joi, 31 martie 2011

Horia Roman Patapievici la Radio Guerilla, sau despre neadaptarea discursului in funcţie de receptor


Azi dimineaţă l-am ascultat pe H.R. Patapievici la Radio Guerrilla. Mi s-a părut că a venit total nepregătit la intâlnirea cu ascultătorii postului, care se ştie, sunt mai inteligenţi decât ai lor. Pe parcursul interviului am trăit cu impresia că unul dintre interlocutori (ori Dobro ori Craio) i-a pus un băţ pe scaun (cum puneam noi profesorilor pioneze când eram mici) şi HRP-ul s-a aşezat cu fundul pe băţ fără să-l vadă. I-am zărit până şi papionul roşu la gât, deşi emisiunea era la radio (intelegeţi voi ce vreau sa spun). Ca o divă ce este, HRP s-a lăsat aşteptat. Mult peste sfertul academic. Iar când in sfârşit a sosit a dat vina pe oraşul aglomerat şi pe trafic, de parcă n-ar fi ştiut in ce oraş trăieşte. S-a discutat un pic despre politică (de ce inaintaşii nostri au reuşit să ne unească in timp ce actualii politicieni nu fac decât să ne dezbine ?), despre umor (imi place umorul sec englezesc, dar si cel românesc cu accentele lui de cruzime şi limbajul lui colorat) şi despre viaţa de după moarte (da, exista viaţă după moarte !). La final HRP şi-a exprimat regretul că s-a vorbit prea puţin despre ICR (Institutul Cultural Roman)  şi despre schimbările benefice ce s-au produs acolo de cand este el director. De exemplu in mandatul său s-au tradus 250 de carţi faţă de numai 10 in mandatul celui dinainte. O fi pus la socoteală şi cartea consilierului prezidential Cătalin Avramescu, publicată la editura Princeton, carte pentru care ICR a plătit 7000 de euro? Vedeţi, pentru găinarii de genul asta nu-mi place H.R.Patapievici, omul. Si nu-mi mai place pentru oportunismul de care a dat dovadă. A mai spus printre altele, in interviul de la Radio Guerrilla, că in ceea ce-l priveşte nu este un iubitor al scandalurilor şi al controverselor, uitând cum el însuşi a provocat un scandal imens fix în ziua ultimul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale atunci când a acordat un interviu unui important ziar din Spania, în care afirma că "există o casetă cu Geoană primind sex oral". HRP-ul a facut uitată apoi această casetă impiedicandu-ne astfel să-l vedem pe Geoană in exerciţiul funcţiunii. Oricum cred că aparitia acestei casete i-ar fi făcut mult mai mult bine lui Geoană decat i-a facut jacuzzi-ul de la Vântu. Părerea mea.   

Horia Roman Patapievici, Radio Guerilla, Dobrovolschi, Craioveanu, Viorel Gaita, ICR, Geoana, Catalin Avramescu

miercuri, 30 martie 2011

Intrebarea fără răspuns


Doamna pe care o vedeţi in materialul video de mai sus ar fi meritat un premiu pentru răbdare. Eu cred că ii curge prin vene niscaiva sânge de Sisif, altfel nu-mi explic cum de a luat-o de la capăt de atâtea ori, netulburată si cu zâmbetul pe buze. Interviul a durat cu totul vreo 30 de minute, dar sunt convins că ar fi putut dura mult mai mult. 
Materialul a fost difuzat in februarie 2008, pe PrimaTV, in cadrul emisiunii : România lui Gaiţă.

luni, 28 martie 2011

Un pas mic pentru om, o minciună uriaşă pentru omenire


Buzz Aldrin e luminat in partea intunecata a modulului.




















Mă uit la o fotografie făcută de tatăl meu pe 21 iulie 1969: un punct luminos pe un ecran negru de televizor Rubin, în interiorul căruia e scris cu pixul: „primii oameni pe lună”. Asta a constituit pentru mine, ani de-a rândul, singura dovadă că americanii păşiseră pe lună: un ecran negru de televizor (ştiţi şi voi că în epoca lui Ceauşescu nu prea se făcea mare tam-tam pentru reuşitele unei societăţi decadente în care omul era exploatat de către om) cu un punct luminos in centru.
Taică-meu făcuse poza cu un aparat rusesc, un Smena-symbol cu blitz ataşabil. Nu fusese vorba de vreun sabotaj din partea ruşilor (învinşi de SUA în cursa pentru cucerirea Lunii) faptul că poza ieşise aşa. Pur şi simplu taică-meu nu ar fi trebuit să folosească bliţul.

Mai târziu am văzut filmul „Odiseea spaţială 2001” (apărut în 1968), în regia lui Stanley Kubrik, regizor despre care un critic de film american spunea: „Dumnezeu a creat Lumea în şase zile, iar în a şaptea zi Kubric i-a trimis-o înapoi pentru modificări”. Odiseea spaţiala 2001, a fost filmat în stransa colaborare cu NASA. Jan Harlan unul din producătorii lui Stanley Kubrik spunea în 2008 că: „filmul se constituie intr-un imens exercitiu de PR pentru Nasa”, iar Faruk Elbaz, directorul tehnic al Nasa în perioada filmărilor afirma că: „nu e nici un dubiu. Inginerii şi designerii programului spaţial au fost influenţaţi de acest film.”

Una dintre dovezile palpabile ale acestei influenţe îl constituie faptul că în urma apariţiei filmului Nasa a modificat costumele spaţiale ale astronauţilor. După succesul extraordinar al Odiseei spaţiale 2001, NASA a realizat cât de important este  rolul unui regizor în atragerea opiniei publice americane pentru susţinerea proiectului „Primii oameni pe Lună”, proiect care începuse să fie foarte costisitor.

Citându-l pe Hitler: „cu cât o minciună este mai mare cu atât este mai uşor este pentru populaţie s-o creadă”. Şi cine era cel mai mare specialist în minciuni frumoase, dispunând totodată de logistica necesară implinirii acestui „american dream” promis de Kennedy la începutul mandatului său de preşedinte? Nimeni altul decăt Hollywood-ul.
The rest is history.

P.S.: în urma prea multor dovezi care demonstrează că pozele misiunii Apollo 11 au fost făcute în studio, Nasa a lansat o altă ipoteză: zborul pe Lună a avut loc, numai că atunci când atronauţii au revenit pe Pământ şi-au dat seama că filmele foto au fost compromise, aşa că au trebuit să refacă pozele în studio.

