nici o inhibiţie în a-şi selecta personajele din nu importă ce domeniu, cu preponderenţă din politică. Sub lupa sa inclementă vom recunoaşte imediat personalităţi sau personulităţi de prin rang de pe scena noastră socială, cu numele lor real abia uşor parafrazat. Îi vom recunoaşte aşadar pe Baian Trăsescu, Elena Urdea, Adrian Tănase, Arin Cantonescu, Theodor Ologu, Mircea Geoală, Mircea Triaconu, Ioan Ilicescu, Victor Bideanu, Vasile Plaga ş.a.m.d. ş.a.m.d., prinşi în ipostaze care de care mai haioase. Parafrazarea ironică merge până la parodierea unor cunoscute clişee ori titluri celebre („Mândră corabia, mangă cârmaciul” sau „Şi preşedinţii beau, nu-i aşa?”), neiertând pe nimeni, neocolind aproape nici un subiect fierbinte din buimaca realitate românească. Complexitatea acestor proze (căci proze sunt în adevăratul înţeles al genului) e dată şi de formele variate de scriitură: eseuri, jurnale „apocrife” în limbajul tipic al „actantului” respectiv (al bodyguardului preşedintelui, al unui puşti de 10 ani - absolut savuros! - şi al unui pierde vară), jurnale construite pe calapodul jurnalului lui „Nutzi, spaima Constituţii”, apoi de „momentele şi schiţele” din ultima secţiune a cărţii, „Scurte proze satirice”. Şi nu întâmplător am pomenit de celebrul titlu caragialean: majoritatea textelor lui Viorel Gaiţă se pretează, asemenea celor ale lui Nenea Iancu, la adaptări cinematografice. Felul firesc în care curg dialogurile, expresivitatea situaţiilor şi proeminenţa caracterelor, jocul perspectivelor ar putea constitui o adevărată mină de aur în exploatarea unui bun regizor.
Nu voi da citate din carte, deşi mă mănâncă mâna, lăsând această plăcere a parcurgerii textului în seama cititorilor. Voi spune doar că salonul select al literaturii satirice româneşti a câştigat prin Viorel Gaiţă un membru de frunte.

Ioan GROŞAN





vineri, 14 februarie 2014

Happy Valentine's Day!

                                                                    



                                                                                 

vineri, 7 februarie 2014

Rodriguez - Forget it



                                                                               
But thanks for your time
Then you can thank me for mine

And after that's said

Forget it.

Don't be inane

There's no one to blame

No reason why

You should stay here

And lie to me.

Don't say anymore
Just walk out the door

I'll get along fine

You'll see.

But thanks for your time
Then you can thank me for mine

And after that's said

Forget it.

If there was a word
But magic's absurd

I'd make one dream come true.

It didn't work out
But don't ever doubt

How I felt about you.

But thanks for your time
Then you can thank me for mine

And after that's said

Forget it.


Rodriguez s-a nascut in 1942 in Detroit, Michigan. A scos doua albume: Cold fact (1970) si Coming from reality (1971) care s-au vandut in foarte putine exemplare. S-a retras din cariera muzicala si a lucrat apoi in constructii, mai precis in "demolari", ducand o viata aproape de pragul saraciei. Intre timp, fara ca el sa stie, pe la jumatatea anilor 70, o compilatie a pieselor lui Rodriguez a aparut pe CD in Africa de Sud si a castigat discul de platina. A fost comparat adesea cu Bob Dylan si Cat Stevans.