Odă lui Mircea Popescu (dacă nu ştii cine e inseamnă că degeaba ai blog)

În lume-i miezul nopţii şi-i răcoare,
Dar în oraş o luminiţă-i trează,
Cu tâmpla-n mâini, cu faţa gânditoare,
La karma Fainului Mircea veghează. 

Oare barosuri bat pe nicovale,
e vuiet de motoare, ori furnale?
Nu dragii mei, e inima-i ce bate,
Iar vuietu-i de la computer, frate!

Cum mânuieşte oare, tastatura,
că spor atâta poate să îi deie?
În faţa lui se-nclină azi natura
Şi turnul cel din Pisa, o idee.

Azi pragul suferinţei e trecut,
Dincolo de monitoare cântă-o ţară,
De vor razboi, hateri cu chipul slut,
Vor fi banaţi de Mircea de-o să-i doară.

Lui, om al faptei, ctitor, vizionar, poet,
Vreau să-i aduc şi gândul meu prinos,
În jurul lui, uniţi ca-ntr-un boschet,
Să simtă cât ne este de folos.

Părerea lui despre orice e lege.
Că e un geniu, se subânţelege.
Cu mintea-i odihnită, de-afacerist prosper,
Ne lasă prin “subsoluri” mesaje ce nu pier.

Nu-s simple vorbe, fapte sunt şi gânduri,
(de eşti isteţ, citeşte printre rânduri)
Eu şi cu mine, într-un glas jurăm,
Trilema şi cu Fainu să păstram!