joi, 12 iunie 2014

Ţara lui Gaiţă (4)


Fraudă electorală de proporţii la Moara de Pădure


 „În comuna Moara de Pădure, judeţul Cluj, doi bătrâni au amenajat o secţie de votare în propria sufragerie.” (sursa newsin.ro)



Duminică 22 noiembrie 2009. Ora 05.30. Interior de casă de ţară.

Frusina: „Scoală, măi omule, că azi e zi mare şi tu n-ai terminat încă de făcut cabina de vot”. 
Tudorică: „Apăi fă Frusino, aşa n-am niciun chef de votare, că m-am uitat azi-noapte până târziu la domnul C.T. Ionescu şi zicea că-l apucă greaţa de politica noastră şi aşa m-o apucat şi pe mine greaţa, da’ cred c-o fost mai degrabă de la carcaletele cu jinars şi cu vin de buturugă pe care l-am băut înainte să mă culc."

Frusina: „Hai, bărbate, scoal’ n-auzi”. 
Tudorică: „Nu mă aburc din pat nici mort până nu cântă Guliver”.

F: „Aşteaptă tu mult şi bine, că Guliver e-n oale şi-n ulcele în frigider, c-am făcut supă şi pilaf din el, că prea se purta urât cu găinile şi le <călărea> într-una, de le mergeau fulgii.
T. (dându-se jos din pat): „Auzi, fă Frusino, m-am tot gândit, ce-ar fi să amenajăm noi cabina de vot în fundul curţii, în budă mai exact, ca să nu mai facem deranj în sufragerie?”
F: „Măi bărbate, asta zic şi eu idee, că tot pe tine te ajuţi, că trebuia pă urmă să baţi şi covorul şi ultima oară când l-ai bătut, la alegerile din 2004, ai zăcut în pat vreo două săptămâni din cauza efortului.” 
T: „No, Frusină io mă duc să instalez camerele de supraveghere la budă să nu carecumva să încerce cineva vreo fraudă electorală.”

Ora 06.00. Apare la poartă primul alegător în persoana lui Belibou, beţivul satului.

Belibou (clătinându-se pe picioare): „Ţaţă Frusino, dă-mi bre drumu’ c-am venit să-mi exercit dreptul la vot”.

F: „Ptiu, bată-te să te bată, treci în sufragerie că nu-i gata cabina de votare. Ai băut aşa cu noaptea în cap?”

B: „Da’ de unde. Păi cine s-a mai culcat? De aseară beau într-una ca să capăt curaj să-mi exprim opinia în legătură cu viitorul acestei ţări.”

F: „Hai, mă Belibou, te doare pe tine de ţara asta cum îi doare şi pe oamenii politici. Nu vrei să-ţi dau un gât de jinars să te dregi?”

B: „Cetăţeană Frusina, mă fac că n-am auzit pentru că altfel ar trebui să sun la 112 pentru tentativă de cumpărare a votului cu bături alcoolice.”

F. (punând mâna pe făcăleţ): „Fir-ai al naibii de beţivan nenorocit, stai că-ţi dau eu 112.”

B: „Stai bre ţaţă Frusino, ce nu mai ştii de glumă? Adu sticla aia de jinars să mă limpezesc la minte şi să văd mai bine unde pun ştampila.”

Se întoarce şi Tudorică: „Treaba-i gata, am instalat şi camerele oaierles. Putem să vedem la televizoru’ din sufragerie cine trişează. Am dat şi cu spray să miroasă frumos, ce mai, am creat toate condiţiile.”
B: „Înseamnă că putem să ciocnim un pahar pentru secţia de votare”

T: „Ciocnim şi două, măi Belibou, că avem de unde. Hai să trăim bine!”

Ora 08.00. De pe drum se aude zgomot de glasuri şi de motoare turate la maxim. Vreo 20 de autocare încearcă să urce panta, destul de abruptă, ce duce spre secţia de votare. O parte din cei peste 700 de oameni au luat-o pe jos, pe lângă autocare. Unul din ei, cu mustaţă şi cu alură de lider, mormăie nemulţumit: „Şi i-am zis lu’ şefu să amenajeze secţia asta specială mai la câmpie nu unde şi-a înţărcat dracu’ copiii.”

Iese Frusina la poartă: „Ce e, bre, cu zarva asta?”

Apare unu care zice că e ghidul turiştilor: „Mă numesc Pipi Piperuş şi sunt responsabil cu cei peste 700 de turişti care au venit în scopul de a vizita frumuseţile comunei Moara de Pădure şi dacă tot am ajuns aici ne-am gândit să şi votăm.

F: „Auzi bre, şi ce obiective turistice vreţi să vizitaţi alde matale p’aci prin zonă, că-n-afară de căminu’ cultural, dispensaru’ şi cimitiru’ din deal, altele nu prea mai avem.”

Asa că, imediat după alegeri, ţaţa Frusina a sunat la 112 şi-a făcut următoarele plângeri: „turiştii care au votat la noi la secţie au intrat câte trei în cabină şi s-au dedat la perversiuni. Unii dintre ei au folosit buletinele de vot pe post de hârtie igienică. La un moment dat s-a luat curentul, iar turiştii au introdus mai multe buletine de vot în urnă profitând că nu mai mergeau camerele oaierles. Având în vedere toate aceste fraude propun repetarea alegerilor, precum şi trimiterea unei vidanje care să ne golească secţia specială de votare.”

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu