Gândurile aburite ale unui pierde vară (1)

Stimată redacţie,

vă scriu pentru a treia oară, negru de suparare şi de fum, datorat unui scurtcircuit întâmplător pe care l-am provocat eu cu mâna mea când am dat drumul la calculator, din braţe, de două ori la rând, de ciudă că nu mi se mai conecta Internetu’. Acuma să mă iertaţi dacă mai mănânc din litere sau din cuvinte dar mi-au cazut pe jos câteva taste şi sunt prea nervos ca să le mai pun la loc acum iar una din ele cred c-a înghiţit-o ăla micu’ că ştiu că-i plăcea litera „q” foarte mult şi mai e şi fum în cameră de să-l tai cu cuţitul (pe fum, nu p-ăla micu'), da nu cu cuţitul nostru, că nu mai taie că l-am folosit ca să tai cu el ţevile de la caloriferul din dormitor că după ce că n-avem căldură mai ţinea şi caloriferu’ rece.

Mai pe scurt, că nu vreau să vă reţin prea mult că nici eu nu am prea mult timp că sunt ocupat cu  mutatul că a uitat nevastă-mea fierul în priză şi-a plecat la coafor să se facă şi ea frumoasă pentru petrecerea de 24 Ianuarie de la sectoru’ 2 şi când s-a întors cu părul pe moaţe a trecut pe lângă casa noastră că n-a mai recunoscut-o, că semăna cu un foc de tabară. Era plină curtea de copii care căscau gura, se hârjoneau şi se fugăreau ca nebunii. Pompierii au venit săracii la timp. Numai că timpul lor a fost un pic mai mare decât timpul în care a ars casa.

Aşa că voi fi scurt, din cauză de mutat şi din cauza apei care curge din caloriferul pe care l-am amputat cu mâna mea. Am astupat eu pe urmă ţevile cu dopuri de şampanie, da’ se face presiune prea mare şi dopurile pocnesc din două-n două minute. Zici că e Revelion, ce mai.
Să mă prezint: mă numesc Mardare Aprofundoaie, da' matale poţi să-mi ziceţi „nea” (c-aşa fac mişto ăştia mici de mine iarna când ies la zăpadă, cica „ia uite-l si pe nea, a iesit sa dea la nea”, 'rar ai dracu' cu jocurile lor de cuvinte cu tot) şi sunt de profesie autodidact. Problema pentru care vă scriu este de natura filosofica, că azi-noapte după ce-am venit de la petrecerea de 24 Ianuarie de la sectoru’ 2 unde ne-au dat fasole cu ciolan şi ţuică fiartă m-am apucat să-i citesc pe Emmanuel, pe Louis, pe Gheorge, şi pe Descartes (de la ăsta din urmă lipseau vreo 20 de pagini că le-a mâncat ăsta micu’, da’ doctoru-a zis că e ceva normal, că la vârsta lui de un an şi unşpe luni are lipsă de plumb şi să nu ne impacientăm decât dacă începe să spargă pahare cu dinţii şi să înghită sticlă pisată ) da' era ca şi cum n-ar fi lipsit nici o pagină, ca puteai să-l citeşti şi de la coadă la cap, şi o pagină da, o pagină nu că tot aia era şi problema asta a mea mă bântuie mai ales în timpul Posturilor, că eu ţin post negru, numai cu ţuică şi pâine şi-atunci m-apucă pă mine chestiuni legate de nemurire, suflet, şi alte alea şi vreau să ştiu, adică vorba lu' Arghezi: "Să pipăi şi să urlu: este!" .

Ce e sufletul? E corpuscul, undă, sau ce dracu' mai e (doamne iarta-mă!). Anu' ăsta am încercat şi cred că am şi dovedit că sufletul e făcut din materie, şi are şi greutate. De-asta vă scriu. Poate aranjaţi dumneavoastră să intru în Cartea Recordurilor. Păi uitaţi cum am facut, dragă redacţie. M-am suit pe cântaru’ electronic din sufragerie, dimineaţa pe la ora două, gol puşcă după ce-am venit de la petrecere, şi m-am cântărit. Aveam 68 de kile. M-am dat jos, am tras aer în plămâni, mi-am ţinut apoi respiraţia, adică sufletu-n piept şi m-am cântărit din nou. Aveam 68 de kile şi 200 de grame. M-am năpustit aşa în pielea goală peste nevastă-mea în dormitor, să-i spun şi ei vestea cea mare. N-am mai apucat, din motive pe care nu vi le pot împărtăşi (şi oricum pentru a vi le împărtăşi trebuie să vă spovediţi mai întâi). Aşa că vreau să îmi spuneţi ce părere aveţi despre experimentul meu şi dacă nu vreţi să trec zilele astea pe la ziar să vă cântăriţi şi dvs împreună cu mine că poate reuşim să ne ţinem amândoi respiraţia şi „qvat erata demonstrandum”.
Închei aici, pentru ca mi-a ajuns apa la glezne şi aşa cum bănuiam e rece. Aştept răspuns pe e-mail.

viorel gaita suflet corpuscul unda arghezi mardare pompieri lol umor