Şi una şi mai tare preluată pe 17 iulie 2009 de la THE ASSOCIATED PRESS (si REUTERS): NASA a anunţat prin purtătorul său de cuvânt că video-caseta cu filmul original al misiunii Apolo 11 a fost ştearsă cu ani în urmă şi că s-a înregistrat altceva deasupra. Asta e ca şi cum aş înregistra eu pe caseta mea cu nunta, finala campionatului mondial de fotbal. Probabil c-aş reface apoi nunta în studio. Nu neapărat însă cu aceeaşi mireasă.

duminică, 27 martie 2011

Dialog "pe bune" cu Victor Ponta


Un dialog politic cu "poticneli", datorate interferenţelor audio ale unor posturi de radio pirat, precum şi unei false sunetiste şi a unui fals electrician care tot incearcă sa se bage şi ei in seamă cu politicianul. Sincer, vouă vi se pare ca Ponta are umor, sau doar se screme?
Materialul a fost difuzat in februarie 2008, pe PrimaTV, in cadrul emisiunii : România lui Gaiţă.


sâmbătă, 26 martie 2011

De vorbă cu Viorel Gaiţă (Cristian Bucur, Impact Montreal, ianuarie 2011)

Prin tehnici vânătoreşti iscusite pe care le-am învăţat cu trecerea timpului, am reuşit să prindem pasărea (Gaiţa adică) şi să o luăm la întrebări. Iată ce a ieşit...



                                    Impact: Cum se simte Viorel Gaiţă la doi ani de la întoarcerea în România?
Viorel Gaiţă: Există în sitcom-uri (care mai toate, cu mici excepţii respectă o reţetă clară) o situaţie comică intitulată “Fish out of the water”. Adică un personaj care scos din mediul lui se comportă ca “peştele pe uscat”. Aş spune că, din contră, eu mă simt în România ca “peştele în apă”. Mă simt acasă. E ca şi cum aş fi reluat viaţa exact din punctul în care am lăsat-o acum 10 ani când am plecat. Nici n-a fost prea greu. Nu s-a schimbat mare lucru.

I.: Ce faci în momentul de faţă şi ce planuri de viitor ai?
V.G.: În momentul de faţă colaborez cu Antena 1 la emisiunea de farse Plasa de stele. Sunt producător de segment şi realizez farsele pentru oameni obişnuiţi (cu camera ascunsă) şi fake-interviurile cu personalităţi.
Pentru planurile de viitor am să consult o vrăjitoare, că tot le impozitează Băsescu.
I.: Ce-ţi place cel mai mult în România? Dar cel mai puţin?
V.G.: Cel mai mult, faptul că poţi intra cu oricine în vorbă fără să fii considerat nebun şi cel mai puţin faptul că se promovează nonvalorile.

I.: Hai s-o dăm pe politică... care e cel mai tare politician român la ora actuală?
V.G.: După părerea mea încă nu s-a născut, sau nu s-a întors încă în ţară de prin străinătăţuri.

I.: Cât crezi c-ar rezista un politician canadian în România? Dar un politician român în Canada?
V.G.: Cred că ştiu unde baţi. Din păcate politicianul Canadian cred că ar rezista destul de mult în România, ba chiar cred că ar începe să-i placă (mai ales dacă ar face cunoştiinţă şi cu româncuţele noastre). Corupţia şi traficul de influenţă sunt contagioase. Pe de altă parte un politician român cred că ar rezista destul de puţin în Guvernul Canadei pentru că n-ar mai avea cum să-şi bată aşa de uşor joc de banii publici şi de cei care l-au ales.

I.: Într-un meci de box între prim-ministrul Canadei, Stephen Harper şi preşedintele României Traian Băsescu, cine crezi c-ar fi învingător?
V.G.: Cred că Traian Băsescu nu s-ar putea abţine şi l-ar face ţigan împuţit încă din prima repriză pe arbitrul partidei, iar drept urmare va fi descalificat.

I.: Ce-ţi vine instantaneu în minte când  zici Montreal?
Când zic Montreal zic pistele pentru biciclişti în tot oraşul, cerul care urmăreşte curbura pământului, cum n-am mai văzut în altă parte, spectacolele în aer liber din Vieux-Port, terasele de pe Saint-Denis.

I.: Te mai întorci in Canada?
V.G.: Cu siguranţă. Am stat deja opt ani în Montreal şi mai am încă doi până să-i fac pe cei 10 după care statul Canadian îţi acordă pensie. N-ar fi păcat s-o pierd?

I.: O întrebare de tip "Gaiţă" pentru românii din Canada?
V.G.: Sincer, nu vă e teamă de "Futuriştii" lăsaţi în libertate?

vineri, 25 martie 2011

Povestea lui Viorel Gaiţă, farsorul anilor ’90 la TV (Petrisor Obae, Ev Zilei, iulie 2008)


A încercat televiziune în Canada, dar a făcut bani vânzând telefoane mobile. Plecat din ţară în 2000, el revine pe sticlă după câţiva ani în care nu s-a adaptat peste Ocean.
Când Gaiţă se ţinea de farse, prin 1992, şi încerca să descopere „zonele erogene“, Daniel Buzdugan şi Şerban Huidu erau elevi la liceu. Gabi Jugaru era încă un necunoscut pentru marele public. Farsele de la Mitică însă erau subiect de discuţie a doua zi cu prietenii.

Momentele de atunci au intrat în antologie: accidentul de pe „artera pulmonară“ sau neregulile sesizate de Garda financiară în legătură cu „sucurile gastrice“. Gaiţă (44 de ani) şi-a continuat farsele începute la Tele 7abc la Pro TV. În 2000, a plecat în Canada. S-a întors acum, după opt ani, tot în TV. Din 7 iulie, va prezenta cu Ovidiu Ianu emisiunea „Miştok Show“ la Antena 1.

„Trecea viaţa pe lângă noi“


EVZ: Televiziunea e violentă, tabloidă,
nocivă. De ce te-ai întors?
Viorel Gaiţă:
În niciun caz pentru ce ai enumerat. M-am întors din cauza unei neîmpliniri şi a unei nostalgii faţă de perioada de televiziune pe care am trăit-o în România imediat după Revoluţie. Când am plecat aveam aşa o lehamite şi nu mă gândeam că o să mă mai întorc. Eu am venit în România cam în fiecare an şi Bebe (Ovidiu Ianu - n.r.) îmi tot băga câte un fitil, îmi strecura în subconştient câte o neîncredere. Că e nevoie de umorul meu, că e loc pe piaţă. Chestia asta a săpat, a intrat pe fisuri şi a crescut, mai ales că acolo nu prea am făcut ce făceam în România, eram agent de vânzări.

Ce a contat cel mai mult?

În primii ani a fost foarte greu. Trăgeam linie la sfârşit ca să vedem dacă mai rămânem. Pe urmă am zis să stăm ca să luăm cetăţenia, apoi a apărut primul copil. A venit şi al doilea copil şi ne-a fost greu să ne rupem. Dincolo de realizările materiale, casă, două maşini, trecea viaţa pe lângă noi. Era totul ca în filmele americane: serviciu - casă.

Nu asta îşi doresc cei mai mulţi?

Nu e chiar aşa. Eram ca nişte roboţei cu program strict. Şi aici o să se întâmple la fel, dar mai rămân ieşirile cu prietenii. În aprilie am venit singur şi am zis că dacă am un semnal, atunci aduc toată familia. Am discutat cu Bebe, ne-am hotărât pe un format de talk-show de divertisment de seară. Mai întîi am fost la Prima, ne-au primit foarte bine, ni s-au dat bani să facem un pilot. Numai că după ce l-au vizionat au spus că nu este pentru publicul lor. Am bătut apoi la uşa Antenei 1, la Florin Nicoară (director de programe - n.r.). A văzut pilotul şi am rămas surprins să văd că râde.

