luni, 30 mai 2011

Fake interviu cu Emil Grădinescu



La început a fost un interviu normal cu Emil Grădinescu, cunoscutul comentator sportiv, cu întrebări banale de genul: care este cel mai bun lucru pe care l-aţi făcut in viaţă, ce apreciaţi la o femeie, care e cea mai penibilă întamplare din viaţa dumneavoastră, etc. Numai că, după ce Emil a plecat, eu am vizionat răspunsurile pe care le-a dat şi i-am pus cu totul alte întrebări. Un asemenea interviu ar putea fi studiat cu succes la "tehnici de manipulare în televiziune". Asta dacă n-ar fi doar un banal trucaj de televiziune pentru o emisiune de divertisment. Interviul a fost difuzat in emisiunea "Plasa de stele" de pe Antena1 in data de 29 mai 2011.
 Emil Gradinescu, plasa de stele, farsa, viorel gaita

miercuri, 25 mai 2011

Dacă Gaiţă ar fi surdo-mut


Ideea era că un surdo - mut angajat intr-o televiziune generalistă vrea să afle părerea trecătorilor despre sexul neprotejat.
Materialul a fost difuzat in emisiunea Plasa de Stele, in iunie 2010.

vineri, 20 mai 2011

Jurnal de 10 ani (Blonda, chiorul şi piticul)

Ieri am avut la şcoală atelierul de teatru. A venit un domn regizor care ne-a spus că titlul unei piese este foarte important, că lumea nu mai vine altfel la teatru şi ne-a pus să dăm exemple de titluri ca şi cele de pe prima pagină din ziarele de scandal. A zis că asta e chestie de marketing şi că o să-nvăţăm noi mai târziu ce e aia. 

Eu am propus trei : «Blondo, ce-ţi mai place să-ţi arăţi chiloţii!»  (cu referire la doamna profesoară de sport care e blondă şi-i place să meargă pe bicicleta medicinală la orele de sport), «Chiorule, ce-ţi mai place să-ţi bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala !» (cu referire la  Gelu din banca a 3-a rândul de la fereastră, responsabilul clasei, care ne spune lu doamna că ascultăm Paraziţii în ora de Ştiinţele Naturii ) şi « Piticule, ce-ţi mai place să te dai mare !», cu referire la domnu profesor de desen care e mic de statură da poartă pantofi cu toc să nu pară mai mic decât profesoara de muzică căreia i-a făcut un portret abstract, în pielea goală, şi l-a expus în cancelarie cu titlul : Muzica sferelor. Eu n-am înţeles de la început la ce fel de sfere se referă tabloul dar a înţeles domnu director şi l-a pus pe profu de desen să picteze un tricou pe deasupra sferelor. Profu a refuzat şi-a zis că nimeni nu poate interveni în procesul de creaţie în afara autorului însuşi şi că cel mult poate să facă un badi peinting şi l-a întrebat pe domnu director de unde ştie că în acea pictură abstractă apare doamna Reghina, profesoara de muzică, iar domnu director a zis că nu vrea să intre în amănunte şi a tăiat tabloul cu foarfeca. 
    
Domnului regizor i-au placut toate trei titlurile mele şi până la urmă a făcut unul singur din ele şi m-a întrebat dacă poate să-l pună la noua lui piesă de teatru, o comedie despre viaţa din România, la care se va râde foarte mult. Eu am zis că n-am nimic împotrivă dar conform dreptului de autor (asta o ştiu de la fratele meu mai mare care e la liceu şi vrea să se facă impresar de cântăreţe siliconate) trebuie să-mi iasă şi mie ceva la afacerea asta. Regizorul a râs (dar parcă nu era râsul lui) şi-a zis că o să-mi dea 10 de bilete moca, să vin cu cine vreau la premieră. Aşa că mă duc mâine cu gaşca mea de prieteni să vedem piesa : «Blonda, chioru şi piticu». Piticu nu-şi mai încape în piele. Are deja aere de vedetă. A spus la toată lumea că el e ăla din titlu. Până şi la extemporalul pe care l-am dat la mate s-a semnat cu Piticu. 
Abia aştept să văd piesa.

PS : actualizare de ultimă oră. Ne-am dus pe Magheru la Sala Dalles să vedem piesa dar era alta : « Nuţi, marinaru şi Pinochio». Aşa că am plecat acasă dezamăgiţi. 

blonda, chiorul, piticul, udrea, boc, basescu, pamflet, lol, piesa de teatru  

luni, 9 mai 2011

Fake interviu cu Traian Băsescu



La început n-a fost un interviu normal cu preşedintele Romaniei, Traian Basescu, pentru simplul fapt că nu a existat un asemenea interviu, din diverse motive (unul dintre ele să zicem că a fost agenda foarte incarcată a domnului preşedinte). Interviul a fost in intregime trucat (am folosit pentru asta imagini din Confruntarea finală dintre Geoană şi Băsescu din Decembrie 2009). Materialul video a fost difuzat in emisiunea "Plasa de stele" de pe Antena1, in data de 1 mai 2011.

Plasa de stele, Basescu ia plasa, Antena1, Viorel Gaita, parodie, lol, Geoana, interviu