Povestea lui Viorel Gaiţă, farsorul anilor ’90 la TV (Petrisor Obae, Ev Zilei, iulie 2008)

A încercat televiziune în Canada, dar a făcut bani vânzând telefoane mobile. Plecat din ţară în 2000, el revine pe sticlă după câţiva ani în care nu s-a adaptat peste Ocean.

Când Gaiţă se ţinea de farse, prin 1992, şi încerca să descopere „zonele erogene“, Daniel Buzdugan şi Şerban Huidu erau elevi la liceu. Gabi Jugaru era încă un necunoscut pentru marele public. Farsele de la Mitică însă erau subiect de discuţie a doua zi cu prietenii.

Momentele de atunci au intrat în antologie: accidentul de pe „artera pulmonară“ sau neregulile sesizate de Garda financiară în legătură cu „sucurile gastrice“. Gaiţă (44 de ani) şi-a continuat farsele începute la Tele 7abc la Pro TV. În 2000, a plecat în Canada. S-a întors acum, după opt ani, tot în TV. Din 7 iulie, va prezenta cu Ovidiu Ianu emisiunea „Miştok Show“ la Antena 1.

„Trecea viaţa pe lângă noi“

EVZ: Televiziunea e violentă, tabloidă, nocivă. De ce te-ai întors?
Viorel Gaiţă: În niciun caz pentru ce ai enumerat. M-am întors din cauza unei neîmpliniri şi a unei nostalgii faţă de perioada de televiziune pe care am trăit-o în România imediat după Revoluţie. Când am plecat aveam aşa o lehamite şi nu mă gândeam că o să mă mai întorc. Eu am venit în România cam în fiecare an şi Bebe (Ovidiu Ianu - n.r.) îmi tot băga câte un fitil, îmi strecura în subconştient câte o neîncredere. Că e nevoie de umorul meu, că e loc pe piaţă. Chestia asta a săpat, a intrat pe fisuri şi a crescut, mai ales că acolo nu prea am făcut ce făceam în România, eram agent de vânzări.

Ce a contat cel mai mult?
În primii ani a fost foarte greu. Trăgeam linie la sfârşit ca să vedem dacă mai rămânem. Pe urmă am zis să stăm ca să luăm cetăţenia, apoi a apărut primul copil. A venit şi al doilea copil şi ne-a fost greu să ne rupem. Dincolo de realizările materiale, casă, două maşini, trecea viaţa pe lângă noi. Era totul ca în filmele americane: serviciu - casă.

Nu asta îşi doresc cei mai mulţi?
Nu e chiar aşa. Eram ca nişte roboţei cu program strict. Şi aici o să se întâmple la fel, dar mai rămân ieşirile cu prietenii. În aprilie am venit singur şi am zis că dacă am un semnal, atunci aduc toată familia. Am discutat cu Bebe, ne-am hotărât pe un format de talk-show de divertisment de seară. Mai întîi am fost la Prima, ne-au primit foarte bine, ni s-au dat bani să facem un pilot. Numai că după ce l-au vizionat au spus că nu este pentru publicul lor. Am bătut apoi la uşa Antenei 1, la Florin Nicoară (director de programe - n.r.). A văzut pilotul şi am rămas surprins să văd că râde.

Acum opt ani ai plecat într-un moment de vârf al Pro TV-ului.
Până atunci avusesem un statut preferenţial în Pro TV. Nu se amesteca nimeni în bucătăria mea, eu veneam cu caseta şi o predam. Aveam un statut pe care nu ştiu dacă mulţi l-au avut, şi probabil lucrul acesta începuse să deranjeze. Am fost atribuit unei case de producţie şi, încet, încet, au început să apară mici discuţii. Mi s-a luat şi emisiunea de la radio, „Gaiţele de la miezul nopţii“, care, după părerea mea, mergea foarte bine, pe motiv că nu are audienţă. Pe urmă, „Echipa mobilă“ începuse să scârţâie. O mutau ba înainte de meci, ba după meci, ba o mai săreau. Au mai fost mici chestii pe care eu le-am resimţit negativ, care s-au acumulat. Au venit peste faptul că Monica, soţia mea, a fost acceptată la o bursă în Canada. A plecat ea prima, iar după şase luni am urmat-o.

Şi în Canada, când ai ajuns, ce ai început să faci?
Atunci îmi doream chiar să devin anonim. Şi m-am trezit o rotiţă într-un sistem. Când am plecat de aici am zis că sunt dispus să fac orice. Dar în momentul în care porneşti de la un standard, nu îţi mai poţi permite orice. E ca şi cum ai lua-o din nou de la lingură.

Ai lucrat şi în TV în Canada. Cum?
Am văzut unde e o producţie de film TV. Era un serial. M-am dus acolo şi am spus „ăsta sunt“. Înainte am încercat să trimit CV-uri în ideea că o să răspundă cineva. Nu există aşa ceva. E acelaşi sistem de relaţii care funcţionează peste tot. Am luat cărţi întregi de firme şi am trimis, cred, sute de CV-uri. Am făcut o postuniversitară în comunicare ca să mă integrez mai bine. Cred că am plecat un pic cam târziu. Dacă vrei să faci carieră acolo, trebuie să pleci pe la vreo 20 de ani, ca să ai prieteni, să ai contacte. Asta e ce mi-a lipsit. Cu diploma m-am dus la un studio de filmare. Eu aranjam aparatele video pentru regizor. Veneam dimineaţa, cablam cele două aparate video la camere şi în rest sorbeam din ochi ce se întâmpla pe platou.

Nu era frustrant?
Nu, pentru că o făceam cu plăcere. Era un mediu care mă stimula şi nu renunţasem la gândul meu de a penetra piaţa lor de mass-media. Contractul a fost de patru săptămâni. Apoi, prin intermediul producătorului-şef, m-a chemat asistent la regie, unde mă ocupam de figuraţie. Le spuneam când să intre în cadru, cum să intre. Apelau la mine ori când cineva dintre ei refuza, ori când condiţiile de filmare erau mai grele.

„După primul copil, nu-mi mai puteam permite să fiu boem“

Câştigai bine?
Pentru salariile care erau acolo, nu. Nici din România nu am plecat din cauza banilor. Entuziasmul e mare la început. Dar stăteam de vorbă cu cineva şi-i spuneam că nu mă simt integrat. Ce se întâmplă acolo e foarte ciudat. Cine pleacă pentru că n-are ce să pună pe masă, acolo găseşte o realizare, se înscrie într-un sistem. Problema mea e că acum eu nu mai vreau să fiu o rotiţă din acel sistem. Ştiam de Canada din filmele lor de popularizare. Dar nu spune nimeni de iernile în care te apucă depresia pentru că ţin şase luni şi zăpezile sunt de un metru. Îţi zâmbesc în faţă, dar de fapt ei cred că le iei locurile de muncă.

Cât ai făcut TV acolo?
Şase luni la început, după care mi s-a oferit să moderez o emisiune pentru români la un post comunitar care dădea emisiuni în toate limbile. Asta a mai durat un an de zile. După ce s-a născut primul copil, nu-mi mai puteam permite să fiu boem. Mi-am reorientat activitatea în vânzări.

Ce vindeai?
De toate, pentru întreprinderi mici şi mijlocii, de la telefoane mobile până la internet, televiziune prin satelit, website-uri. Asta am făcut până am plecat - aproape şapte ani.

PIAŢĂ

„Nu suport lipsa unui simţ al ridicolului“

Cum găseşti piaţa TV acum?
Foarte fărâmiţată. Ce văd acum într-un fel mă îngrozeşte, dar îmi dă şi speranţe, pentru că mă gândesc că fenomenul acesta de manelizare, de bagatelizare, de becalizare, dacă vrei, trebuie să aibă şi un sfârşit. Perioada plecă- rii mele poate (poate cu puţin timp înainte) coincide cu declinul acesta al televiziunii, din punct de vedere al calităţii. Pe de altă parte, se înscrie într-un trend mondial. Este şi vina televiziunii. Deşi ei spun „le dăm ceea ce vor şi cer“. Staţi puţin, păi şi voi aţi contribuit la educarea acestui gust, ca televiziune.

Te uiţi la TV şi ar trebui să faci o echipă de aur, un dream-team al divertismentului. Pe cine alegi?
Mai pe gustul meu sunt cei de la „Mondenii“. I-aş lua pe toţi, pentru că sunt talentaţi. „Cârcotaşii“ mi se pare că au intrat într-un fel de rutină, dar mi se par încă bine. Cei de la „Vacanţa mare“ n-au fost niciodată pe gustul meu, deşi îi ştiu personal şi ştiu că sunt nişte tipi cu mult umor, doar că merg mai spre marea masă, iar ei o recunosc. Eu sunt un tip cu un umor din vechea gardă. Dar ar trebui să mă adaptez şi eu, sunt foarte conştient. Chiar mi s-a spus că ar trebui să învăţ din modul în care s-a adaptat „Divertis“. I-aş lua în echipă. Mai sunt băieţii care scriu la „Animat Planet“ şi sunt pe gustul meu. Ioan T. Morar este un tip pe care îl admir şi vreau să văd dacă reuşim să intrăm într-o colaborare.

Ce te face să schimbi canalul TV?
Nu suport lipsa unui simţ al ridicolului. E un sentiment pe care îl am când mă uit la unele programe. Uite, „Noră pentru mama“. Nu rezonez cu nimic din ce se întâmplă acolo. Telenovelele, iarăşi, mă scot din sărite. Ştirile au ajuns la un sadism şi la o cruzime... De-abia aşteaptă să se mai arunce unul de la fereastră ca să fie pe fază. Mă mir că nu vedem o filmare în direct a vreunuia. Exploatarea aceasta a sentimentului de compasiune. Dar suntem în trend. Citeam ceva care m-a lăsat perplex despre ce mai fac britanicii în zona de reality-show. Au imaginat un show cu top-modele handicapate. Noi încă n-am ajuns acolo.

Din ce vezi pe TV, ce îţi place?
„Mondenii“, „Divertis“, mă mai uit şi la Mircea Badea. Mai stau şi pe nebunia de la Gâdea. Mă distrează, văd nişte personaje acolo. Tipul cu laptopul clar joacă un rol acolo, e conştient de asta. Dar nu sunt un mare consumator de televiziune, spun sincer. Prefer să citesc o carte sau să ies în aer liber cu familia.

EMISIUNE

Jay Leno la pătrat, în „Miştok Show“

Crezi că-i mai prinzi pe români cum îi prindeai prin ’94, la Tele 7?
Nu s-a schimbat mult. Doar că raportul dintre răspunsurile bune şi cele pe lângă e mai mare. Chiar am reeditat ancheta cu sepuku şi harakiri (ce vă trebuie ca să faceţi?) şi cel puţin din partea masculină am rămas uimit să văd câţi ştiu ce înseamnă acum. Atunci era imediat după Revoluţie.

Sunt mai emancipaţi?
Pot să spun asta, da. Au evoluat în ceea ce priveşte informaţia. Am făcut acelaşi lucru în Statele Unite şi în Canada şi am mers cu întrebări supersimple. Eu sunt conştient că nivelul ignoranţei este constant, exact ce spunea Murphy, doar că populaţia este într-o continuă creştere. E clar că pe undeva suntem în rândul lumii. Am avut surprize la întrebări precum câte laturi are triunghiul, numiţi trei ţări din Europa, în ce ţară este Marele Zid Chinezesc sau în ce lună a avut loc Marea Revoluţie din octombrie.

Partenerul tău cine este?
Este Bebe alias Ovidiu Ianu. A lucrat cu mine la „Echipa mobilă“, a fost producătorul meu şi a jucat şi în filmuleţe. Am păstrat legătura cu el aproape neîntrerupt cât eu am lipsit. Va fi o emisiune cu doi prezentatori. Un fel de Jay Leno, dar parodie, presărat cu momente filmate de tipul anchetelor de stradă, camere ascunse, scenete, reclame la mişto, parodii de emisiuni care există pe post, împănate de invitaţi care comentează filmuleţele.

CARTE DE VIZITĂ

Viorel Gaiţă

Anul naşterii : 1964

Stare civilă: căsătorit, doi copii

Studii: Facultatea de Biologie, Geografie, Geologie, specializarea Geofizică (1989), Concordia University, Montreal Canada, Communication Studies (2002)

Carieră: TVR („Veniţi cu noi pe programul doi“, „Ceaiul de la ora 5“), Tele 7abc („Mitică“, „Dialoguri politice“), Pro TV („Lumea lu’ Gaiţă“, „Echipa mobilă“)

Viorel Gaiţă vedetă TV: "Am făcut acelaşi lucru în Statele Unite şi în Canada (anchete cu intrebari capcană) şi am mers cu întrebări supersimple. Am avut surprize la întrebări precum: câte laturi are triunghiul, numiţi trei ţări din Europa, în ce ţară este Marele Zid Chinezesc sau în ce lună a avut loc Marea Revoluţie din octombrie."