Acum opt ani ai plecat într-un
moment de vârf al Pro TV-ului.
Până atunci avusesem un statut preferenţial în Pro TV. Nu se amesteca nimeni în bucătăria mea, eu veneam cu caseta şi o predam. Aveam un statut pe care nu ştiu dacă mulţi l-au avut, şi probabil lucrul acesta începuse să deranjeze. Am fost atribuit unei case de producţie şi, încet, încet, au început să apară mici discuţii. Mi s-a luat şi emisiunea de la radio, „Gaiţele de la miezul nopţii“, care, după părerea mea, mergea foarte bine, pe motiv că nu are audienţă. Pe urmă, „Echipa mobilă“ începuse să scârţâie. O mutau ba înainte de meci, ba după meci, ba o mai săreau. Au mai fost mici chestii pe care eu le-am resimţit negativ, care s-au acumulat. Au venit peste faptul că Monica, soţia mea, a fost acceptată la o bursă în Canada. A plecat ea prima, iar după şase luni am urmat-o.

Şi în Canada, când ai ajuns, ce ai
început să faci?
Atunci îmi doream chiar să devin anonim. Şi m-am trezit o rotiţă într-un sistem. Când am plecat de aici am zis că sunt dispus să fac orice. Dar în momentul în care porneşti de la un standard, nu îţi mai poţi permite orice. E ca şi cum ai lua-o din nou de la lingură.

Ai lucrat şi în TV în Canada.
Cum?
Am văzut unde e o producţie de film TV. Era un serial. M-am dus acolo şi am spus „ăsta sunt“. Înainte am încercat să trimit CV-uri în ideea că o să răspundă cineva. Nu există aşa ceva. E acelaşi sistem de relaţii care funcţionează peste tot. Am luat cărţi întregi de firme şi am trimis, cred, sute de CV-uri. Am făcut o postuniversitară în comunicare ca să mă integrez mai bine. Cred că am plecat un pic cam târziu. Dacă vrei să faci carieră acolo, trebuie să pleci pe la vreo 20 de ani, ca să ai prieteni, să ai contacte. Asta e ce mi-a lipsit. Cu diploma m-am dus la un studio de filmare. Eu aranjam aparatele video pentru regizor. Veneam dimineaţa, cablam cele două aparate video la camere şi în rest sorbeam din ochi ce se întâmpla pe platou.

Nu era frustrant?

Nu, pentru că o făceam cu plăcere. Era un mediu care mă stimula şi nu renunţasem la gândul meu de a penetra piaţa lor de mass-media. Contractul a fost de patru săptămâni. Apoi, prin intermediul producătorului-şef, m-a chemat asistent la regie, unde mă ocupam de figuraţie. Le spuneam când să intre în cadru, cum să intre. Apelau la mine ori când cineva dintre ei refuza, ori când condiţiile de filmare erau mai grele.

„După primul copil,
nu-mi mai puteam permite să fiu boem“

Câştigai bine?

Pentru salariile care erau acolo, nu. Nici din România nu am plecat din cauza banilor. Entuziasmul e mare la început. Dar stăteam de vorbă cu cineva şi-i spuneam că nu mă simt integrat. Ce se întâmplă acolo e foarte ciudat. Cine pleacă pentru că n-are ce să pună pe masă, acolo găseşte o realizare, se înscrie într-un sistem. Problema mea e că acum eu nu mai vreau să fiu o rotiţă din acel sistem. Ştiam de Canada din filmele lor de popularizare. Dar nu spune nimeni de iernile în care te apucă depresia pentru că ţin şase luni şi zăpezile sunt de un metru. Îţi zâmbesc în faţă, dar de fapt ei cred că le iei locurile de muncă.

Cât ai făcut TV acolo?

Şase luni la început, după care mi s-a oferit să moderez o emisiune pentru români la un post comunitar care dădea emisiuni în toate limbile. Asta a mai durat un an de zile. După ce s-a născut primul copil, nu-mi mai puteam permite să fiu boem. Mi-am reorientat activitatea în vânzări.

Ce vindeai?

De toate, pentru întreprinderi mici şi mijlocii, de la telefoane mobile până la internet, televiziune prin satelit, website-uri. Asta am făcut până am plecat - aproape şapte ani.

PIAŢĂ


„Nu suport lipsa unui simţ al ridicolului“


Cum găseşti piaţa TV acum?

Foarte fărâmiţată. Ce văd acum într-un fel mă îngrozeşte, dar îmi dă şi speranţe, pentru că mă gândesc că fenomenul acesta de manelizare, de bagatelizare, de becalizare, dacă vrei, trebuie să aibă şi un sfârşit. Perioada plecă- rii mele poate (poate cu puţin timp înainte) coincide cu declinul acesta al televiziunii, din punct de vedere al calităţii. Pe de altă parte, se înscrie într-un trend mondial. Este şi vina televiziunii. Deşi ei spun „le dăm ceea ce vor şi cer“. Staţi puţin, păi şi voi aţi contribuit la educarea acestui gust, ca televiziune.

Te uiţi la TV şi ar trebui să faci o
echipă de aur, un dream-team al divertismentului. Pe cine alegi?
Mai pe gustul meu sunt cei de la „Mondenii“. I-aş lua pe toţi, pentru că sunt talentaţi. „Cârcotaşii“ mi se pare că au intrat într-un fel de rutină, dar mi se par încă bine. Cei de la „Vacanţa mare“ n-au fost niciodată pe gustul meu, deşi îi ştiu personal şi ştiu că sunt nişte tipi cu mult umor, doar că merg mai spre marea masă, iar ei o recunosc. Eu sunt un tip cu un umor din vechea gardă. Dar ar trebui să mă adaptez şi eu, sunt foarte conştient. Chiar mi s-a spus că ar trebui să învăţ din modul în care s-a adaptat „Divertis“. I-aş lua în echipă. Mai sunt băieţii care scriu la „Animat Planet“ şi sunt pe gustul meu. Ioan T. Morar este un tip pe care îl admir şi vreau să văd dacă reuşim să intrăm într-o colaborare.

Ce te face să schimbi canalul
TV?
Nu suport lipsa unui simţ al ridicolului. E un sentiment pe care îl am când mă uit la unele programe. Uite, „Noră pentru mama“. Nu rezonez cu nimic din ce se întâmplă acolo. Telenovelele, iarăşi, mă scot din sărite. Ştirile au ajuns la un sadism şi la o cruzime... De-abia aşteaptă să se mai arunce unul de la fereastră ca să fie pe fază. Mă mir că nu vedem o filmare în direct a vreunuia. Exploatarea aceasta a sentimentului de compasiune. Dar suntem în trend. Citeam ceva care m-a lăsat perplex despre ce mai fac britanicii în zona de reality-show. Au imaginat un show cu top-modele handicapate. Noi încă n-am ajuns acolo.

Din ce vezi pe TV, ce îţi place?

