luni, 21 martie 2011

Interviu "pe bune" cu Marko Bela (1994)


Pentru că tot se face atâta caz de "Problema maghiară" de când Csibi Barba a spânzurat manechinul cu chipul lui Avram Iancu la Miercurea Ciuc, m-am gândit sa public un interviu din 1994 cu Marko Bela (fostul preşedinte UDMR) . Interviul face parte din seria de "Dialoguri politice cu Viorel Gaiţă", difuzată  la Tele7abc, serie ce  includea şi prezenţa unui electrician (Vasile) şi a unei sunetiste (Suzy) care luau şi ei parte la interviu. De această dată, ca să-l bag şi mai tare in ceaţă  pe dl. Marko Bela, am schimbat puţin rolurile, in sensul că eu am jucat rolul sunetistului Vasile, in timp ce Vasile a jucat rolul meu, adică al moderatorului (a fost imbrăcat inclusiv cu sacoul meu). S-au dezbătut probleme cu adevărat spinoase, cum ar fi: problema ciobanescului mioritic (rasă de câine revendicată pe atunci de unguri), problema orientarii in spaţiu a maghiarilor şi s-a incercat să se afle răspunsul la intrebarea dacă unguroaicele sunt mai focoase decat româncele. Enjoy, cum ar zice Pişta.



Fake interviu cu Marian Vanghelie



La început a fost un interviu normal cu Marian Vanghelie, primarele de la sectorul 5, pă persoana fizică (cu întrebări banale de genul: ce poveşti vă plăceau în copilarie, care e cea mai penibila întamplare din viata dvs. etc.) Numai că, după primarele a plecat, eu am vizionat răspunsurile pe care le-a dat şi i-am pus cu totul alte întrebări. Un asemenea interviu ar putea fi studiat cu succes la "tehnici de manipulare în televiziune" . Asta dacă n-ar fi doar un banal trucaj de televiziune pentru o emisiune de divertisment. Interviul a fost difuzat in emisiunea "Plasa de stele" de pe Antena1 in data de 20 martie 2011.

sâmbătă, 19 martie 2011

Gaiţă beat in Parlament (2)


Am continuat vânătoarea de parlamentari pe holurile Palatului Parlamentului şi le-am pus diverse intrebări: "Ati avut vreodată vise onirice?" "Care sunt persoanele licenţioase din parlament?" Cine a scris piesa: "Cântăreaţa chioară"? "Usturime, rău mă doare, cand mi-l bagă bine-mi pare, ghici ce e"? "Aţi călcat in ceva, că miroase?" etc. Pe urmă m-a apucat subit o durere de măsea si-a trebuit să mă tratez cu palincă. Cât pe ce să borăsc pe doamna Ministru Secretar de Stat in Ministerul de Finanţe.
Fragmentul a fost difuzat in februarie 2008, pe PrimaTV, in cadrul emisiunii : România lui Gaiţă.

vineri, 18 martie 2011

Muguri de toamnă

De fiecare dată sosesc mai tarziu. De fiecare dată imi fac un nod la batistă si uit de ce l-am făcut. Goana nebună pe stăzi, printre trecători, n-ajută la nimic. Am să intârzii si azi la intalnirea cu mine.

Cele câteva vr
ăbii topăiau nelinistite pe pervazul ferestrei. Primele care-i simteau lipsa, pentru că el le dădea de mâncare in fiecare zi. Nimeni nu stia unde plecase si guresele vrăbii se intrebau... Dar cine poate sti ce se intrebau guresele vrăbii? Incepea o dimineaţă nouă in absenţa lui si asta era cât se poate de supărator. "Ce simplu ar fi să plec si să uit", tâsni in incapere gândul lui. Obiectele din jur erau aceleasi de care se impiedica noaptea când se ducea la toaletă. Vru să-si miste braţul, apoi capul, insă nimic nu se intâmplă. Pentru prima oară isi simti corpul ca pe o carapace, independent de vointa lui, guvernându-se după legi necunoscute. Reusise. Reusise să uite cum să-si miste bratul. Se văzu de deasupra, intins in pat, intr-o nemiscare firească. Trăsăturile feţei ii apăreau neclare, imagini din fotografii suprapuse, alcătuind o singură figură, fară o varsta precisă. Se privi in ochi fară să clipească, apoi privirea ii alunecă mai departe peste corpul inert din care tocmai plecase.
"Filosofia te indepărtează de oameni", ii spusese Sandu, prietenul lui. "Si cum să fac ca să mi-i apropii?" "Iubeste-i, sufoca-i cu dragostea ta".
Ii trebui un oarecare timp pentru a reface conexiunile cu carapacea. Braţul se miscă in cele din urma si poposi pe agenda de telefon de pe noptieră. O răsfoi neglijent apoi formă un numar de telefon. "Buna ziua. Cu Lili va rog". "Cine o caută?" "Un fost coleg de liceu." "Lili la telefon" "Bună!" "Bună ce?" "Vroiam să-ti spun că zilele astea la Polul Nord a fost descoperit un bărbat datând din epoca romantică, perfect conservat si că iubita lui din secolul nostru este chemată la faţa locului pentru identificare". "Si eu ce trebuie să fac? Dar stai, tot nu mi-ai spus cine esti."
Brusc isi aminti dungile negre lipite parcă de retină, ca umbre ale unor nevazute zăbrele, dungi ce nu dispăreau nici dacă inchidea ochii. Si incăperea fără pereţi sau cu pereţii de sticlă. Si genunchii lui striviţi de un zid ce se refuza privirii si căruia ii simţea consistenţa doar când incerca să treacă dincolo de el. Fără să stie de ce ii răspunse: "Sunt un bărbat cu genunchii insângeraţi", pe urmă inchise peste hohotul de râs al fetei.

Toamna era alungat
ă frenetic din curtea liceului. Câteva fete si câtiva baieţi strângeau in fărase amintirea verii. Avu sentimentul că a mai văzut odată aceeasi imagine si se gândi că de fapt si-a uitat viitorul si fiecare clipă ce trece nu face decat să i-l reamintească. Se auzi strigat. Era Sandu. "Ce inseamnă Sandu?", se intrebă in vreme ce, fără să se intoarcă il văzu cum se apropie. Sandu era paralela cu care se intâlnea din când in când la infinit.
Acum in curtea liceului e iarnă si Sandu n-ar avea pe cine să strige chiar dacă ar fi acolo. Curtea e pustie.

Ii pl
ăcea să o audă râzand. Râsul ei ii cobora in vine gâlgaitor, umplându-l de o prezentă mai certă decât trupul pe care-l strangea in braţe. Nu mai stia de ce i-a telefonat. "Se intamplă ceva inlauntrul nostru. In lipsa noastră cineva lucrează asiduu, face ordine printre sentimente, clasează emoţii, amplifica sau micsorează trăiri si nouă ne comunică numai rezultatele. Doar concluzia finală.
In râsul peste care inchise telefonul nu mai descoperi nici o fărâmă din râsul ei. "Timpul trece ireversibil", isi zise, mulţumit că acest adevar nu-si pierduse valabilitatea.

joi, 17 martie 2011

România "aburită" (1)


Suntem un popor plin de talente şi de talentoşi. Unul dintre aceste talente (ascunse) este şi cel al povestirii. Acesta devine vizibil mai ales dupa 3-4 sticle de bere, o sticlă de vin, o jumate de ţuică, sau o cană de palincă.

miercuri, 16 martie 2011

Jurnal de 10 ani (4)


A sunat mama din Italia şi mi-a zis că dacă sunt cuminte si nu mai dau cu gheara la babaroase cu băieţii în spatele blocului o să-mi ia o bicicletă cu schimbător de viteze şi cu suspensii cum are Marius care e copilul unui ministru demis. Bine, Marius are şi un ATV de jucărie pe benzină în care ascultă manele şi cu care a vrut s-o plimbe şi pe Elena, dar aceasta i-a dat cu flit şi-a zis că ea nu e piţipoancă ca nevestele de fotbalişti şi preferă să se plimbe pe jos cu mine. Bineînţeles că mi-a crescut inima cât un balon cu heliu de „Ziua îndrăgostiţilor”, mă şi miram cum nu vede şi Elena cum plutesc la câţiva centimetri deasupra solului din cauza balonului şi a levitaţiei (o şmecherie pe care am învăţat-o la cursul de yoga). 

