luni, 28 februarie 2011

Singurătatea matelotului de cursă lungă


Interior, submarinul prezidenţial. Băse e întins în pat cu ochii în tavan. Intră Elena Udrea: „Vă văd cam abătut de câteva zile. Priviţi şi dumneavoastră partea plină a paharului.” T.B.: Ştii că mie nu-mi place să stau şi să privesc un pahar pe jumătate gol. Eu sunt omul faptelor. Ia mai dă-mi o sticlă de wiskey.” E.U(punând o sticla pe masa): „Asta-i ultima. Nu mai e nimic de băut pe submarin. Proviziile de posmagi sunt şi ele pe sfârşite.” T.B.: „Că bine zici Eleno. Izolare humanum est, divide et impera, in vino veritas, muieţi-s posmagii, etc.” Se îndreaptă către periscop şi se uită prin el. „Nu le-ar fi ruşine. Au semnat acordul politic PSD-PNL. Crin întinează valorile liberale ale lui Brătianu iar Geoană întinează valorile comuniste ale lui Iliescu. Halal înţelegere.” E.U.: „Dragă, asta se cheamă să te faci frate de cruce cu dracu’ până treci puntea.” T.B: „Până freci puntea, hă, hă, hă. Uite că nu mi-am pierdut încă simţul umorului.”

E.U.: „Păi asta m-a şi atras la tine, dragule. Simţul umorului. Mai ţii minte bancul ăla fără perdea pe care mi l-ai spus la prima întâlnire? Eram cu o delegaţie sindicală de farmaciste la tine-n birou şi după ce-ai spus tu bancu ăla am rămas singuri.” Nici bancul spus de E.U. nu reuseste sa-l remonteze. Băse cade iar într-o stare de melancolie blegoasă. E.U.(descălţându-l şi masându-i laba piciorului): „Am citit într-un tabloid că masajul ăsta îi făcea bine şi lui Berlusconi”. T.B. (chicotind): Lasă-mă Eleno, că mă gâdili. E.B.: „Uite, dacă vrei îţi ghicesc în talpa piciorului”. T.B: „Asta-i bună. Mă confunzi cu Geoană? Cum să-mi ghiceşti în talpa piciorului?” E.U.: „E ca şi cum ţi-aş ghici în palmă. Fii atent. Daca piciorul este palid, aşa cum este al tău înseamnă că persoana respectivă este extenuata şi are o circulaţie sanguina foarte proastă.”   T.B.: Normal că sunt extenuat. Toată noaptea m-am gândit cum să fac să mă aliez cu poporul român. Poate ar fi bine să mai organizez rapid un referendum cu o întrebare simplă: Vreţi să vi se mărească pensiile, salariile,  media de viaţă, sânii, capacitatea de apărare a ţării? Da sau nu. Iar circulaţia sanguină normal că e încetinită, pentru că şi sângele meu a devenit mai vâscos de când n-am mai avut destul alcool să-l diluez.” E.U: „Roşeaţa asta de la baza degetului mare indică faptul că ai fost părăsit de prieteni, nu-ţi mai răspund la telefoane, se dau loviţi, iar negreala asta dintre degete indică faptul că nu ai mai făcut duş de când am părăsit uscatul.” T.B.: „N-am mai făcut duş cu apă caldă, că de duşuri cu apă rece am avut parte în fiecare zi din partea opozitiei.” 

Intra Boc: Domnule preşedinte, iar plângeţi? E inutil, nu e nicio cameră de luat vederi pe submarin. Băsescu: nu plâng, băi mititelule, hâc, e de la ceapă. “Daţi-mi şi mie o bucăţică, de poftă.” Băsescu: “Îţi dau eu un adio si-un praz verde, dacă nu rezolvi situaţia pe care ai creat-o cu mânuţa ta. Vânturile ne bat din toate direcţiile, suntem fii ploii, valurile de proteste propagate de la sindicaliştii de pe mal sunt de aproape patru metri, iar Elena vă pupă de la pupa. Noroc cu ea, că-mi mai ridică moralul, hâc. Ai descoperit de ce coboară submarinul si-a inceput să ia si apă?” “Da căpitane. Videanu a luat cu el câteva tone de borduri şi vreo câteva tone de marmură. Zice că poate-o să avem nevoie de ele in calatorie”.
 
T.B.: „Auzi mă Eleno, da’ ceva pentru dureri de spate n-ai, că m-a cam tras curentu’ de la Vântu.” E.B.:”Să vă pun nişte ventuze?” T.B.:”Mai bine să-mi dai nişte ventuze, apăsat, aşa cum ştii tu, hă, hă, hă. Hai ca mi-am revenit.”.

vineri, 25 februarie 2011

Jurnal de 10 ani (3)

Astăzi a fost grevă la metrou, aşa că m-am trezit devreme. Pe la şase jumate’ a sunat mama din Italia să vadă ce facem. Tata a înjurat-o, a făcut-o traseistă şi-a zis că să-şi vadă de boşorogu’ ei şi să ne lase pe noi în pace că ne descurcăm. Mama m-a întrebat ce dar să-mi trimită de ziua mea şi eu am zis că vreau să-mi trimită două bilete de avion, pentru mine şi pentru tata, ca să o vizităm în Italia. Pe mama a apucat-o plânsul, cred că s-a lovit cu piciorul de piciorul patului, cum se lovea când era acasă, iar tata a început să-njure din nou, că la cum merg lucrurile sigur o să intre-n grevă şi angajaţii de pe aeroport în ziua plecării. Pe urmă mama a zis să-l ascult pe tata şi să nu-l supăr, mi-a dat un pupic şi-a închis.

In maxi-taxi, din cauza aglomeraţiei m-am aşezat în braţele şoferului şi-am mers aşa vreo două - trei staţii până m-a recuperat tata. Oamenii erau destul de nervoşi. Îl înjurau pe liderul sindical de la metrou şi ziceau că ar trebui să-şi ceară scuze, că în Japonia nu e voie să se facă grevă, că la ei dacă întârzie metroul două minute pe an îşi cere scuze de la populaţie şi le dă banii înapoi pe abonamente. Un nene a zis că la japonezi dacă întârzie metroul mai mult de trei minute, şeful de tren e obligat să-şi facă harakiri. L-am întrebat pe tata dacă putem să ne facem şi noi harakiri, că vreau să văd şi eu cum sunt mâncărurile japoneze, iar tata a zis că-mi dă el un harakiri de nu-l pot duce. A mai zis apoi că harakiri ar trebui să-şi facă preşedintele împreună cu toată clasa politică pentru că au dus ţara în haos. Nu l-am mai întrebat pe tata în ce loc e haosul ăsta şi dacă se poate ajunge acolo cu metroul, că am văzut că era nervos.

Mie mi-a plăcut cu maxi-taxi-ul că avea şi ecran LCD şi dădea reclame şi ştiri despre dl Băsescu. O babă (ştiu că nu e frumos să-i spun aşa, dar în jurnalul meu pot să-i spun cum vreau că şi-aşa nu-l citeşte nimeni) care stătea pe două locuri, că mai era şi grasă, probabil mâncase junk food toată viaţa, a zis că aceste ştiri care-l vorbesc de rău pe preşedinte ar trebui interzise. Şoferul a zis că el e şeful şi că dacă nu-i plac ştirile să coboare la prima. Baba a spus că ăsta e şantaj şi că roagă organele competente să se autosesizeze. Asta era o aluzie pentru un domn poliţist comunitar care mergea şi dânsul cu mijloacele de transport în comun pentru că mi-a zis tata că nu le mai dă Boc bani de benzină. Poliţistul n-a zis nici pâs, ba mai mult, s-a făcut că plouă deşi afară ieşise soarele.

În staţia din faţa şcolii era atâta aglomeraţie că tata m-a coborât pe geam. El n-a mai reuşi să coboare aşa că m-am trezit de unul singur şi fără ghiozdan, că rămăsese la tata. Nu-mi părea rău decât de senviş. Era cu pâine. Proaspătă. Lângă poarta şcolii a oprit apoi o ambulanţă cu sirenele pornite din care a coborât Remus împreună cu tatăl lui. Ce noroc pe Remus că taică-su e şofer pe Salvare. Doamna profesoară a venit şi dânsa cu 15 minute intârziere deoarece maşina de pompieri cu care se deplasa s-a oprit să-l stingă pe un ecologist care-şi dăduse foc în faţa Guvernului ca să protesteze că pescarii canadieni au omorât 60.000 de pui de focă anul acesta. Ce probleme mai au unii oameni! Eu nu mi-aş da foc decât dacă mi-ar spune Elena că nu mă iubeşte. Da’ ce-s prost s-o întreb?

joi, 24 februarie 2011

„Trădaţi în dragoste” (PrimaTV) sau despre irealitatea reality show-urilor din România (3)


Motto: Un om cu adevărat educat este acela care poate să faca distincţia între realitate şi ficţiune. –Autor necunoscut.

Se ştie de ceva timp că reality show-urile din România, cele de tipul: Schimb de mame (Prima Tv), Consilier de Urgenta (National TV), Trădaţi în dragoste (Prima Tv), Fata lu’ Tata (Kanal D), Test de Fidelitate (Antena 1), nu sunt tocmai reale. Ba chiar se zvoneşte că ar fi scrise şi regizate, întocmai ca nişte telenovele, un “actor” care joacă într-un asemenea reality show câştigând între 100 şi 200 de euro pe show. Depinde de cât de mult este dispus să se dea în stambă.  Nu e vorba neapărat de replici scrise, de dialog (deşi în unele cazuri se recurge şi la asta), cât mai ales de scrierea “poveştilor de viaţă”, pentru că, se ştie, punctul forte al unei telenovele este “povestea” în sine, ceea ce se întâmplă cu personajele. Şi atunci, dacă totul este scris şi interpretat cum rămâne cu realitatea? Nu cumva cei care se uită la astfel de emisiuni sunt un pic duşi de nas, ca să nu zic prostiţi?

Să luăm de pildă emisiunea “Trădaţi în dragoste”, de la PrimaTv. Formatul e evident inspirat după  „Cheaters” de la americani, doar că acolo e vorba chiar de surprinderi în flagrant „pe bune”, prezentatorul Joey Greco fiind înjunghiat şi bătut măr de câteva ori. Nu cumva să se creadă că asta îi doresc şi eu lui Ernest, deşi sunt sigur că audienţa emisiunii ar creşte spectaculos. Despre ce fel de realitate vorbim? Una cât se poate de palpabilă, după cum reiese chiar de pe site-ul PrimaTv: „Ajutaţi de Ernest, cei care sunt Trădaţi în dragoste vor putea să îşi demaşte partenerii infideli, în fiecare luni seara. Prin urmare, cei care îşi bănuiesc soţii, logodnicii sau iubiţii, îi pot contacta pe realizatorii emisiunii pentru a demonstra că bănuielile lor sunt fondate. În momentul în care detectivii noştri vor avea dovada certă că acesta calcă strâmb, se va organiza.... flagrantul.”
De ceva timp emisiunea s-a mutat la KanalD şi se numeşte acum “Ochii din umbră”. Aceeaşi Mărie cu altă palarie.
E clar că asemenea emisiuni încurajează voyeurismul,  plăcerea românilor de a se uita prin gaura cheii la conaţionalii lor care se bat, se înjură ca la uşa cortului, îşi smulg părul din cap (dacă-l mai au), se scuipă (şi nu de deochi). Sute de mii de oameni aflaţi în faţa televizoarelor se regăsesc în cel înşelat, sau în cea înşelată şi participă alături de el/ea la păruiala generală, chiar şi aşa stând în fotoliu şi savurând o bere. Şi dacă nimic nu este real? Dacă scuipatul e fabricat, dacă realitatea e un pic mai mult „amenajată”, dacă cineva ne fentează, dacă viaţa e de fapt în altă parte? Lovitura de graţie survine la sfârşitul „reality show”-ului, când pe genericul de final apare scris, suficient de scurt: „întâmplările relatate sunt fictive, iar protagoniştii implicaţi sunt actori.” Cu alte cuvinte: „Am prostit poporul cu televizorul.” Şi asta de ani buni de zile. Nici nu-i de mirare. Se întreţine cu bună ştiinţă confuzia dintre realitate şi ficţiune. 
Audienţa unor astfel de show-uri in 2009

Dar iată câteva dintre comentariile telespectatorilor, culese chiar de pe forumul acestei emisiuni:

Soso: Am 29 de ani şi sincer cred că viitoarea nevastă mă înşeală. Sunt cam tot timpul plecat şi când vin acasă nu o găsesc nicăieri ... iar când vine zice că a fost ori la mămica ei ori la o prietenă. Ar conta foarte mult pt. mine să aflu adevărul.
Ionela: Cum fac să vă contactez? Sunt trădată de concubinul meu şi nu vrea să recunoască. Vreau să scot adevarul la iveală. Vă rog să răspundeţi la telefon.
Andreea: Nu am vazut emisiuni făcute în afară ci doar în ţară, puteţi acţiona şi în Germania de exemplu? Dacă da, ar fi suuuuuperrrrrrrrrrrrrrr.
Adytza: Emisiunea e pe bune? E cu personajele în cauză? Sau e făcatură? Io nu îmi dau seama.”
NECHITOI EUGENIA, pe 15 februarie 2011, la 18:29
As dori sa stiu cum as putea apela la echipa de detectivi de la emisiunea ochii din umbra. Doresc sa dovedesc infidelittea sotului.
Halal discernământ. La aşa emisiuni, aşa telespectatori! 

PS: conform ziarului România liberă iata cât câştigă actorii de ocazie in perioada de criză. Tarifele:
130 de lei pe zi pentru un actor amator în rol principal
20-50 de lei pentru rol secundar
50 de lei pentru cel care racolează o nouă persoană în distribuţia emisiunii
150 de lei primeşte un proprietar care îşi pune casa la dispoziţie pentru filmări.



 

miercuri, 23 februarie 2011

Erecţia la Români

1994
 

                                                                            2008

S-a schimbat oare ceva în toţi aceşti ani? A crescut sau a scăzut nivelul erecţiei?

marți, 22 februarie 2011

Sunt veşted, Doamnă (parodie după Mircea Dinescu)

Sunt tânăr, Doamnă (original de Mircea Dinescu)
Sunt veşted, Doamnă (parodie de Viorel Gaiţă)
Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!

Sunt veşted, Doamnă, toamna mă ştie pe de rost
şi ochiu-abia distinge lumina de-ntuneric,
cum aş putea întoarce bărbatul care-am fost
când carnea mi-e uscată şi râsul mi-e himeric.

Sunt veşted, Doamnă, vânturi m-au bântuit destul
ca să pricep că moartea nu-nseamnă echilibru,
doar bulgări de ţărână de-aş mistui, sătul,
m-aş spânzura de lampă cu dungile de tigru.