„Mondenii“, „Divertis“, mă mai uit şi la Mircea Badea. Mai stau şi pe nebunia de la Gâdea. Mă distrează, văd nişte personaje acolo. Tipul cu laptopul clar joacă un rol acolo, e conştient de asta. Dar nu sunt un mare consumator de televiziune, spun sincer. Prefer să citesc o carte sau să ies în aer liber cu familia.

EMISIUNE


Jay Leno la pătrat, în „Miştok Show“


Crezi că-i mai prinzi pe români
cum îi prindeai prin ’94, la Tele 7?
Nu s-a schimbat mult. Doar că raportul dintre răspunsurile bune şi cele pe lângă e mai mare. Chiar am reeditat ancheta cu sepuku şi harakiri (ce vă trebuie ca să faceţi?) şi cel puţin din partea masculină am rămas uimit să văd câţi ştiu ce înseamnă acum. Atunci era imediat după Revoluţie.

Sunt mai emancipaţi?

Pot să spun asta, da. Au evoluat în ceea ce priveşte informaţia. Am făcut acelaşi lucru în Statele Unite şi în Canada şi am mers cu întrebări supersimple. Eu sunt conştient că nivelul ignoranţei este constant, exact ce spunea Murphy, doar că populaţia este într-o continuă creştere. E clar că pe undeva suntem în rândul lumii. Am avut surprize la întrebări precum câte laturi are triunghiul, numiţi trei ţări din Europa, în ce ţară este Marele Zid Chinezesc sau în ce lună a avut loc Marea Revoluţie din octombrie.

Partenerul tău cine este?
Este Bebe alias Ovidiu Ianu. A lucrat cu mine la „Echipa mobilă“, a fost producătorul meu şi a jucat şi în filmuleţe. Am păstrat legătura cu el aproape neîntrerupt cât eu am lipsit. Va fi o emisiune cu doi prezentatori. Un fel de Jay Leno, dar parodie, presărat cu momente filmate de tipul anchetelor de stradă, camere ascunse, scenete, reclame la mişto, parodii de emisiuni care există pe post, împănate de invitaţi care comentează filmuleţele.


CARTE DE VIZITĂ


Viorel Gaiţă


Anul naşterii
: 1964

Stare civilă:
căsătorit, doi copii

Studii:
Facultatea de Biologie, Geografie, Geologie, specializarea Geofizică (1989), Concordia University, Montreal Canada, Communication Studies (2002)

Carieră:
TVR („Veniţi cu noi pe programul doi“, „Ceaiul de la ora 5“), Tele 7abc („Mitică“, „Dialoguri politice“), Pro TV („Lumea lu’ Gaiţă“, „Echipa mobilă“)

Viorel Gaiţă vedetă TV:
"Am făcut acelaşi lucru în Statele Unite şi în Canada (anchete cu intrebari capcană) şi am mers cu întrebări supersimple. Am avut surprize la întrebări precum: câte laturi are triunghiul, numiţi trei ţări din Europa, în ce ţară este Marele Zid Chinezesc sau în ce lună a avut loc Marea Revoluţie din octombrie."

Viorel Gaiţă, umorist: „Nu fac orice pentru rating“ (Florina Tecuceanu Adevarul de marţi 30 mar 2010)

Realizatorul emisiunii „Mioritza Niuz“ de la TVR 1 scrie versuri, face umor şi se întristează că „publicul înghite aproape orice“. Viorel Gaiţă şi sora lui, Ileana, producător TV, lucrează pentru prima dată la un proiect comun. „Mioritza Niuz“ este un pamflet săptămânal, difuzat în fiecare sâmbătă de TVR 1. 
„Adevărul": Cât de repede te-ai reintergrat după ce ai revenit din Canada? 
Viorel Gaiţă: Extraordinar de repede. S-a întâmplat ceva ciudat. A fost ca şi cum aş fi fost plecat câteva secunde, nu nouă ani. Dacă stau şi mă gândesc mai bine, cred că de fapt nici n-am fost plecat. 
Ce regreţi din Canada? Trebuie să ai şi nişte amintiri frumoase...

Sunt multe, dar cele mai frumoase le reprezintă venirea pe lume a celor doi copii: Andrei şi Diana. Şi culorile pădurilor toamna, şi autostrăzile, fie ele şi nesuspendate, şi oraşul subteran, şi prietenii cu care jucam fotbal în fiecare săptămână. 
Cum simţi publicul? Este diferit de cel din anii '90 când înghiţea pe nerăsuflate pastilele din emisiunea „Lumea lui Gaiţă"? 
Atunci înghiţea pastilele din „Lumea lui Gaiţă", acum înghite aproape orice. Bineînţeles că publicul e diferit. În primul rând că e foarte îmbătrânit, tinerii preferând calculatorul.

Apoi, publicul s-a diversificat foarte mult. Dezamăgiţi de oferta de programe de la televiziunile generaliste, foarte mulţi au ales să se uite la televiziuni de nişă sau să facă altceva. Numărul de telespectatori a scăzut dramatic, urmând o tendinţă firească la nivel mondial, şi acum cel puţin 10 televiziuni se bat pe acelaşi bazin de telespectatori, sărăcit şi calitativ, şi cantitativ. Probabil că e nevoie de o investiţie destul de mare şi de proiecte de calitate şi de lungă durată pentru a-i aduce înapoi pe cei care au plecat din faţa televizoarelor.
Deocamdată nicio televiziune nu pare dispusă să le facă.

Producătorul emisiunii tale este Ileana Gaiţă, sora ta. „Mioritza Niuz" este o afacere de familie ? 
Se poate spune şi aşa. Adevărul este că aveam nevoie de un producător din TVR, emisiunea fiind o coproducţie, şi cum Ileana face parte dintre producătorii buni din TVR, alegerea a fost simplă.

Aţi mai lucrat împreună? 
N-am mai avut proiecte comune până acum, deşi am lucrat în acelaşi timp la aceeaşi televiziune, la Tele 7abc, în 1993. Ileana a preferat însă lucrurile mai serioase, mai profunde, reportajele emoţionante, eu am rămas fidel ironiei, umorului de stradă, băşcăliei. Aşa că şi „Mioritza Niuz" va fi un amestec din cele de mai sus. 
Ce nu a mers în colaborarea ta cu Antena 1 şi Prima TV?

În televiziunile comerciale simţi mereu în ceafă răsuflarea rating-ului. N-ai făcut audienţă în primele şase ediţii, eşti scos din grilă. N-ai timp să dezvolţi un proiect, să-l creşti. Se dă prea des vina pe public: publicul vrea scandal, publicul cere manele, publicul vrea bârfe. Dar pe public cine l-a format? Eu unul nu sunt dispus să fac orice pentru rating. Pe de altă parte, Televiziunea Publică ar trebui să reprezinte alternativa, ar trebui să fie cea care să ţină stacheta sus. Presiunea rating-ului fiind cumva secundară, pe primul plan ar trebui să fie preocuparea pentru calitatea programelor. 
Există Mondenii, Cârcotaşii, Divertis... Care este avantajul tău în faţa concurenţei?

Nu mă bat cu nimeni. Părerea mea e că sunt prea puţine emisiuni de divertisment de calitate, iar numele pe care le-ai enumerat mai sus fac parte dintre ele. E loc pentru toţi sub soare. Elementul care mă va distinge va fi umorul de stradă, pur, necontrafăcut, la care n-am de gând să renunţ. 
Într-o vreme publicai poezii pe agonia.ro sub pseudonimul Ioanid. Mai scrii versuri? 
Sunt în continuare membru pe agonia.ro, din păcate numai cu pseudonimul, pentru că în ultimul timp nu prea am mai publicat, din cauza absenţei stării de graţie. 

Gaiţă de România 
Viorel Gaiţă este autorul celebrelor farse realizate pe stradă, în anii '90, printre cetăţenii care îşi dădeau cu părerea despre periculosul agent termic, despre generalul Store sau despre nivelul erecţiei la români. În 2000 emigrează în Canada, unde stă opt ani.

Revine în România în 2008, unde realizează o emisiune la Antena 1, „Mishtok Show", difuzată doar un sezon. În 2009 se mută la Prima TV, cu emisiunea „România lui Gaiţă". Este căsătorit şi are doi copii: Diana (trei ani şi jumătate) şi Andrei (opt ani şi jumătate). Soţia sa, Monica, este project manager la Siemens.

Viorel Gaita, poetul de la Prima TV (Adevarul de duminica - februarie 2009)

Realizatorul emisiunii “Romania lui Gaita” de la Prima TV, surprinde umorul nu doar pe ecran, ci si in poeziile sale.
1) Tu esti poetul de pe Agonia.ro? Poeziile unde sint, ca nu ai niciuna postata acolo, ci doar un motto?
Viorel Gaita: Eu sunt. Da click pe link-ul asta si ai sa gasesti 3 pagini de texte (in total 106) http://www.poezie.ro/index.php/author/3148/page/1/Viorel%20Gaita
2)Te numesti si Ioanid. Ti s-a spus (ti se  spune) Ioanid?
V.G : Ioanid este pseudonimul meu de pe acest site de poezie (Agonia.ro). Site-ul asta a fost ca o gura de oxigen pentru mine. A reprezentat colacul de salvare de care m-am agatat si cu ajutorul caruia mi-am salvat si pastrat limba romana, acolo in Canada.
3) Dupa un an si jumatate (corect?) de cind ai revenit in Romania, te simti reintegrat?
V.G : Am doar un an de cand am revenit. Nu am de ce sa ma simt reintegrat pentru ca aici m-am simtit intotdeauna acasa. In Canada nu m-am simtit integrat nici dupa opt ani de zile.
4) Dar copiii tai (cu prenume, virsta)? Sufera copiii tai de faptul ca nu cunosc bine limba romana, la scoala?
V.G : Am doi copii: Diana de doi ani si 4 luni si Andrei de 7 ani si 3 luni. Ambii copii vorbesc foarte bine limba romana (au ascultat in masina povesti in limba romana si sunt la curent cu toate formatiile romanesti de muzica dance sau pop). Andrei urmeaza cursurile la scoala franceza de pe langa Ambasada Frantei la Bucuresti, ca sa continue programa franceza pe care a inceput-o la Montreal, iar Diana e la o gradinita cu predare in limba engleza. Bineinteles ca acasa vorbim in limba romana.
5) Spectacolul strazii romanesti difera de cel al strazii canadiene?
V.G : Bineinteles ca difera! Acolo lumea nu e asa de dornica sa-si dea cu parerea despre orice in fata camerei. Daca nu stie raspunsul, zice pur si simplu “nu stiu”. Dar fiti fara grija, au si ei Miticii lor, numai ca trebuie sa umbli mai mult pana-i prinzi.
6) Cum arata radiografia comica a societatii canadiene? Doar nu sintem noi cei mai stupizi dintre toate natiunile?
V.G : Am facut si-n Canada si-n Statele Unite anchete gen “Mitica”, cu intrebari capcana si am constatat ca cetateanul obisnuit din America de Nord are mult mai multe lacune decat cetateanul obisnuit de pe strazile noastre. Pai ei nu stiau raspunsurile la intrebari de tipul: “In ce tara se gaseste Marele Zid Chinezesc?”, “Cate unghiuri are triunghiul?”, “Numiti trei tari din Europa” etc. Asa cum s-a mai spus, inteligenta este constanta, numai ca populatia globului este in continua crestere.
7) Pe Gaita il cotropesc  turcii. Lumea lui Gaita se lupta la audienta, pe acelasi segment orar, cu o telenovela turceasca difuzata de Kanal D. Care este mai tare?
V.G : Asta se intampla in vara lui 2008, pe vremea cand eram la Antena 1. Acum ne batem cu filmele de actiune de pe toate posturile importante. Eu cred ca emisiunea “Romania lui Gaita” de la Prima TV isi va gasi publicul, incet incet, mai ales ca filmele de actiune de pe celelalte posturi au mai fost difuzate de 3-4 ori.
8) Lumea lui Gaita, cea care nu se vede pe ecran, din ce este compusa?
V.G : Lumea mea e destul de mica si se invarte in jurul familiei si prietenilor. Imi place sa ma joc cu copiii, sa le spun povesti, sa citesc o carte buna, sa vad un film bun, sa stau cu prietenii de vorba la un pahar.  
9) Scenariile voastre (ale echipei, asa cum sunt concepute pe hirtie sau in redactie, ) se potrivesc intotdeauna cu conditiile de pe tern? Au existat si factori perturbatori care v-au deturnat de la intentia propusa?
V.G : In general, scenariile ies mai bine decat le-am gandit. Intotdeauna exista si un dram de spontaneitate, de improvizatie. Imi place sa tin cont de ceea ce se intampla pe strada chiar in acel moment, si daca asta contribuie la imbunatatirea scenariului, atunci cu atat mai bine.
10) Cum procedezi ca VIP-urile din emisiune sa nu isi dea seama ca le faci farse?
V.G : Ii hipnotizez! Lasand gluma de o parte, VIP-urile vin crezand ca o sa aiba loc un interviu serios. Ma mai ajuta si moaca, pentru ca pot ramane sobru in aproape orice situatie. De pilda, fostului presedinte Emil Constantinescu este a doua oara cand i-o fac, e adevarat ca dupa aproape 14 ani. Probabil a crezut ca intre timp mi-a venit mintea la cap si din cauza asta a dat curs si celei de-a doua invitatii.
11) Ca in stropitorul stropit, ai avut si tu parte de farse facute de altii? Cind?
V.G : Nu mi s-a intamplat inca, dar ma astept din minut in minut sa mi se faca si mie o farsa. Cred ca deja sunt multi care se gandesc la asta. Nu cred ca sunt greu de pacalit. Totul e ca farsa sa fie credibila.
12) Este greu sa gasesti mereu inspiratie pt farse? De unde iti iei inspiratia?
V.G : Din strada, din viata de zi cu zi. Imi place sa cred ca am ramas un fin observator al societatii romanesti. Subiecte sunt la tot pasul! Totul e sa tii ochii deschisi si sa ai la indemana un pix si-un carnetel. Restul vine de la sine!
Sursa: Adevarul de duminica (februarie 2009)

miercuri, 23 martie 2011

"Iartă-mă" in varianta japoneză.

 
In acest material m-am prefăcut că sunt japonez si-o caut pe mama care m-a vândut pe când aveam doi ani unei familii de japonezi. Acţiunea se petrece intr-o comună de lângă Caracal. Fragmentul a fost difuzat in februarie 2008, pe PrimaTV, in cadrul emisiunii : România lui Gaiţă.


Gândurile aburite ale unui pierde vară (6)

Ecranul laptop-ului e singura sursă de lumină din celulă. E o lumină plăcută, dar rece. Mi-e dor de căldura trupului tău, Tamara. Mai tii minte ce scântei ieseau atunci când ne iubeam noi iarna, langă soba de teracotă din casa bunicilor tai? Scântei la propriu. Prima oară când te-am sărutat pe buze in intunericul din dormitor aproape că m-am electrocutat. La lumina flamei am citit dorinta din ochii tăi si afisul de pe peretele de deasupra patului: "Like a virgin", iar dedesubt poza Madonei. Cu timpul scânteile au inceput să se cam rărească, pentru ca in vara care a urmat să dispară de tot. Am crezut că dragostea noastră are un caracter sezonier, pentru că scânteile au revenit odată cu anotimpul de iarnă. Abia mai târziu am făcut legatura intre descărcarile astea electrice si puloverul de lână merinos pe care-l purtam de cum se lăsa frigul si pe care mi-l impletisesi cu mânutele tale.

Dragă Tamara, aici e trecut de unu noaptea, iar in celulă nu se aude decât târâitul unui greier care naiba stie cum a ajuns să se priveze singur de libertate. Sau poate imi tiuie mie urechile de atâta liniste. Oricum ceva tot se aude. Ceva ca motorasul unui aparat de depilat. Sau ca mai multe motorase pentru diverse alte aparate. Asa sforăie Vladimir. Pe mai mult voci. E un adevărat personaj, rus de origine, si are tatuată pe chelie, după modelul Gorbaciov, harta Europei de Est, cu granitele stabilite după 1989. E si România pe hartă, doar că are capitala la Budapesta. Nu e vina lui, e vina lui Gury (unde dracu’ o fi umlaut-ul pe tastatura asta?), un traficant de droguri care i-a facut tatuajul. Ai dracu’ unguri cum stiu ei să-si facă propagandă din orice. Vladimir e un zdrahon de bărbat, un pachet de muschi, fară prea mult creier. Nici nu se plânge de asta. A fost inchis pentru proxenetism si omor prin imprudentă. Avea o retea de minore si plasa trufandale personalitatilor politice. Pustoaice una si una: ucraineence, moldovence, ba chiar si câteva unguroaice aflate chipurile la studii, la Montreal.

Si-ntr-o seară il sună un parlamentar din opozitie si-i zice că are nevoie de un suflet pereche pentru o noapte, că se plictiseste singur in vila lui cu 24 de camere fără cineva cu care să vorbească, in afara lui Riky, papagalul său, si asa mai departe. De unde era să stie Vladimir că avea să fie ultima noapte de dragoste pentru barbatul de la celalalt capăt al firului, care tocmai implinise 77 de ani in acea zi si vroia să-si facă un cadou mai special cu această ocazie? A sunat-o imediat pe Ildy, o unguroaică de 16 ani cu experientă insă cât o femeie de 40. Ildy e un amestec letal de candoare si perversitate, un fel de călugarită care slujeste insă unui dumnezeu al plăcerii. E minionă, cu formele bine conturate, se imbracă intotdeauna in negru, cu rochii foarte mulate pe corp si te hipnotizează cu ochii ei verzi din care, atunci când e nervoasă aruncă lasere de aceeasi culoare.

Când i-a deschis usa, lui Paul Charets nu i-a venit să-si creadă ochilor: in fata lui stătea un vulcan gata să erupă, mutându-si nerabdarea de pe un picior pe celălalt. Până să aibă timp să zica ceva, pustoaica, având aerul unei eleve in primul an de colegiu s-a ridicat pe vârfuri si l-a sărutat fugar pe gură, ca si cum aripa unui fluture urias l-ar fi atins din greseală pe buze. "Bine te-am găsit dragul meu. Mi-a fost atat de dor de tine". Politicianul a incercat să iasă din paralizia ce il cuprindea incet, incet, ca o amorteală plăcută, s-a smucit brusc, aproape dezechilibrandu-se, si-a inchis usa. Ildy se instalase deja pe sofaua de culoarea visinei putrede din livingroom si dăduse drumul la televizor. "It is just a dream. An american dream", a auzit el vocea unui actor cunoscut, poate Pacino, poate De Niro. Paul Charest o privea de la distantă, asa cum stătea, dezinvoltă, cu rochia ei strâmtă si neagră prin care i se ghicea orice incordare a coapselor atunci cand isi misca picioarele. Ii venea să se ciupească si chiar se ciupi de fund pe furis, fără să-l vadă fata. Nu simti nimic. "Inseamnă că visez", isi zise si dintr-o dată se linisti. Paharele cu whisky de culoarea mierii din flori de tei de pe măsuta de sticlă sclipeau discret in penumbra din cameră. "Ciudat. E prima oară când visez in culori", constată politicianul.

Tamara, intrerup un pic cursul povestirii pentru că trebuie să-ti mărturisesc ceva. Incepand de ieri mă plimb intr-o calească trasă de 40 de cai focosi. Nu, n-am inebunit, e doar o figură de stil, bineinteles, draga mea. Nici n-as avea pe unde să ma plimb cu trasura, că inchisoarea are o curte destul de mică. Hai că intelegi tu, că esti fată citită. Nici acum n-am uitat cum il citeai pe Patapievici, pe diagonală, asa cum invătasesi la un curs de citire rapidă. Ai terminat toti clasicii rusi intr-o săptămână si pe urmă nu mă mai scoteai din "Idiotul". Ba chiar incepusesi să crezi că ai fost Ana Karenina intr-o altă viată, si te-am găsit intr-o dimineată cu gâtul pe sina de tren a trenuletului electric, intinsă pe covorul din sufragerie, murmurând ca in transă: "Ai dreptate dragul meu. E o iubire imposibilă."

Ca să fiu sigur că ai inteles totusi figura mea de stil cu caii, uite, iti dau un element ajutător: acum doi ani mă plimbam intr-o trăsură trasă de 38 de cai. Dacă nici acum n-ai inteles inseamnă că te-ai ramolit, draga mea.

Nu mi-a spus nimeni la multi ani pentru ieri. Nu-i vorbă că doar Giculanu ar fi putut să-mi spună, dar pe el l-au internat la spitalul penitenciarului, la sectia de psihiatrie, că in prima zi, cum a intrat in celulă s-a urcat cu picioarele pe Vladimir care dormea linistit in patul lui fără să bănuiască  ce-l asteaptă, si-a inceput să-l calce pe zdrahon, apăsat, cu călcaiele, pe unde a apucat si cât a apucat. Adica vreo câteva fractiuni de secundă. Care mie mi s-au părut interminabile, de parcă actiunea s-ar fi derulat cu incetinitorul. Vladimir s-a trezit urlând ca din gură de sarpe, a sărit din pat ca un arc, s-a orientat rapid la fata locului, a localizat, a izolat si a indepărtat apoi primejdia dintr-un singur pumn bine plasat, in plexul solar al lui Giculanu.

Când l-au intrebat gardienii de ce a facut actul ăsta sinucigas, amicul meu a răspuns, indoit de mijloc si scuipându-si plămani că nu-i vina lui că celula e plină de gândaci slinosi de bucătarie, care pe deasupra mai pun si intrebari idioate, si nici una nici alta l-a trântit la pământ pe unul din gardieni si s-a pus cu călcaiele pe el. Profesoara de franceză ar fi fost cu sigurantă mândră să-l audă pe Giculanu ce frumos pronuntă "gândaci de bucătarie". Gardienii insă n-au părut deloc impresionati de progresele pe care le-a facut Giculanul la franceza quebecuasă si unul dintre ei i-a tras una dupa ceafă cu un fel de bulan care produce socuri electrice. Amicul a cazut fulgerat. Pană să apuc eu să-l compătimesc, exact in clipa in care il scoteau cu targa pe usă, mi-a făcut cu ochiul. Nu cu cel de sticlă, pentru că acum, dacă stau sa dau filmul inapoi, imi dau seama că si l-a scos si l-a pus precaut in buzunarul de la piept inainte să sară cu călcâiele pe Vladimir. Al dracului Giculanu, cum a premeditat el totul. Actor mare, ce mai. Până si pe mine m-a prostit.

luni, 21 martie 2011

Interviu "pe bune" cu Marko Bela (1994)


Pentru că tot se face atâta caz de "Problema maghiară" de când Csibi Barba a spânzurat manechinul cu chipul lui Avram Iancu la Miercurea Ciuc, m-am gândit sa public un interviu din 1994 cu Marko Bela (fostul preşedinte UDMR) . Interviul face parte din seria de "Dialoguri politice cu Viorel Gaiţă", difuzată  la Tele7abc, serie ce  includea şi prezenţa unui electrician (Vasile) şi a unei sunetiste (Suzy) care luau şi ei parte la interviu. De această dată, ca să-l bag şi mai tare in ceaţă  pe dl. Marko Bela, am schimbat puţin rolurile, in sensul că eu am jucat rolul sunetistului Vasile, in timp ce Vasile a jucat rolul meu, adică al moderatorului (a fost imbrăcat inclusiv cu sacoul meu). S-au dezbătut probleme cu adevărat spinoase, cum ar fi: problema ciobanescului mioritic (rasă de câine revendicată pe atunci de unguri), problema orientarii in spaţiu a maghiarilor şi s-a incercat să se afle răspunsul la intrebarea dacă unguroaicele sunt mai focoase decat româncele. Enjoy, cum ar zice Pişta.



Fake interviu cu Marian Vanghelie


video

La început a fost un interviu normal cu Marian Vanghelie, primarele de la sectorul 5, pă persoana fizică (cu întrebări banale de genul: ce poveşti vă plăceau în copilarie, care e cea mai penibila întamplare din viata dvs. etc.) Numai că, după primarele a plecat, eu am vizionat răspunsurile pe care le-a dat şi i-am pus cu totul alte întrebări. Un asemenea interviu ar putea fi studiat cu succes la "tehnici de manipulare în televiziune" . Asta dacă n-ar fi doar un banal trucaj de televiziune pentru o emisiune de divertisment. Interviul a fost difuzat in emisiunea "Plasa de stele" de pe Antena1 in data de 20 martie 2011.

sâmbătă, 19 martie 2011

Gaiţă beat in Parlament (2)


Am continuat vânătoarea de parlamentari pe holurile Palatului Parlamentului şi le-am pus diverse intrebări: "Ati avut vreodată vise onirice?" "Care sunt persoanele licenţioase din parlament?" Cine a scris piesa: "Cântăreaţa chioară"? "Usturime, rău mă doare, cand mi-l bagă bine-mi pare, ghici ce e"? "Aţi călcat in ceva, că miroase?" etc. Pe urmă m-a apucat subit o durere de măsea si-a trebuit să mă tratez cu palincă. Cât pe ce să borăsc pe doamna Ministru Secretar de Stat in Ministerul de Finanţe.
Fragmentul a fost difuzat in februarie 2008, pe PrimaTV, in cadrul emisiunii : România lui Gaiţă.

vineri, 18 martie 2011

Muguri de toamnă

De fiecare dată sosesc mai tarziu. De fiecare dată imi fac un nod la batistă si uit de ce l-am făcut. Goana nebună pe stăzi, printre trecători, n-ajută la nimic. Am să intârzii si azi la intalnirea cu mine.

Cele câteva vr
ăbii topăiau nelinistite pe pervazul ferestrei. Primele care-i simteau lipsa, pentru că el le dădea de mâncare in fiecare zi. Nimeni nu stia unde plecase si guresele vrăbii se intrebau... Dar cine poate sti ce se intrebau guresele vrăbii? Incepea o dimineaţă nouă in absenţa lui si asta era cât se poate de supărator. "Ce simplu ar fi să plec si să uit", tâsni in incapere gândul lui. Obiectele din jur erau aceleasi de care se impiedica noaptea când se ducea la toaletă. Vru să-si miste braţul, apoi capul, insă nimic nu se intâmplă. Pentru prima oară isi simti corpul ca pe o carapace, independent de vointa lui, guvernându-se după legi necunoscute. Reusise. Reusise să uite cum să-si miste bratul. Se văzu de deasupra, intins in pat, intr-o nemiscare firească. Trăsăturile feţei ii apăreau neclare, imagini din fotografii suprapuse, alcătuind o singură figură, fară o varsta precisă. Se privi in ochi fară să clipească, apoi privirea ii alunecă mai departe peste corpul inert din care tocmai plecase.
"Filosofia te indepărtează de oameni", ii spusese Sandu, prietenul lui. "Si cum să fac ca să mi-i apropii?" "Iubeste-i, sufoca-i cu dragostea ta".
Ii trebui un oarecare timp pentru a reface conexiunile cu carapacea. Braţul se miscă in cele din urma si poposi pe agenda de telefon de pe noptieră. O răsfoi neglijent apoi formă un numar de telefon. "Buna ziua. Cu Lili va rog". "Cine o caută?" "Un fost coleg de liceu." "Lili la telefon" "Bună!" "Bună ce?" "Vroiam să-ti spun că zilele astea la Polul Nord a fost descoperit un bărbat datând din epoca romantică, perfect conservat si că iubita lui din secolul nostru este chemată la faţa locului pentru identificare". "Si eu ce trebuie să fac? Dar stai, tot nu mi-ai spus cine esti."
Brusc isi aminti dungile negre lipite parcă de retină, ca umbre ale unor nevazute zăbrele, dungi ce nu dispăreau nici dacă inchidea ochii. Si incăperea fără pereţi sau cu pereţii de sticlă. Si genunchii lui striviţi de un zid ce se refuza privirii si căruia ii simţea consistenţa doar când incerca să treacă dincolo de el. Fără să stie de ce ii răspunse: "Sunt un bărbat cu genunchii insângeraţi", pe urmă inchise peste hohotul de râs al fetei.

Toamna era alungat
ă frenetic din curtea liceului. Câteva fete si câtiva baieţi strângeau in fărase amintirea verii. Avu sentimentul că a mai văzut odată aceeasi imagine si se gândi că de fapt si-a uitat viitorul si fiecare clipă ce trece nu face decat să i-l reamintească. Se auzi strigat. Era Sandu. "Ce inseamnă Sandu?", se intrebă in vreme ce, fără să se intoarcă il văzu cum se apropie. Sandu era paralela cu care se intâlnea din când in când la infinit.
Acum in curtea liceului e iarnă si Sandu n-ar avea pe cine să strige chiar dacă ar fi acolo. Curtea e pustie.

Ii pl
ăcea să o audă râzand. Râsul ei ii cobora in vine gâlgaitor, umplându-l de o prezentă mai certă decât trupul pe care-l strangea in braţe. Nu mai stia de ce i-a telefonat. "Se intamplă ceva inlauntrul nostru. In lipsa noastră cineva lucrează asiduu, face ordine printre sentimente, clasează emoţii, amplifica sau micsorează trăiri si nouă ne comunică numai rezultatele. Doar concluzia finală.
In râsul peste care inchise telefonul nu mai descoperi nici o fărâmă din râsul ei. "Timpul trece ireversibil", isi zise, mulţumit că acest adevar nu-si pierduse valabilitatea.

joi, 17 martie 2011

România "aburită" (1)


Suntem un popor plin de talente şi de talentoşi. Unul dintre aceste talente (ascunse) este şi cel al povestirii. Acesta devine vizibil mai ales dupa 3-4 sticle de bere, o sticlă de vin, o jumate de ţuică, sau o cană de palincă.

miercuri, 16 martie 2011

Jurnal de 10 ani (4)


A sunat mama din Italia şi mi-a zis că dacă sunt cuminte si nu mai dau cu gheara la babaroase cu băieţii în spatele blocului o să-mi ia o bicicletă cu schimbător de viteze şi cu suspensii cum are Marius care e copilul unui ministru demis. Bine, Marius are şi un ATV de jucărie pe benzină în care ascultă manele şi cu care a vrut s-o plimbe şi pe Elena, dar aceasta i-a dat cu flit şi-a zis că ea nu e piţipoancă ca nevestele de fotbalişti şi preferă să se plimbe pe jos cu mine. Bineînţeles că mi-a crescut inima cât un balon cu heliu de „Ziua îndrăgostiţilor”, mă şi miram cum nu vede şi Elena cum plutesc la câţiva centimetri deasupra solului din cauza balonului şi a levitaţiei (o şmecherie pe care am învăţat-o la cursul de yoga). 

La şcoală ne-am jucat şi de-a alegerile parlamentare. Eu am fost Crin Antonescu, că am părul lung şi-mi place Tudor Chrilă, Trăienel a jucat rolul lui Traian Băsescu, că-i place să se certe cu toată lumea şi să se izoleze în fundul clasei, Remus a fost Jiji Becali că ţine cu Steaua şi ştie toţi jucătorii şi toate înjurăturile galeriei, Radu a fost Victor Ponta că în ziua aia venise cu şapcă şi cu un tricou pe care scria Che Guevara, Victor a jucat rolul lui Mircea Geoană că şi el a fost la Moscova şi când s-a întors i-a spus doamnei profesoare că a fost în vizită la bunici, la Întorsura Buzăului.
Costel a fost Sorin Oprescu pentru că a fost singurul care la ora de „Ştiinţele naturii” a avut curajul să omoare o muscă şi s-o disece cu bisturiul. Am avut şi sloganuri electorale: „Vrei s-ajungi un bun yoghin, atunci votează cu Crin” şi-mi puneam şi ambele picioare pe după gât ca să le arăt alegătorilor cât sunt de maleabil. Sloganul lui Trăienel a fost plagiat după vărul Săndel de la Etno tv: „Produsul intern nu creşte, unii din noi îs desculţi, Parlament ne trebuieşte, da’ să nu fie-aşa mulţi”, aşa că a fost eliminat. Cel mai tare a fost sloganul lui Geoană, inspirat după reclama aia la glet: „Auzi, ţie ţi s-a întărit?” „Nu mă, nu mi s-a întărit.” Şi morala: „Dacă vrei ca leul să se întărească votează Geoană preşedinte”

Cele mai multe voturi (18 dintr-un total de 25) le-a obţinut Remus, adică Jiji Becali, că l-a convins pe adevăratul Bănel să vină-n campanie la noi la şcoală şi să le dea autografe la fete direct pe tricourile de sport, asa că toate fetele au votat cu Remus. Pe Mercedesa am prins-o votând de trei ori şi-am pedepsit-o să şteargă tabla cu oţet de mere până la sfârşitul anului. La ora de Religie am vorbit despre Dumnezeu. Victor a zis că pe timp de criza ar trebui şi Dumnezeu să se apuce de o afacere mai de doamne-ajută, dacă vede că nu mai merge cu lumânările. Cât Dumnezeu poţi să câştigi cu un asemenea biznis? Miruna a zis că a citit în biblie că la început a fost cuvântul şi l-a întrebat pe domnul popă dacă la început a fost tot cuvântul „caca” ca la ea, sau a fost un alt cuvânt. Remus a vrut să ştie dacă există vreo legătură între mărimea crucilor pe care şi le fac politicienii în biserică şi funcţiile pe care le ocupă. Elena l-a întrebat pe domnul popă: „Dacă toţi oamenii sunt făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, de ce femeile sunt nevoite să se machieze?”

marți, 15 martie 2011

Gaiţă beat in Parlament (1)


Parlamentari beţi aţi mai văzut (vă mai aduceţi aminte de cel care a adormit cu capul pe volan intre-o intersecţiie din Constanţia prin 2006?), dar reporteri beţi in Parlamentul României nu cred c-aţi mai văzut. M-am transformat pentru câteva ore in "Cetaţeanul turmentat" am pornit la vânătoare de parlamentari şi uite ce-a ieşit. Voi ce credeţi, in sticlă era vodcă sau apă plată?
Fragmentul a fost difuzat in februarie 2008, pe PrimaTV, in cadrul emisiunii : România lui Gaiţă.

Antisonet


Scrâşnesc în dinţi grăunţe de nisip,
Părul tău lung are miros de fum,
Se prăbuşesc secundele cu zgomot,
Orbul ne roagă să îl trecem strada.

Soarele-i roşu si deşertu-i roşu

Paharul are rujul tău pe buze,
Cad anii ca şi piesele de domino,
Şoferii claxoneaza ca nebunii.

Un lac imens e îngropat sub dune,
În ochiu-ţi stâng un fluture se bate,   Pe haine iar am picături de ceară,
 
Nu funcţionează nici un semafor,  
                                                      Zilele-s rupte-n două de cămile,
                                                      Tu stingi ţigara scurt în podul palmei.

Viorel Gaita 2004