La şcoală ne-am jucat şi de-a alegerile parlamentare. Eu am fost Crin Antonescu, că am părul lung şi-mi place Tudor Chrilă, Trăienel a jucat rolul lui Traian Băsescu, că-i place să se certe cu toată lumea şi să se izoleze în fundul clasei, Remus a fost Jiji Becali că ţine cu Steaua şi ştie toţi jucătorii şi toate înjurăturile galeriei, Radu a fost Victor Ponta că în ziua aia venise cu şapcă şi cu un tricou pe care scria Che Guevara, Victor a jucat rolul lui Mircea Geoană că şi el a fost la Moscova şi când s-a întors i-a spus doamnei profesoare că a fost în vizită la bunici, la Întorsura Buzăului.
Costel a fost Sorin Oprescu pentru că a fost singurul care la ora de „Ştiinţele naturii” a avut curajul să omoare o muscă şi s-o disece cu bisturiul. Am avut şi sloganuri electorale: „Vrei s-ajungi un bun yoghin, atunci votează cu Crin” şi-mi puneam şi ambele picioare pe după gât ca să le arăt alegătorilor cât sunt de maleabil. Sloganul lui Trăienel a fost plagiat după vărul Săndel de la Etno tv: „Produsul intern nu creşte, unii din noi îs desculţi, Parlament ne trebuieşte, da’ să nu fie-aşa mulţi”, aşa că a fost eliminat. Cel mai tare a fost sloganul lui Geoană, inspirat după reclama aia la glet: „Auzi, ţie ţi s-a întărit?” „Nu mă, nu mi s-a întărit.” Şi morala: „Dacă vrei ca leul să se întărească votează Geoană preşedinte”

Cele mai multe voturi (18 dintr-un total de 25) le-a obţinut Remus, adică Jiji Becali, că l-a convins pe adevăratul Bănel să vină-n campanie la noi la şcoală şi să le dea autografe la fete direct pe tricourile de sport, asa că toate fetele au votat cu Remus. Pe Mercedesa am prins-o votând de trei ori şi-am pedepsit-o să şteargă tabla cu oţet de mere până la sfârşitul anului. La ora de Religie am vorbit despre Dumnezeu. Victor a zis că pe timp de criza ar trebui şi Dumnezeu să se apuce de o afacere mai de doamne-ajută, dacă vede că nu mai merge cu lumânările. Cât Dumnezeu poţi să câştigi cu un asemenea biznis? Miruna a zis că a citit în biblie că la început a fost cuvântul şi l-a întrebat pe domnul popă dacă la început a fost tot cuvântul „caca” ca la ea, sau a fost un alt cuvânt. Remus a vrut să ştie dacă există vreo legătură între mărimea crucilor pe care şi le fac politicienii în biserică şi funcţiile pe care le ocupă. Elena l-a întrebat pe domnul popă: „Dacă toţi oamenii sunt făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, de ce femeile sunt nevoite să se machieze?”

marți, 15 martie 2011

Gaiţă beat in Parlament (1)


Parlamentari beţi aţi mai văzut (vă mai aduceţi aminte de cel care a adormit cu capul pe volan intre-o intersecţiie din Constanţia prin 2006?), dar reporteri beţi in Parlamentul României nu cred c-aţi mai văzut. M-am transformat pentru câteva ore in "Cetaţeanul turmentat" am pornit la vânătoare de parlamentari şi uite ce-a ieşit. Voi ce credeţi, in sticlă era vodcă sau apă plată?
Fragmentul a fost difuzat in februarie 2008, pe PrimaTV, in cadrul emisiunii : România lui Gaiţă.

Antisonet


Scrâşnesc în dinţi grăunţe de nisip,
Părul tău lung are miros de fum,
Se prăbuşesc secundele cu zgomot,
Orbul ne roagă să îl trecem strada.

Soarele-i roşu si deşertu-i roşu

Paharul are rujul tău pe buze,
Cad anii ca şi piesele de domino,
Şoferii claxoneaza ca nebunii.

Un lac imens e îngropat sub dune,
În ochiu-ţi stâng un fluture se bate,   Pe haine iar am picături de ceară,
 
Nu funcţionează nici un semafor,  
                                                      Zilele-s rupte-n două de cămile,
                                                      Tu stingi ţigara scurt în podul palmei.

Viorel Gaita 2004

luni, 14 martie 2011

Fake interviu cu Helmut Dukadam



La început a fost un interviu normal cu marele sportiv Helmut Dukadam (cu întrebări banale de genul: ce poveşti vă plăceau în copilarie, care e cea mai penibila întamplare din viata dvs. etc.) Numai că, după ce pleca personalitatea, eu vizionam răspunsurile pe care le-a dat şi-i puneam cu totul alte întrebări. Un asemenea interviu ar putea fi studiat cu succes la "tehnici de manipulare în televiziune" . Asta dacă n-ar fi doar un trucaj de televiziune pentru o emisiune de divertisment. Interviul a fost difuzat in emisiunea "Plasa de stele" de pe Antena1 in data de 13 martie 2011.

"viorel gaita" "Helmut Dukadam" lol "razi de mori" "fake interviu" "plasa de stele" belea sexy "antena1, "fake interview" 

sâmbătă, 12 martie 2011

Un preşedinte meloman


Vă mai aduceti aminte că preşedinte Băsescu a fost prezent în loja oficială a Operei Române  in august 2009 pentru a urmări spectacolul "Oedipe"? Nu? Nu-i nimic. Nu asta era partea interesanta a acestui articol. Domnul preşedinte a vrut să se ducă mai întâi la opera „Nabucco” de Verdi, mai ales că semnase de curând la Ankara acordul asupra gazoductului, însă Ministrul Culturii, pe atunci dl. Alexandru Paleologu, fiul celebrului tată l-a sfătuit să meargă împreună cu dânsul la "Oedipe", să vadă, citez: „un spectacol auster în minimalismul lui intrinsec, mustind de paradigme exhaustive.” 

Opera a fost un adevărat succes, înregistrându-se doar câteva mici imperfecţiuni sonore: de câteva ori microfoanele de pe scenă au intrat în microfonie cu cele instalate în loja oficială de băieţii de la serviciile secrete.

De-abia acum vine partea interesantă a acestui articol. Blog-ul nostru a pus mâna pe stenogramele înregistrărilor din loja oficială şi vi le oferă în premieră spre citire. Din respect pentru soţia preşedintelui, am eliminat fragmentele sonore cu dânsa.

Băsescu: „Ce dracu, măi Mario, de i-a-mbrăcat pă corişti în uniformele astea lălâi şi cenuşii? Ce-au făcut cu banii pe care i-au primit de la Paleologu? Te pomeneşti că scena a costat 70.000 de euro ca si aia a lu Ritzi, de la Mamaia, şi nu le-au mai rămas şi bani de costume. Îţi dai seama ce cheltuială inutilă, c-am auzit că "Oedipe" are vreo 4 scene, unde dracu le-or ţine pă restul de trei?”

Băsescu: „Mario, mai ţine mult, că pă mine mă cam încearcă somnul, c-aseară n-am închis un ochi de bocetele lu asta mică după ce s-a certat cu Syda şi-aici nici nu pot să dorm ca lumea din cauza sopranelor ăstora de coloratură. De ce le-o zice aşa nu ştiu, că văd că toate sunt albe. Auzi dragă, ce-o fi văzut Liiceanu la spectacolul ăsta? Păi e vorba de un descreierat care îşi omoară tatăl, se culcă cu maică-sa şi pe urmă îşi scoate ochii cu un ac. Mare şmecherie. Chestiile astea le-au fumat demult ăia de la „Ştirile de la ora 5”. Mai bine mă duceam la meci, la Dinamo-Steaua că şi-acolo ieşea sigur cu omor, dar măcar beam un spriţ după meci cu Jiji, „stăpânul cătuşelor”. Hă, hă, hă. Ce pontos sunt.”

Băsescu: „Bine dragă, n-o să mai râd aşa de tare. Ştiu că e tragedie, că mi-a spus Patapievici la telefon. Lasă că la sfârşit, când or fi camerele pe mine, vărs şi eu o lacrimă, să vadă lumea că-mi pasă. Mario, mă uit la spectacolul  ăsta ca curca-n lemne, cam cum se uită Boc la indicatorii macroeconomici şi nu pricep de ce n-au trimis ăia armata să-l termine pe Sfinx-ul ăsta mâncător de oameni, şi-au trebuit să-l aştepte atâta amar de timp pe Oedip ca să-l cureţe. Oare pe vremea aia nu existau mineri? 

Băsescu: „Mario, şti ce-a zis Săftoiu la „Vorbe grele”? Că cică: "Este posibil ca Udrea să fii fost plantată lângă Traian Basescu de forţe oculte”. Păi dacă tot a comparat-o pe Elena cu o plantă, mă mir că n-a spus şi despre mine c-aş fi un fluturaş care zboară din floare în floare,. „Fluuuturaaaş nu mai aaai aripioaaaare, Cocoşelul ţi le-a retezat” Da dragă, ştiu că nu sunt versuri din "Oedipe". Sunt din "Frumoasa Elena" de Offenbach. Mi-a zis dl. Tismăneanu în seara aia când l-am făcut marţ la table. Hai că nu mai cânt aşa de tare. Dă-mi telefonul tău să joc jocul ăla cu şarpele, că p-al meu îl ţin închis, să nu mă caute liderii de sindicate cu cine ştie ce revendicări şi să mă deranjeze în timpul spectacolului.”


Basescu, Viorel Gaita, Boc, Patapievici, Tismaneanu, Udrea, Syda, Elena Basescu, lol, politica, umor