Sunt veşted, Doamnă, veşted cu spatele bubos,
şi vreau să muşc din sfârcuri măcar şi cu proteza,
îmi creşte noaptea-n suflet, cuţitul mi-e la os,
zâmbesc mai rar de frică să nu îmi vezi pareza.

Sunt veşted, Doamnă, foşnesc precum o frunză,
iar fulgii din aripă s-au dus în patru zări,
cuvintele-balsam nu mai fac mare brânză
când timpu`-mi se măsoară doar în însingurări.

Sunt veşted, Doamnă, veşted, de-aceea te-nţeleg
când spui că pentru tine contează numai vara,
cu un descântec invers de mine te dezleg,
la tine-i înca ziuă. Sunt veşted. Bună seara.

luni, 21 februarie 2011

Cu căruţa prin Bucureşti

Răsfoiam zilele trecute internetul şi am dat peste o ştire cel puţin bizară: „La o oră de vârf, pentru că nu a acordat prioritate, un băcăuan a intrat cu căruţa într-un Audi”. Măi să fie, îmi zic, a naibii căruţă, ce căuta pe drumurile publice? Şi dacă totuşi căuta, înseamnă că ştirea trebuia să sune cam aşa: La o oră de vârf, pentru că nu a acordat prioritate, un băcăuan a intrat cu căruţa într-o altă căruţă. Păi, la o oră de vârf, cam cu ce viteză putea să circule Audi-ul? Cam cu 10 km pe oră. Asta e şi viteza unei căruţe. Tot cu viteza asta circulă şi ambulanţele la orele de vârf. Asta atunci când nu se ciocnesc cu căruţele. Care pot fi şi Audi-uri, conform demonstraţiei de mai sus. Sau un amestec între căruţă şi Audi.
Pentru primarul Oprescu şi directorii săi nu contează faptul că numărul deceselor cauzate de întârzierea Salvării este în creştere. Anul trecut, de exemplu, în intervalul de timp de la primirea apelului de către dispecerat şi sosirea ambulanţei la caz au murit peste 2.500 de persoane. “Ce să-i faci, atât le-a fost dat lor să trăiască. Dumnezeu să-i odihnească! Nici măcar eu (ca doctor, nu ca primar) nu puteam să-i mai salvez. Păi dacă salvarea a ajuns după şapte ore? ” Decât să ne bazăm pe planurile de fluidizare a traficului ale domnului primar, şi pe autostrăzile suspendate (suspendate cu sensul că au fost suspendate lucrările de construcţie ale acelor autostrăzi) data viitoare mai bine se dau brancardierii jos din ambulanţă şi o iau perpedes cu targa. Sau se urcă în căruţă.
Aţi auzit cu siguranţă expresia: „O bere pentru calul meu”. De când am intrat in Europa se pare că expresia a fost înlocuită cu : o cola pentru calul meu şi-un hamburger pentru mine, pentru că am văzut cu ochii mei, la MacDonald-ul din Rahova o căruţă parcată la “drive in” (nu era căruta din poză dar era asemănătoare). 

Şi pentru că tot am vorbit de căruţe am vrut să vad, tot pe internet, cum arăta Bucureştiul prin 1920, toamna. Surpriză: căruţele coexistau în mod paşnic împreună cu pietonii şi cu tramvaiele. Şi nici nu poluau foarte tare şi chiar dacă poluau era vorba de o poluare fără efect de seră şi mai ales biodegradabilă. Unde mai pui că dacă dădea norocul peste tine şi călcai într-o balegă de cal, nu mai aveai nevoie de Ogică să-ţi spună numerele câştigătoare de la Loto, iar dacă luai tramvaiul vedeai cum toată lumea coboară brusc la prima şi rămâneai singur să te lăfăi în tot vagonul.

M-a mânat apoi curiozitatea să văd cum arăta circulaţia în Bucureşti pe vremea comuniştilor. Habar n-aveam că trecea tramvaiul pe la Universitate. Ce trafic lejer era pe bulevard! Mai că mi-aş fi dorit să fiu şofer în acele vremuri deşi nici pieton nu mi-ar fi displăcut. N-am văzut nicio maşină parcată pe trotuar (bine, la câte maşini erau atunci...). 

Dar să teminăm cu visele şi să revenim cu picioarele pe pământ şi cu pneurile în gropile Bucureştiului.  Încep să înţeleg de ce în Bucureşti viteza maximă în orele de vârf este de 10 kilometri pe oră. Păi dacă poliţiştilor nu li se mai decontează benzina, în curând o să-i vedem circulând cu căruţele. Să vezi atunci urmăriri ca-n filme!

sâmbătă, 19 februarie 2011

Fake interviu cu Mihai Traistariu

Interviul a fost unul cât se poate de normal la început, cu intrebări de genul: "care este cel mai bun lucru pe care l-ai făcut în viaţă până acum?", sau: "care este cea mai penibilă întâmplare la care ai luat parte?" şi tot asa. Numai că, după ce Mihai Traistariu a plecat, eu am vizionat raspunsurile pe care le-a dat şi i-am pus cu totul alte întrebări. Un asemenea interviu ar putea fi studiat cu succes la "tehnici de manipulare în televiziune" . Asta dacă n-ar fi doar un trucaj  pentru o emisiune de divertisment. Interviul a fost difuzat in emisiunea Mistk Show de pe Antena 1 in vara lui 2008.

vineri, 18 februarie 2011

Când o zbura porcul


Acţiunea de mai jos se petrece în satul Mierleştii de Sus, judetul Olt. Ion şi Vasile sunt doi ţărani care au participat la cursurile intensive de asomare a porcului.
-Ioane, mă ajuţi mă să tai porcul? -Măi Vasile, tu n-ai înţeles că acuma porcul nu se mai înjunghie, acuma se eutanasiază? –Se eutana... ce mă? –Se electrocutează cu şoc electric, sau se gazează, mă incultule, se vede c-ai dormit la cursuri. Sau măcar îi dai c-o lopată în cap ca să-l anesteziezi, dacã n-ai cloroform şi pe urmã-l împuşti în cap când doarme. -Măi Ioane, mă ajuţi mă ca să asasinez porcul, ori nu? –Mă, eu te ajut, dar numai după normele europene, că altfel ne pun ăştia de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară să plătim cât nu face. -Păi atunci să-ncercãm să-l electrocutam. Firele alea de pe stâlpii de înaltă tensiune au peste 5000 de volţi. Dar cum facem să-l urcăm până acolo? –Măi Vasile gândeşte-te la ceva mai simplu. Nu-nţelegi că n-avem voie să stresăm animalul? Tu ai auzit de camerele de gazare de la Auschwitz? –Bineinteles c-am auzit, măi Ioane. Dar ce-are asta cu porcul meu? -Păi moartea prin asfixierea cu gaz e considerată moarte uşoară. Se încadrează în normele europene. -Şi care-o să fie camera de gazare? –Cum care, măi Vasile. Bucătaria. Dăm drumul la gazele de la butelie, băgam porcul în bucătarie şi aşteptam. –Că bine zici, măi Ioane. Pentru ideea asta meriţi jumatate din pomana porcului.
 
