Un pas mic pentru om, o minciună uriaşă pentru omenire

Buzz Aldrin e luminat in partea intunecata a modulului.

Mă uit la o fotografie făcută de tatăl meu pe 21 iulie 1969: un punct luminos pe un ecran negru de televizor Rubin, în interiorul căruia e scris cu pixul: „primii oameni pe lună”. Asta a constituit pentru mine, ani de-a rândul, singura dovadă că americanii păşiseră pe lună: un ecran negru de televizor (ştiţi şi voi că în epoca lui Ceauşescu nu prea se făcea mare tam-tam pentru reuşitele unei societăţi decadente în care omul era exploatat de către om) cu un punct luminos in centru.

Taică-meu făcuse poza cu un aparat rusesc, un Smena-symbol cu blitz ataşabil. Nu fusese vorba de vreun sabotaj din partea ruşilor (învinşi de SUA în cursa pentru cucerirea Lunii) faptul că poza ieşise aşa. Pur şi simplu taică-meu nu ar fi trebuit să folosească bliţul.

Mai târziu am văzut filmul „Odiseea spaţială 2001” (apărut în 1968), în regia lui Stanley Kubrik, regizor despre care un critic de film american spunea: „Dumnezeu a creat Lumea în şase zile, iar în a şaptea zi Kubric i-a trimis-o înapoi pentru modificări”. Odiseea spaţiala 2001, a fost filmat în stransa colaborare cu NASA. Jan Harlan unul din producătorii lui Stanley Kubrik spunea în 2008 că: „filmul se constituie intr-un imens exercitiu de PR pentru Nasa”, iar Faruk Elbaz, directorul tehnic al Nasa în perioada filmărilor afirma că: „nu e nici un dubiu. Inginerii şi designerii programului spaţial au fost influenţaţi de acest film.”

Una dintre dovezile palpabile ale acestei influenţe îl constituie faptul că în urma apariţiei filmului Nasa a modificat costumele spaţiale ale astronauţilor. După succesul extraordinar al Odiseei spaţiale 2001, NASA a realizat cât de important este  rolul unui regizor în atragerea opiniei publice americane pentru susţinerea proiectului „Primii oameni pe Lună”, proiect care începuse să fie foarte costisitor.

Citându-l pe Hitler: „cu cât o minciună este mai mare cu atât este mai uşor este pentru populaţie s-o creadă”. Şi cine era cel mai mare specialist în minciuni frumoase, dispunând totodată de logistica necesară implinirii acestui „american dream” promis de Kennedy la începutul mandatului său de preşedinte? Nimeni altul decăt Hollywood-ul.

The rest is history.

P.S.: în urma prea multor dovezi care demonstrează că pozele misiunii Apollo 11 au fost făcute în studio, Nasa a lansat o altă ipoteză: zborul pe Lună a avut loc, numai că atunci când atronauţii au revenit pe Pământ şi-au dat seama că filmele foto au fost compromise, aşa că au trebuit să refacă pozele în studio.

Şi una şi mai tare preluată pe 17 iulie 2009 de la THE ASSOCIATED PRESS (si REUTERS): NASA a anunţat prin purtătorul său de cuvânt că video-caseta cu filmul original al misiunii Apolo 11 a fost ştearsă cu ani în urmă şi că s-a înregistrat altceva deasupra. Asta e ca şi cum aş înregistra eu pe caseta mea cu nunta, finala campionatului mondial de fotbal. Probabil c-aş reface apoi nunta în studio. Nu neapărat însă cu aceeaşi mireasă.