Muguri de toamnă

De fiecare dată sosesc mai tarziu. De fiecare dată imi fac un nod la batistă si uit de ce l-am făcut. Goana nebună pe stăzi, printre trecători, n-ajută la nimic. Am să intârzii si azi la intalnirea cu mine.

Cele câteva vrăbii topăiau nelinistite pe pervazul ferestrei. Primele care-i simteau lipsa, pentru că el le dădea de mâncare in fiecare zi. Nimeni nu stia unde plecase si guresele vrăbii se intrebau... Dar cine poate sti ce se intrebau guresele vrăbii? Incepea o dimineaţă nouă in absenţa lui si asta era cât se poate de supărator. "Ce simplu ar fi să plec si să uit", tâsni in incapere gândul lui. Obiectele din jur erau aceleasi de care se impiedica noaptea când se ducea la toaletă. Vru să-si miste braţul, apoi capul, insă nimic nu se intâmplă. Pentru prima oară isi simti corpul ca pe o carapace, independent de vointa lui, guvernându-se după legi necunoscute. Reusise. Reusise să uite cum să-si miste bratul. Se văzu de deasupra, intins in pat, intr-o nemiscare firească. Trăsăturile feţei ii apăreau neclare, imagini din fotografii suprapuse, alcătuind o singură figură, fară o varsta precisă. Se privi in ochi fară să clipească, apoi privirea ii alunecă mai departe peste corpul inert din care tocmai plecase.
"Filosofia te indepărtează de oameni", ii spusese Sandu, prietenul lui. "Si cum să fac ca să mi-i apropii?" "Iubeste-i, sufoca-i cu dragostea ta".
Ii trebui un oarecare timp pentru a reface conexiunile cu carapacea. Braţul se miscă in cele din urma si poposi pe agenda de telefon de pe noptieră. O răsfoi neglijent apoi formă un numar de telefon. "Buna ziua. Cu Lili va rog". "Cine o caută?" "Un fost coleg de liceu." "Lili la telefon" "Bună!" "Bună ce?" "Vroiam să-ti spun că zilele astea la Polul Nord a fost descoperit un bărbat datând din epoca romantică, perfect conservat si că iubita lui din secolul nostru este chemată la faţa locului pentru identificare". "Si eu ce trebuie să fac? Dar stai, tot nu mi-ai spus cine esti."
Brusc isi aminti dungile negre lipite parcă de retină, ca umbre ale unor nevazute zăbrele, dungi ce nu dispăreau nici dacă inchidea ochii. Si incăperea fără pereţi sau cu pereţii de sticlă. Si genunchii lui striviţi de un zid ce se refuza privirii si căruia ii simţea consistenţa doar când incerca să treacă dincolo de el. Fără să stie de ce ii răspunse: "Sunt un bărbat cu genunchii insângeraţi", pe urmă inchise peste hohotul de râs al fetei.

Toamna era alungată frenetic din curtea liceului. Câteva fete si câtiva baieţi strângeau in fărase amintirea verii. Avu sentimentul că a mai văzut odată aceeasi imagine si se gândi că de fapt si-a uitat viitorul si fiecare clipă ce trece nu face decat să i-l reamintească. Se auzi strigat. Era Sandu. "Ce inseamnă Sandu?", se intrebă in vreme ce, fără să se intoarcă il văzu cum se apropie. Sandu era paralela cu care se intâlnea din când in când la infinit.
Acum in curtea liceului e iarnă si Sandu n-ar avea pe cine să strige chiar dacă ar fi acolo. Curtea e pustie.

Ii plăcea să o audă râzand. Râsul ei ii cobora in vine gâlgaitor, umplându-l de o prezentă mai certă decât trupul pe care-l strangea in braţe. Nu mai stia de ce i-a telefonat. "Se intamplă ceva inlauntrul nostru. In lipsa noastră cineva lucrează asiduu, face ordine printre sentimente, clasează emoţii, amplifica sau micsorează trăiri si nouă ne comunică numai rezultatele. Doar concluzia finală.
In râsul peste care inchise telefonul nu mai descoperi nici o fărâmă din râsul ei. "Timpul trece ireversibil", isi zise, mulţumit că acest adevar nu-si pierduse valabilitatea.