Zis şi făcut. Trecem peste partea cu introdusul animalului în bucătarie, parte care a necesitat confecţionarea unui ham şi momirea porcului cu ajutorul unui film porcos şi cu floricele de porumb ca să se binedispună. Dupa fix o oră si 45 de minute, timp în care animalul a băut şi două beri şi a râgâit ca un porc cei doi au reuşit să-l introducă în bucatarie şi să dea drumul la gaze. Cuprins de remuşcări Vasile i-a cerut amanunte lui Ion despre modul în care se produce moartea prin asfixiere.
–Măi Vasile, mai ţii minte acum doi ani când ai coborât în beci să vânturi vinul şi te-a găsit nevastă-mea prăbuşit lânga butoi şi cu furtunul în gură? –Mai ţin, cum să nu ţin, că doar ea mi-a facut respiraţie gură la gură. –Păi vezi, aşa e şi cu porcul. –Şi lui cine-o să-i faca respiraţie gură la gură, tot nevastă-ta? -Vasile,vezi că te-ntreci cu gluma şi te las cu porcul în baltă. –Păi chiar că e-n baltă, uite ce-a facut animalul, a răsturnat ceaunul de apă de pe aragaz şi mălaiul din dulap şi-acuma se tăvăleşte-n el ca-n noroi. Auzi Ioane, eu zic c-ar trebui să schimbam metoda. A trecut mai bine de o oră şi nu se-ntamplă nimica. Mai bine să-l împuşcăm în cap cu pistolul de împuşcat cuie. -Măi Vasile, nu sunt eu de vină ca ţi-ai construit o bucătărie aşa de mare, cum ai vazut tu pe Discovery că-şi fac americanii. E prea largă şi gazul ăsta de butelie e prea diluat. Uite ce-o să facem. Tu ţii porcul cu gura deschisă şi-i vâri deştele în nas iar eu îi bag furtunul de la butelie pe gât. În felul ăsta el o să tragă din furtun ca la şedinţele de aerosoli de la Băile Felix. –Să-i mai dăm atunci nişte bere cu pâine să stea liniştit, zise Vasile înţelept.

Ion şi Vasile s-au luptat cu monstrul ce cântărea circa 140 de kg, încă vreo 2 ore. Dupa 10 litri de bere au reuşit să-i bage furtunul în gură. L-au ţinut aşa vreo 30 de minute până când porcul a dat semne că nu mai mişcă. S-au privit atunci în ochi cu bucuria muncii împlinite şi cu sentimentul că, deşi sunt doi ţărani de unde a-nţărcat mutu scroafa, au intrat şi ei în Europa. În timp ce-şi ştergea broboanele de sudoare de pe frunte, Vasile şi-a aprins o ţigară, gândindu-se ce moarte uşoară a avut până la urmă porcul. La flacăra brichetei n-a mai apucat să vadă decât expresia îngrozită de pe faţa lui Ion. A doua zi, la Ştirile de la ora 5, oamenii din satul Mierleştii de Sus povesteau cum s-a abătut din senin asupra localităţii o ploaie cu bucăţi de şorici gata pârlite, foarte gustoase şi fară pic de toxine.

miercuri, 16 februarie 2011

Gândurile aburite ale unui pierde vară (5)

Tamara, hai că nu-i chiar aşa de plictisitor in inchisorile canadiene. Incepând de azi am acces la internet şi-am să te pot ţine la curent cu ceea ce mi se-ntamplă. Ti-am rămas dator cu motivul pentru care am intrat la răcoare (vorba vine răcoare ca e mult mai cald decât a fost in apartamentul nostru din Bucuresti, iarna trecută, după ce am tăiat ţevile de la calorifer cu bomfaierul). Uite cum a fost: rămăsesem in pană de bani iar Giculanul a zis să ne inscriem la cursurile de Limba Franceză, că nu numai că sunt gratuite, da’ ne mai şi dă Guvernul Canadian 500 de dolari pe lună pentru asta. Apropos, ia vezi, n-ai de unde să faci rost de adresa de e-mail a premierului Boc să-i scriu şi dânsului despre asta că poate implanteaza metoda cu 500 de dolari pe lună şi-n România. Să vezi atunci ce repede ar invata ungurii limba română. Ei, şi la cursurile astea de franceză l-am cunoscut pe Murgeanu, zis şi Tactilul pentru modul in care işi foloseşte degetele de la mâini şi de la picioare. E in stare să-ţi subtilizeze până şi lentilele de contact fară să bagi de seamă. Stai să vezi: stăteam cu Giculanu şi cu el la o masă la restaurantul "Dracula" din Montreal şi odată il văd pe Tactilul că se apleacă şi-l sterge cu graţie pe obraz pe Giculanu. Hait mi-am zis. Te pomeneşti că ăsta are bucurii la prietenul meu de-o viaţă. Si mă pregăteam să-l stropesc cu ketchup-ul din sticla de plastic. "Bă, ia uitaţi ce perlă am şutit de la gâtul uneia" Si nici una nici alta azvârle pe masă o bila transparentă. Giculanu se face verde, işi duce mâna la ochiul stâng şi-ncepe să-njure in quebequasă. O clipă am rămas interzis, cum probabil că ai rămas şi tu Tamaro, că era prima dată când realizam că Giculanu e poliglot, dar pe urmă mi-am dat seama că bila transparentă era defapt ochiul de sticla al lui Giculanu, că şti că şi-a pierdut un ochi in urma tratamentului ăla cu picături pe care l-a urmat pentru creşterea părului. Ce mai, e dat dracului Tactilul. Se imbracă intodeauna la patru ace, asta fară să le mai pun la socoteală şi pe cele pe care uită să şi le scoată din cămaşile pe care le imbracă direct din pachet. E inalt, are ochi albaştri şi e bine legat ("sunt bine legat la figurat", glumeşste el dezvelindu-şi dinţii perfecţi, "că la propriu nu m-a "legat" nimeni pană acum, nici vreun reprezentant al legii, nici vreo reprezentantă a sexului frumos şi triunghiular"). Si unde mai pui ca vorbeşte şi cu "r". Grrraseiază, cum ii place lui să spună. A dat-o gata pe profesoara de franceză. Il pune numai pe el să citească din manual: " Pourrrrquoi le prrrrintemps on peut découvrrrirrr dans les vitrrrines des sorrrrcières et chimèrrrres?" Habar n-are ce citeşte, şi nici profesoara. E atenta la cum işi rostogoleşte Tactilul "r"âul şi, cum eu stau in prima bancă, am vazut cum i se face pe gât, profesoarei, pielea de găină. "Mare minune dacă n-o să inceapă să şi cotcodacească", i-am zis intr-o zi. "Las-o si tu mai moale cu "graseiat-ul" că odată nu se mai poate controla femeia şi asistăm in premieră la un orgasm declanşat de limba ta, franceză."
Dar nu despre asta vroiam să-ţi scriu, Tamara. Da` acuma daca tot am internet nelimitat şi plăteşte penitenciarul, profit şi eu şi bat câmpii, da nu prea tare că-ncep să urle şi se trezesc colegii de celulă. Intr-una din seri, după unul din meciurile de fotbal cu băieţii din grupa de franceză, zice Tactilul: "Bă, care vreţi să faceti un ban necinstit?" Lui Giculanu i-a lucit ochiul. Nici acum nu stiu dacă de la propunere sau de la neoanele reclamei de deasupra: “Icitte, c’est Pepsi!” Cert este că am rămas la o bere toţi trei.
"Bun, suntem trei in chestia asta, ne mai trebuie o femeie", a zis Murgeanu mângâind tandru gâtul sticlei de bere. "Ne trebuie o femeie pentru echilibru, pentru ordine.", a continuat el. "V-aţi gandit la cineva anume?" La cine dracu` să ne fi gandit si mai ales când, că de-abia ne spusese că avem nevoie de o femeie. Uneori Tactilul e destul de ciudat. Are impresia că ţi-a spus deja lucruri pe care de fapt le auzi atunci pentru prima oară. Si oricum după opinia mea, pe care de altminteri o cunoşti foarte bine, o femeie, mai ales in relaţie cu trei barbati, nu poate aduce decat dez-ordine.
"Eu m-am gandit la profesoara de franceză. Are cineva ceva impotrivă?" "Bă, zice Giculanu, ne mai fierbi mult? Că deja mi s-au distrus toate vitaminele. Zi odată ce-ai pe suflet şi hai să ne răspandim pe la casele noastre că mâine avem iară o zi grea, cu şase ore in care trebuie să ascult rrrr-ielile tale".
Si-atunci şi-a inceput tactilul numărul de magie. A făcut câteva pase prin aer cu palma dreaptă, (timp in care Giculanul s-a ţinut preventiv cu mâna de ochiul stâng)si hop, a scos din buzunarul hainei mele un obiect de plastic, paralelipipedic, de marimea unei cărţi de vizită, cu o fantă in interior şi cu marginile răsfrânte spre exterior.
"Cine-mi poate spune ce reprezintă obiectul ăsta are o sticlă de wiskey din partea mea". Giculanu, cu ochii iesiţi din orbite a intors obiectul pe toate părţile. A urmat apoi un zgomot ca de piatră căzută in apă. Nemairezistand tensiunii, ochiul de sticlă se rostogolise in paharul cu bere.
"Imbrăcaminte pentru abonamentul de metrou", am zis eu intr-o doară. "Mardare, eşti la 2 centimetri de sticla de wiskey", zice Tactilul punând obiectul in lumina intermitentă a neoanelor şi privind-l printre gene. Giculanu era preocupat in timpul ăsta să extragă ochiul de sticlă din paharul cu bere fară să-şi bage degetele in conţinut. "Bă, zice Murgeanu, vă dati bătuţi?" "Ne dăm mă", răspunde cu greu Giculanu ţinând victorios ochiul de sticlă-ntre dinţi.
Tactilul, luând delicat obiectul paralelipipedic intre degetul mare şi cel aratator, zice pe un ton misterios: "Ceea ce vedeţi este un colector de cărţi de credit".

marți, 15 februarie 2011

Limba bulgară fară profesor


Vara trecută am făcut o excursie în Bulgaria să văd dacă într-adevăr bulgarii au ceafa groasă. Lucrez la un studiu despre stereotipurile etnoculturale oglindite în versurile: „Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire/ Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire”, din poezia „Scrisoarea a III-a“ de Mihai Eminescu. Ce am realizat din prima e că bulgarii au nu ceafa, ci limba groasă şi destul de grea. Seamănă cu rusa, dar şi mai tare cu limba aia pe care o auzeam la televizor pe timpul mult prea degrabă împuşcatului (de frica dezvăluirilor pe care le-ar fi putut face despre lovitura de stat a lui Iliescu): „leka noshti detza” (adică noapte bună copii, în fiecare seară, la ora 19.50).

Iată câteva dintre peripeţiile lingvistice trăite de mine în Bulgaria: La prima benzinărie întâlnită pe tărâm bulgăresc am cerut un „pet” de apă minerală şi mi-au adus 5 sticle (“pet”- cinci).

„Bărzo, bărzo lecar” striga cineva de mama focului, după ce am intrat cu maşina într-un măgăruş parcat de altfel regulamentar pe marginea şoselei. Am ieşit ameţit din maşină şi m-am uitat după un cuib de berze. („Bărzo, bărzo lecar” - „repede, repede un medic!”

Mult timp am crezut că bulgarii au probleme cu stomacul. Auzeam la tot pasul: „cac”, „cac”, „cac”, şi cu toate astea nimeni nu se repezea la toaletă. („cac” - „cum”). Din primele mele conversaţii am dedus că numele de familie cel mai des întâlnit în Bulgaria este Dobre. Când auzeam Dobre, mă prezentam şi eu automat, şi-o prezentam şi pe secretara mea („dobre”- „bine”).


L-am rugat pe un bulgar să-mi înregistreze şi mie nişte muzică de-a lor, tradiţională, şi mi-a retezat-o scurt: „No ne Moga!“ Zic, hait până şi ăsta a auzit de Moga, micul Mozart de Bucureşti. N-am insistat, dar seara m-am uitat în dicţionar: „no ne moga“ - „nu pot“).


Am fost foarte indignat când femeia care făcea curat în camera mea de hotel a arătat spre prosopul cu care tocmai mă ştersesem şi-a întrebat: „cărpă”? De unde să ştiu eu că mă întreba dacă mai vreau un prosop? Ştiţi cum se zice la duş în bulgară? Duşăt. La televizor se zice televizorăt, la sifon, sifonăt, la uliţă, uliţăta, la benzină, benzinăta. Dar la aer condiţionat? Climaticăt, bineînţeles. Am putea, prin extrapolare, să deducem că ciorapul este ciorapăt, bocancul este bocancăt, pianul este pianăt etc. Dacă un bulgar îţi spune că găteşte pe „cotlon”, nu vă imaginaţi cine ştie ce coclauri unde s-a izolat el împreună cu cartea sa de bucate. Pur şi simplu „cotlon” înseamnă „maşină de gătit”. Când zice că a intrat în „bocluc” nu înseamnă că a luat spagă cu găleata la vamă şi-au intrat nişte ziarişti pe fir. Bocluc înseamnă în bulgară: „gunoi”. Bulgarii au „stol” la cap, şi nu mă refer aici la păsărele, pentru că „stol” înseamnă „scaun“ în bulgară. Nu pot sa vă descriu ce faţă a făcut un bulgar la restaurant când mi-a cerut un „pepelnic”, iar eu i-am întins o felie de pepene roşu („pepelnic”- „scrumieră“)


Ce mândru am fost tot la restaurant, când i-am cerut ospătarului (cu dicţionarul în faţă) o „bobena supa”, adică o ciorbă de fasole boabe. Nu m-am fâstâcit nici când ospătarul m-a atenţionat: „cac”, „cac“, pentru că acum ştiam ce înseamnă. Dacă în meniu vedeţi „sirene”, nu vă faceţi iluzii. E vorba de brânză. La „sirene i Smetana” să nu credeţi că vi se va servi brânză în acorduri de muzică simfonică. N-a ajuns chiar până acolo turismul bulgar. („Smetana“ - „smântână“). Dimineaţa să nu cumva să refuzaţi „zacusca” pentru că riscaţi să rămâneţi nemâncat (“zacusca”- „mic dejun”). A, şi-ncă ceva. Bacşiş se spune la fel şi-n bulgară.

Săptămâna viitoare plec în Grecia să văd dacă grecii au nasul subţire.

luni, 14 februarie 2011

Canal de business la Fundu Moldovei


Comuna Fundu Moldovei e renumită prin transhumanţa păstorilor, prin taraful Flocenilor (să mă ierte doamna Elena Udrea, dar în ciuda numelui, acest taraf chiar merită promovat) şi prin faptele cetăţenilor săi, evidenţiate aproape zilnic la ştirile de la ora 5. În fiecare an, în luna martie are loc Festivalul de muzică religioasă “Buna Vestire”, festival de la care dl Preşedinte Băsescu a lipsit sistematic.
Mai nou, o companie de cablu le-a oferit celor 2300 de locuitori ai comunei Fundu Moldovei, trei luni de zile gratuit, canalul de business: The Money Channel. După primele două luni, am fost trimis ca  reporter sub acoperire din partea postului respectiv, să aflu care sunt părerile oamenilor despre programele primei televiziuni de business din România. M-am înfiintat aşadar la birtul din comună, “La măgarul tăvălit”, am pus reportofonul pe masă, am cerut o ţuică fiartă şi iată ce-am înregistrat:

G: Bre Vasîli am cancelat bre-ntâlnirea cu dom primar.
V: Di şi uăi Ghiţî? N-o fost bun taimingul?
G: N-o fost bre, c-o trebuit sî miargî la un miting cu elevii de-a şasa sî li facă un insight despre jermii di mătasî.

V: Şî cu bisnis-ul nostru şi faşim oăi? Cî mă tot bati muierea asta la cap că cică vindem brânza prea cheap şî trebuie dindatî sî faşim şeva. Mi sî zguduie odaia di şeartă. Are o gurî cât o şură!
G: Ca seils meneger la firma matali, “O faşem di oaie, bre”, io zic sî distribuim nişte flayeri la fraierii din Colacu şi Braniştea, că după ci-am văzut la ultimili pomeni îs pi targetu nostru.

V: Oi da şi ti prişepi (!), că nu digeaba te-am luat în staff-u meu din şerdac. Io mă duc mîni la un workshop cu ciobanii din Bilbor sî văd ci dracu’ pun ăştia-n cheag di li iesî brânza aşa di tari.
G: Nea Vasîli, poati faci ş-un barter cu ei: noi le dăm lid-uri despre crimele şi violurile din Fundu Moldovei, iar ei sî ni dea nişte cheaguri.

V: Cî ghini li zîci. Auz’  oăi Ghiţî, mai şeruim o sticlî di jin impreună?
G: Nu mai pot bre, că mi-e fricî di fidbec-ul lu’ nevastă-mea când o să vadă şi dilei am la vorbire.

G (scoate un telefon mobil şi se uită pe ecran): Ia uiti, băi Vasîli, am şasî miscoluri şî toate sunt de la Marişica. L-am pus pe sailent sî ni priască jinul. Marişicăi i-am zis că mă duc la un timbilding  cu matali şî cu dom primar. 
V: Păi n-ar strica măi Ghiţî sî ni luăm şî muirile într-o delegaţie la o cabană să-nţeleagă şi ele cum stăm cu pleiningul şi care sunt tasc-urile pentru care transpirăm.

G: Marcica mea mă bate la cap că vrea să avem un copchil şî mă tot întreabă când o să-mi bag şi eu input-ul în acest proiect.
V: Spune-i şi tu că nu e bun taiming-ul, că mai întâi trebuie să ai un incam di pe urma bisnis-ului şi pe urmă vi şî cu input-ul.

G (aruncându-şi ochii pe ecranul celularului): Oăi partner, eu tre sî plec. Mi-a fixat Marişica un dedlain: zici cî dacî nu vin într-o juma di oră cu tot cu input, îşi vinde acţiunile la concurenţă.
P: Vezi mă Ghiţî, cin’ te-a pus s-o iei în firmă? 
G: Lasă bre că-i dau un bonus şi mă-ntorc.

duminică, 13 februarie 2011

Violete pentru fete, stenograme pentru fraieri


Vameş odihnindu-se
Lumea lui Gaiţă a pus mâna, în exclusivitate pe una dintre stenogramele interceptărilor din dosarele DNA privind corupţia din vămi. V-o prezentăm în continuare.

Interior Vama X. Seful vămii (burtă, chelie, etc.) se adresează unui cetăţean de etnie rromă: Bă jegosule, ce să fac eu bă cu două jamboane de porc?  Am intrat in Europa şi tu tot ca pă vremea lu’ Ceauşescu lucrezi? Tu nu vezi mă că scrie mare pă cartoane: în acest birou nu se fumează şi nu se ia şpagă? Ne-am modernizat bă, las-o dracu’ de şmecherie, că e unii care ne filmeaza cu pixuri şi ochelari, de ne-a prins în diverse poziţii cu colegele de muncă pe birou, nu le-ar fi ruşine de obsedaţii dracu’. Uite, că tot vrem noi să intram în Senghen, o să te supun la o probă de îndemânare pă care am învaţat-o la un schimb de experienţă la o vamă din Letonia. Dacă treci proba, trece şi căruţa cu ţigări graniţa, daca nu, nu. Si data viitoare să faci bine şi să vii cu bicicleta.
Cetăteanul de etnie rromă: Vin cu bicicleta şefu’, ca să nu cumva să-mi “arestaţi”calul (calul, pentru cunoscători înseamnă “şeful de tură”, pe tabla de şah care întruchipează corupţia din vămi).
Seful vămii: Cum să-ţi arestez calu’, mă? Vorbeşti in dodii? Vezi găleata aia portocalie din mijlocul camerei? Trebuie să nimereşti în ea cu 5 bacnote de 1euro.  

In timp ce cetăţeanul de etnie rromă aruncă cu bacnote în coşul de gunoi, că găleata e deja plină, sună telefonul.
Seful vămii: Da, să trăiţi.  Cinci biciclete, o căruţă şi trei sacoşe. Stăm bine cu leuşteanul. Nu prea mai avem unde să-l depozitam. Si WC-ul e plin, dă deja pe-afară. Da, să trăiţi, numai cu lumina stinsă. Oricum se ia curentu’ de 5-6 ori pe zi c-aşa înţelege primarele să strangă cureaua şi-atunci profităm şi noi de întuneric. Să ne mai trimiteţi nişte găleţi goale de la Bucureşti. Da’ să fie fără însemne, că ne-am chinuit data trecută să le râcâim cu unghiile şi tot se mai văd. Aţi aranjat şi pentru colegii mei turul Bucurestiului cu elicopterul? Haideţi că merită şi ei săracii măcar atat. Vă trimit şi o poză cu unul dintre vameşi, omul meu de încredere,  să i-o puneţi şi lui pe Facebook că vrea să se-nsoare. V-am oprit şi dvs. o cutie de bomboane şi 1 kg de vegeta. Cum? Vin ăştia cu controlul? Am înţeles. Deci nu mai intră nici o ţigară. Dă-i în p... mea de fumători, zece zile nu moare nimeni. Să trăiţi.

Se stinge lumina. Se aprinde. Se stinge iar.
Seful vămii: ce dracu’ faceţi mă acolo? Care vă jucati la tabloul de siguranţe?
Cand în sfarşit se aprinde lumina, găleata portocalie plină cu bani a disparut şi o dată cu ea şi individul de etnie rromă care venise cu căruţa.
Seful vămii (cu voce tare): te pomeneşti că ţiganu’ ăla borât era investigator sub acoperire.

sâmbătă, 12 februarie 2011

Fake interviu cu Theodor Meleşcanu

Interviul a fost unul cât se poate de normal la început, cu intrebări de genul: "care este cel mai bun lucru pe care l-aţi făcut în viaţă până acum?", sau: "care este cea mai penibilă întâmplare la care aţi luat parte?" şi tot asa. Numai că, după ce pleca personalitatea, eu vizionam raspunsurile pe care le-a dat şi-i puneam alte întrebări. Un asemenea interviu ar putea fi studiat cu succes la "tehnici de manipulare în televiziune" . Asta dacă n-ar fi doar un trucaj de televiziune pentru o emisiune de divertisment.                        


video

vineri, 11 februarie 2011

ANTI-Valentine’s Day


O sa fiu si eu p-acolo alaturi de alti prieteni, asa ca va invit cu drag.

Site-ul www.bocancul-literar.ro şi ceilalți parteneri ai Pariului pe Prietenie vă prezintă programul de duminică seară, 13 februarie 2011, ora 18:30 - Mojo Music Club:

Invitaţi ANTI-
Valentine’s Day:
Mirela Lungu - poezia
și sarcasmul anti-Valentine’s
Adrian Diniş - poezie şi imunitate la genul frumos
Viorel Gai
ță și Sorin Teodoriu - duel satiră și pamflet
Ovidiu Mihăilescu este înlocuit de
Marius Matache Make şi Codruţ Mureşan
Puiu Crețu - microrecital folk numai despre fân
Adi şi Onu de la "Micul Paris" - microrecital numai despre Bastilia

Invita
ți PRO Valentine’s Day:
Ştefan Ciobanu şi Ştefan Tivodar  vor încerca să îndulcească atmosfera anti-Valentine’s.
Rubrica Open Stage cu independentul Dorel Istrate numai la microfon şi om mai vedea.

Locaţia Mojo Music Club: Bucureşti, str. Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I.C. Brătianu, vis-a-vis de Magazinul Cocor.

Intrarea liberă.
Nu se fac rezervări telefonice.

 

Jurnal de 10 ani (2)


Bunica mi-a spus că Dumnezeu se află în fiecare dintre noi. Păi dacă-i aşa să-i spună el lu’ Elena că-mi place de ea că mie mi-e ruşine. M-am îndrăgostit de ea la dansuri populare. Eu făceam pereche cu Delia, care e mai multă, mai rotundă, că mănâncă orice. Odată a mâncat un pumn de râme şi trei melci de grădină c-aşa a văzut ea pe Discovery, la emisiunea aia „Tehnici de supravieţuire”. Partenerul lu’ Elena n-a venit în ziua aia la dansuri, că i-am dat un senviş cu şniţel de pui şi cinci plicuri cu acţipilde cu jucători de fotbal din Uefa Şempions Lig şi-a rămas în clasă să le lipească şi doamna a zis să fac pereche cu Elena iar Delia să stea pe bară că-i era foame şi era cam nervoasă pentru că cineva îi furase sendvişul cu şniţel de pui. Când m-a luat de mână Elena am simţit aşa ca nişte fluturi în stomac dar nu m-am dat de gol ca să nu-i vină lu’ Delia ideea să-i halească cum a halit atunci melcii de grădină. Mi-a transpirat mâna de emoţie şi Elena m-a întrebat dacă n-am temperatură, scurgeri din nas şi dureri de cap. Am râgâit ca porcu’ (cred că de la fluturii ăia din stomac) doamna a râs şi-a zis: „Andrei, eşti sigur că n-ai gripă porcină?” Elena a râs şi ea şi m-a strâns mai tare de mână.

Sunt bune şi dansurile astea populare la ceva. Eu cred că cel care le-a inventat a călcat într-o zi într-un rahat de câine în faţa blocului şi pe urmă a început să scuture din picioare ca să scape de el. Oare domnul primar a făcut şi dânsul dansuri populare?
La istorie am învăţat despre Mircea cel voinic şi merele de aur. Sau era Mircea cel Viteaz? În orice caz era vorba despre un domnitor care nu-i iubea pe turci îi caftea pe unde-i prindea şi otrăvea fântânile cu verde de Paris şi cu albastru de Voroneţ. Eu cred că era un domnitor cam rasist cum am învăţat la „Educaţie civică”, când l-a pus doamna pe Trăienel din banca a treia de lângă uşă să scrie de 50 de ori pe tablă: „Ţiganii şi românii sunt fraţi” pentru că o făcuse pe Mercedesa din banca a patra rândul de la geam „ţigancă împuţită” că ea zisese că se spală o dată pe lună ca să nu răcească.
 
În pauză ne-am jucat de-a şantajul şi de-a înregistratul convorbirilor. Remus are un telefon mobil cu care poate să înregistreze pe cine vrea muşchii lui. Avea boală pe Dara, tocilara clasei, că l-a pârât lu’ doamna că a tras dintr-un muc de ţigară pe care l-a aruncat pe jos profu’ de sport când era dânsul cu spatele. Doamna a zis că nu e frumos să băgăm în gură lucruri luate de pe jos, dar Remus a spus că  mama lui e doctor de oameni şi aşa se fac anticorpii care se luptă corp la corp cu microbii şi cu bateriile şi că el a băgat în gură de pe jos o gumă de mestecat şi de atunci nu l-a mai durut niciodată în gât. Doamna s-a oribilat şi l-a pus să scrie pe tablă de 100 de ori: „Nu mai bag în gură nimic de pe jos”. De-asta era supărat Remus pe Dara, că îl durea mâna şi-acum de cât scrisese. Aşa că a dat drumul la înregistrare şi i-a făcut semn lu’ Semafor s-o tragă de cozi. Dara s-a intors şi l-a înjurat ca la uşa cortului. După asta, Remus a ameninţat-o că  dacă nu-i face temele la mate până la sfârşitul anului o să-i dea Doamnei să asculte înregistrarea. Degeaba a strigat Dara că trăim într-o ţară democrată şi că înregistrarea este ilegală, Remus nici nu a vrut să audă, asa că pâna la urmă tocilara n-a avut încotro şi a acceptat.
La ora de „Ştiinţele naturii” doamna ne-a întrebat de ce brazii cresc aşa de înalţi şi rămân verzi tot timpul anului iar Miruna a zis că din cauză că îşi hrănesc organismul cu multe vitamine şi spanac.
Eu i-am scris Elenei o poezie de dragoste şi i-am pus-o în penar în timpul pauzei: „E greu să stai în bancă /La tablă să priveşti /Când de la iubiţică /Tu nu ai niciun veşti.” N-am găsit altă rimă. M-a vazut Mercedesa şi de ciudă că ei nu i-a scris nimeni nicio poezie i-a dat bileţelul doamnei. Credeam c-o să mă cheme cu părinţii la şcolă, când colo a zis că mă-nscrie la concursul de poezie pentru copii: „Muguri de ruguri”.

joi, 10 februarie 2011

Mândră corabia, mangă cârmaciul!


Pe puntea unui vas imens pe care scrie „România”, căpitanul se plimbă îngândurat cu mâinile la spate. Se apropie în fugă secundul, cocoţat pe nişte picioroange. „Căpitane, am zărit o lumină care se îndreaptă direct spre noi. Ce facem?” “O fi luminiţa de la capătul tunelului, ha, ha, ha, hai că nu mi-am pierdut umorul nici în vremurile astea de criză. Trimite-le un mesaj prin radio să-şi schimbe direcţia cu 15 grade spre Nord, ca să evităm coliziunea.”
Peste 15 minute,  luminiţa se apropie vertiginos. “Căpitane, cică să ne schimbăm noi direcţia cu 15 grade ca să evităm coliziunea.”
Căpitanul(furios): Găozarii dracu’. Spune-le că suntem înarmaţi până-n dinţi, avem de partea noastră şapte servicii secrete, inclusiv SRI-ul şi ar face mai bine să-şi schimbe ei direcţia, până nu e prea târziu.” “Căpitane, nu vor şi pace. Parcă ar fi retardaţii ăia de la PNL. Insistă ca noi să ne schimbăm direcţia.” Peste câteva minute. Căpitanul (cu ochii ieşiţi din orbite): “Transmite-le să-şi schimbe imediat direcţia de navigare pentru că altfel nu ne vom da în lături de la nimic. Ei, ce ţi-au răspuns?” “Au zis că ei sunt un Far şi că e treaba noastră dacă nu vrem să ne schimbăm direcţia.” Căpitanul (îngrozit): ''Pregătiţi-vă să ridicaţi focul mic pe babord! Volta! Mai larghează focul mare! Dă drumul la pisică! Nu la cea adevărată, idiotule.” Si astfel pericolul coliziunii a fost evitat în ultimul moment.

Căpitanul (relaxat, golind pe nerăsuflate o sticlă de rom): unde-i febleţea mea blondă? Secundul (abia mai ţinându-şi echilibrul pe picioroange): „Freacă puntea la pupa.” „Şi contabilul?” „Freacă menta la coca. Pardon. Freacă o coca de mentă.”  „Şi restul echipajului ce face?” „A ieşit în stradă. Ha, ha, ha. Ce glumă bună. M-am molipsit de la dumneavoastră. Vorba vine. Protestează la prova.” Între timp se apropie de căpitan o frumoasa blondă, îmbrăcată cu nişte iegări negri şi cu un tricou roşu mulat. „Nu vrei să ne jucăm de-a „Scufiţa Roşie” şi de-a Lupul de mare”, întreabă suav blondina, făcându-şi de lucru cu mopul. „M-am plictisit s-o frec de una singură de la prora la pupa şi-napoi. S-o mai frece şi fetiţa ta să vadă şi ea cum e.” „Lasă păsărico, că n-o freci degeaba.”Apare secundul gâfaind, tot pe picioroange: „Căpitane, se vede vârful unui iceberg”  „Te referi la cazul deputatului Dan Păsat?”. „Nu căpitane. E un aisberg cât un bloc cu zece etaje. Din păcate nu-l putem ocoli. Cârma a rămas înţepenită. Au bătut-o în cuie mateloţii, în frunte cu şeful lor de sindicat.”   Căpitanul (dând pe gât o altă sticlă de rom, şi clătinându-se pe picioare): „Mai bine să sufăr de tangaj, decât de rău de mare.” Apoi începe să dea comenzi: ”Dublaţi baliza, ridicaţi spinakerul, gineală la babord!” „Prea târziu, căpitane”, mai apucă să strige secundul căzând de pe catalige. Se aude apoi un zgomot sinistru, cât o mie de scârţâituri de uşi din filmele de groază. Căpitanul o strânge în braţe pe blondă. Din difuzoarele de pe punte izbucneşte melodia din Titanic: „You're here, there's nothing I fear /And I know that my heart will go on.” Secundul evaluează rapid pagubele: „Avem o gaură imensă sub linia de plutire, am pierdut sala maşinilor, busola şi avem un om la apă.” „Cine, e?” „Musul ăla prostănac, care visa să-ţi ia locul. Să-i arunc colacul de salvare?” „ Mai bine aruncă-i ancora, să se-nveţe minte.” „Căpitane, credeţi că vom fi în stare să ne redresăm?” „Bineînţeles. Tu ia ghiordelul şi treci la scos apa din cocă, distribuie apoi vâsle echipajului, iar eu o să vă ţin ritmul la tobă. În felul acesta cu siguranţă ajungem la liman.”

Titanic, Viorel Gaita, Traian Basescu, Elena Udrea, Dan Pasat,naufragiu, amuzant, coca, blonda, sexy, lol.  

miercuri, 9 februarie 2011

Presa sub microscop (3)

E clar că într-o societate în care consumatorul e rege, nu ai cum să ceri calitate de la presă. Multe dintre ziarele de „quality” din România au fost influenţate de succesul facil al presei tabloide, făcând şi ele rabat în ceea ce priveşte informarea politică şi socială în favoarea senzaţionalului, bârfelor şi pornografiei. Jurnaliştii, alminteri serioşi şi responsabili, au fost „siliţi” să caute fete pentru pagina 5, reţete afrodisiace, vedete de hârtie creponată şi să publice titluri de genul: „Şi ciorile fac duş” (nu, nu e un articol despre vreo minoritate etnică asa cum am crezut şi eu prima dată ci e un mic „documentar” despre banala cioară de semănătură, specie propusă pentru ocrotire de parlament), „A ţinut 29 de ani cadavrul mamei în frigider” (n-am citit decât titlul, dar bănuiesc că este vorba despre un caz de sechestrare de cadavru, fiica sprijinind cadavrul mamei de pragul uşii ori de câte ori venea poştaşul cu pensia),  „Rihanna nu este bisexuală” (eu zic că e foarte bine venită această precizare, mai ales pentru cei care nu puteau dormi nopţile din cauza incertitudinii).

Printre funduri, tâţe de piţipoance şi poziţii sexuale există în fiecare dintre aceste tabloide (nu dau nume ca să nu le fac reclamă) oricât v-aţi mira şi o rubrică de actualitate politică. Într-unul din tabloide am găsit următorul titlul: "Pe lângă şpăgi, au filmat şi sex la birou”. Aţi ghicit. E vorba despre camerele de luat vederi instalate în calculatoarele cu care vameşii arestaţi lucrau zi de zi. Probabil că cele care nu aveau bani de şpagă plăteau în natură. Urmează imediat în dreapta un alt articol: „Cum se face sex în maşini de fiţe” şi gândul îmi fuge fară să vreau la Logan-ul lui de fiţe al domnului preşedinte Băsescu. Mai jos un pic: „Bahmuţeanca vrea sexy-şofer.” Nu ştiu de ce gândul mă duce tot la Băse. Rămânănd tot în sfera politicului mai aflăm că: „Gigi Becali a făcut aluzii jignitoare la adresa lui Marius Lăcătuş” şi că „Masturbarea face bine sănătăţii” (probabil legat de faptul că Marius Ianuli, team-managerul Stelei şi nepotul lui Gigi Becali, a fost filmat în timp ce se masturba frenetic în faţa webcam-ului, în timpul unui cantonament al echipei din Ghenecea). O soluţie pentru gripa sezonieră ne propune pe prima pagină un alt tabloid: „Faceţi sex cel puţin de cinci ori pe săptămână pentru a scăpa de boli”. Ca să mai uite de griji şi de faptul că s-ar putea bunicii lor să nu-şi mai primească pensiile, două domnişoare au scris articolul: „Manual de sex pentru pensionari”. Tot legat de gripă e şi titlul: „Băsescu vrea un nou referendum pentru ridicarea imunităţii”. La rubrica „Tezaur folcloric”din acelaşi tabloid aflăm că „Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda şi-a turnat mătuşa la securitate.” La „Secrete din bucătărie” suntem informaţi că „Romaniţa a fost prinsă cu mâna pe fundul avocatului”. In timp ce acesta toca ceapă pe respectivul fund, aş mai adăuga eu. Avem parte şi de ştiri sportive: „Ilinca Vandici se oferă lui Marica”, şi „O româncă beată din Spania s-a aruncat pe geam ca să coboare să-şi cumpere alcool.” Normal că fiind beată a confundat geamul cu uşa. Sau a vrut pur si simplu s-ajungă mai repede că prea o ardea gâtlejul. Nici nu vreau să mă gândesc ce se poate întâmpla cu un comandant de navă atunci când rămâne fără alcool. 


Revista presei, viorel gaita, tabloide, rihanna, afrodisiace, amuzant, funduri, tâţe, piţipoance, pozitii sexuale, sex la birou,  Traian Băsescu, Bahmuţeanca, Gigi Becali, Masturbare, Steaua, Marius Ianuli, Gheorghe Turda, Romaniţa, Ilinca Vandici, Marica.