Pe coridoarele intunecate suiera un vant rece, tăios si el isi rezemă pentru o clipa fruntea de zidul umed. Nu-l mai interesa iesirea din labirint. Scoase ceva din buzunarul de la piept, dar era prea beznă ca să se vadă ce. Aprinse bricheta si pe peticul de hartie se ingramadiră dintrodată trupuri tinere de barbati si femei, imbracate in aceleasi haine festive. Privirile lor fixau un punct pe care el il banuia doar, dincolo de cadrul fotografiei, intr-un alt spatiu, intr-un alt timp. Se plasă si el in acel punct si surprinse un aer mirat intrebator pe fetele lor, parcă straduindu-se să-si aducă aminte unde l-au mai vazut.
Mirosul de carne arsă ajunse la narile lui cand bricheta era aproape incandescentă. Isi zise ca nu mai are rost să strige, insă in aceeasi clipă auzi un urlet puternic, in care nu se recunoscu, desi pentru prima oara fu constient de miscarea buzelor: "Trebuie să-i găsesc, doar am intrat impreună." Urletul se pierdu pe pe coridoarele intortocheate ale labirintului si el se trezi tarat in urma lui, ca de un suflu puternic.
Langa Dragos se simtea totdeauna adevarat, chiar atunci cand era conventional si banal. "Intr-o prietenie trebuie să intri făra idei preconcepute". Se ivise o fisură in singuratatea lui si el obosise să o tot astupe.
De la liceu mergeau o bucată de drum impreună. Puneau intrebări si le lăsau fară răspuns fiindca pur si simplu un raspuns insemna o intrebare mai putin. Izbucneau din cand in cand in hohote de ras si trecătorii intorceau contrariati capul, fara să se oprească, grabindu-se parca toti spre o tinta comuna. Continuau să radă, inundati de o bucurie necunoscută celor ce treceau pe langă, sau printre ei, aproape atingandu-i dar fară sa-i atinga, si care-ntorceau capul fară să-i vadă.
Intr-un copac mai rămăsesera cateva frunze si cativa copii, considerand asta ca pe o insulta adusă bunei randuieli si toamnei, il scuturau cu putere. Frunzele se incapătanau să nu cadă. " Poate nici nu sunt de anul acesta, poate că sunt de toamna trecută", isi zise el si incapătanarea lor de a atarna in continuare, inutile, pe crengile copacului desfrunzit, i se paru dintr-o dată firească.
Ceilalti il asteptau in fata cinematografului si el isi lipi apropiindu-se de ei, zambetul stramb, un pic spre stanga, cu care ii obisnuise. "Ce caut eu in grupul asta?", se surprinse gandind. O privi pe Lili si in minte ii aparu imaginea unei cetăti asediate pe meterezele căreia nu se zareste nici un aparator. Si totusi cetatea rezistă. Nu datorita vre-unor forte misterioase ci pentru simplul fapt că asediatorii nu mai vroiau s-o cucerească. "Ce va fi după?", isi ziceau.
"Ce va fi după?", se intrebă el. Ar fi putut sa jure ca in clipa aia părul ei mirosea a ploaie proaspată de vară, dar nu jură.
Dpă film, Dragos propuse o plimbare cu barca si fetele primiră cu bucurie.
In parc, sedusi de aerul bland al toamnei, infloriseră cativa corcodusi. Bărcile stăteau aliniate cuminti la mal, legate cu lanturi, si i se păru, o clipă, că asa au fost si zilele lui. Constată absent genunchii dezgoliti de vant, rotunzi si albi, pe care nu mai dorea sa-i stranga in palme. Tacanitul metalic si vocea lui Alex: "V-am imortalizat pe toti pentru eternitate" se pierdură in apa linistită a lacului.
Auzi pasi si se ridică brusc, plin de sperantă. Aprinse din nou bricheta si lumina cu ea fata necunoscutului. Descoperi acelasi zambet stramb, mai mult spre stanga, lipit parcă gresit. Se prabusi in genunchi invins de o fortă de gravitatie pe care o ignorase pana atunci. "Opreste-te, nu are nici un rost. Au mai ramas doar cateva secunde din eternitate", striga el , agătandu-i-se de marginea pelerinei.
Implacabil, necunoscutul isi urma trecerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu