Ecranul laptop-ului e singura sursă de lumină din celulă. E o lumină plăcută, dar rece. Mi-e dor de căldura trupului tău, Tamara. Mai tii minte ce scântei ieseau atunci când ne iubeam noi iarna, langă soba de teracotă din casa bunicilor tai? Scântei la propriu. Prima oară când te-am sărutat pe buze in intunericul din dormitor aproape că m-am electrocutat. La lumina flamei am citit dorinta din ochii tăi si afisul de pe peretele de deasupra patului: "Like a virgin", iar dedesubt poza Madonei. Cu timpul scânteile au inceput să se cam rărească, pentru ca in vara care a urmat să dispară de tot. Am crezut că dragostea noastră are un caracter sezonier, pentru că scânteile au revenit odată cu anotimpul de iarnă. Abia mai târziu am făcut legatura intre descărcarile astea electrice si puloverul de lână merinos pe care-l purtam de cum se lăsa frigul si pe care mi-l impletisesi cu mânutele tale.
Dragă Tamara, aici e trecut de unu noaptea, iar in celulă nu se aude decât târâitul unui greier care naiba stie cum a ajuns să se priveze singur de libertate. Sau poate imi tiuie mie urechile de atâta liniste. Oricum ceva tot se aude. Ceva ca motorasul unui aparat de depilat. Sau ca mai multe motorase pentru diverse alte aparate. Asa sforăie Vladimir. Pe mai mult voci. E un adevărat personaj, rus de origine, si are tatuată pe chelie, după modelul Gorbaciov, harta Europei de Est, cu granitele stabilite după 1989. E si România pe hartă, doar că are capitala la Budapesta. Nu e vina lui, e vina lui Gury (unde dracu’ o fi umlaut-ul pe tastatura asta?), un traficant de droguri care i-a facut tatuajul. Ai dracu’ unguri cum stiu ei să-si facă propagandă din orice. Vladimir e un zdrahon de bărbat, un pachet de muschi, fară prea mult creier. Nici nu se plânge de asta. A fost inchis pentru proxenetism si omor prin imprudentă. Avea o retea de minore si plasa trufandale personalitatilor politice. Pustoaice una si una: ucraineence, moldovence, ba chiar si câteva unguroaice aflate chipurile la studii, la Montreal.
Si-ntr-o seară il sună un parlamentar din opozitie si-i zice că are nevoie de un suflet pereche pentru o noapte, că se plictiseste singur in vila lui cu 24 de camere fără cineva cu care să vorbească, in afara lui Riky, papagalul său, si asa mai departe. De unde era să stie Vladimir că avea să fie ultima noapte de dragoste pentru barbatul de la celalalt capăt al firului, care tocmai implinise 77 de ani in acea zi si vroia să-si facă un cadou mai special cu această ocazie? A sunat-o imediat pe Ildy, o unguroaică de 16 ani cu experientă insă cât o femeie de 40. Ildy e un amestec letal de candoare si perversitate, un fel de călugarită care slujeste insă unui dumnezeu al plăcerii. E minionă, cu formele bine conturate, se imbracă intotdeauna in negru, cu rochii foarte mulate pe corp si te hipnotizează cu ochii ei verzi din care, atunci când e nervoasă aruncă lasere de aceeasi culoare.
Când i-a deschis usa, lui Paul Charets nu i-a venit să-si creadă ochilor: in fata lui stătea un vulcan gata să erupă, mutându-si nerabdarea de pe un picior pe celălalt. Până să aibă timp să zica ceva, pustoaica, având aerul unei eleve in primul an de colegiu s-a ridicat pe vârfuri si l-a sărutat fugar pe gură, ca si cum aripa unui fluture urias l-ar fi atins din greseală pe buze. "Bine te-am găsit dragul meu. Mi-a fost atat de dor de tine". Politicianul a incercat să iasă din paralizia ce il cuprindea incet, incet, ca o amorteală plăcută, s-a smucit brusc, aproape dezechilibrandu-se, si-a inchis usa. Ildy se instalase deja pe sofaua de culoarea visinei putrede din livingroom si dăduse drumul la televizor. "It is just a dream. An american dream", a auzit el vocea unui actor cunoscut, poate Pacino, poate De Niro. Paul Charest o privea de la distantă, asa cum stătea, dezinvoltă, cu rochia ei strâmtă si neagră prin care i se ghicea orice incordare a coapselor atunci cand isi misca picioarele. Ii venea să se ciupească si chiar se ciupi de fund pe furis, fără să-l vadă fata. Nu simti nimic. "Inseamnă că visez", isi zise si dintr-o dată se linisti. Paharele cu whisky de culoarea mierii din flori de tei de pe măsuta de sticlă sclipeau discret in penumbra din cameră. "Ciudat. E prima oară când visez in culori", constată politicianul.
Tamara, intrerup un pic cursul povestirii pentru că trebuie să-ti mărturisesc ceva. Incepand de ieri mă plimb intr-o calească trasă de 40 de cai focosi. Nu, n-am inebunit, e doar o figură de stil, bineinteles, draga mea. Nici n-as avea pe unde să ma plimb cu trasura, că inchisoarea are o curte destul de mică. Hai că intelegi tu, că esti fată citită. Nici acum n-am uitat cum il citeai pe Patapievici, pe diagonală, asa cum invătasesi la un curs de citire rapidă. Ai terminat toti clasicii rusi intr-o săptămână si pe urmă nu mă mai scoteai din "Idiotul". Ba chiar incepusesi să crezi că ai fost Ana Karenina intr-o altă viată, si te-am găsit intr-o dimineată cu gâtul pe sina de tren a trenuletului electric, intinsă pe covorul din sufragerie, murmurând ca in transă: "Ai dreptate dragul meu. E o iubire imposibilă."
Ca să fiu sigur că ai inteles totusi figura mea de stil cu caii, uite, iti dau un element ajutător: acum doi ani mă plimbam intr-o trăsură trasă de 38 de cai. Dacă nici acum n-ai inteles inseamnă că te-ai ramolit, draga mea.
Nu mi-a spus nimeni la multi ani pentru ieri. Nu-i vorbă că doar Giculanu ar fi putut să-mi spună, dar pe el l-au internat la spitalul penitenciarului, la sectia de psihiatrie, că in prima zi, cum a intrat in celulă s-a urcat cu picioarele pe Vladimir care dormea linistit in patul lui fără să bănuiască ce-l asteaptă, si-a inceput să-l calce pe zdrahon, apăsat, cu călcaiele, pe unde a apucat si cât a apucat. Adica vreo câteva fractiuni de secundă. Care mie mi s-au părut interminabile, de parcă actiunea s-ar fi derulat cu incetinitorul. Vladimir s-a trezit urlând ca din gură de sarpe, a sărit din pat ca un arc, s-a orientat rapid la fata locului, a localizat, a izolat si a indepărtat apoi primejdia dintr-un singur pumn bine plasat, in plexul solar al lui Giculanu.
Când l-au intrebat gardienii de ce a facut actul ăsta sinucigas, amicul meu a răspuns, indoit de mijloc si scuipându-si plămani că nu-i vina lui că celula e plină de gândaci slinosi de bucătarie, care pe deasupra mai pun si intrebari idioate, si nici una nici alta l-a trântit la pământ pe unul din gardieni si s-a pus cu călcaiele pe el. Profesoara de franceză ar fi fost cu sigurantă mândră să-l audă pe Giculanu ce frumos pronuntă "gândaci de bucătarie". Gardienii insă n-au părut deloc impresionati de progresele pe care le-a facut Giculanul la franceza quebecuasă si unul dintre ei i-a tras una dupa ceafă cu un fel de bulan care produce socuri electrice. Amicul a cazut fulgerat. Pană să apuc eu să-l compătimesc, exact in clipa in care il scoteau cu targa pe usă, mi-a făcut cu ochiul. Nu cu cel de sticlă, pentru că acum, dacă stau sa dau filmul inapoi, imi dau seama că si l-a scos si l-a pus precaut in buzunarul de la piept inainte să sară cu călcâiele pe Vladimir. Al dracului Giculanu, cum a premeditat el totul. Actor mare, ce mai. Până si pe mine m-a prostit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu